ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Am uitat să mor

On Aprilie 27, 2017, in Leadership Z3-Extended, by Neculai Fantanaru

Nu încerca să te împotriveşti curgerii vieții înainte de a fi trecut pragul impus de determinismul ei. 

Am crezut mereu că o viziune poate fi schimbată, că un mod de gândire poate fi răsturnat la 90 de grade ca într-o oglindă ce caută să controleze şi să domine cu orice preţ realitatea, conţinutul intern al conştiinţei umplut până la refuz de dorinţa construirii unui destin. Mai cu seamă eram un naiv, un ansamblu cu desăvârşire fals şi convenţional între cauzele şi efectele aflate deasupra înţelegerii mele, foarte diferit de felul în care eram atunci când îmi slujeam idealurile de viaţă cu aruncarea unei priviri binevoitoare către un viitor ancorat în făgăduinţele lui Dumnezeu.

Ce puteam să cer de la un tânăr familist care vedea lumea încă în culorile roz ale motivelor de basm, prin liniile rotunjite ale posibilităţii de a fi un erou al lumii libere şi prospere, paşnice în tot ce ea are de oferit, producând un fel de refugiere într-un spaţiu fantastic în care totul este posibil? Nu că am devenit altul, străin fiinţei proprii, un om văzându-se în întuneric şi în izolare completă, fără nicio plasă de siguranţă, dar acum cred că viziunile nu pot fi schimbate, ele pot fi doar adaptate, laborios interpretate drept încă o probă a obsesiei faţă de ştiinţă şi cuceririle ei.

Virusul era inversul prezenţei suflului divin în făptura mea, era condiţia de a-mi asuma negarea realităţii pitită printre umbrele nepieritoare ale unei cu totul alte naturi, uriașe năluciri ale lucrurilor sensibile şi lumeşti. Şi el se răspândea vertiginos către periferia nemărginită a unei umanităţi reci, decăzute, dureroase, sfârtecate, în care omul era mereu singur, iremediabil compromis.

Leadership: Ești slăbiciunea unui om care se vede pe sine ca un admirator profund al artei de a trăi, dar incapabil să o creeze?

Am uitat să mor. Neînvins de prilejul satisfacerii unei drame de o mare intensitate, a simţirii bolnăvicioase, parcă dincolo de timp, de o sută de ori mai intensă decât orice răsturnare de forţe între bine şi rău. Sau mai bine zis, moartea a uitat de mine, așa cum artistul uită de oboseala drumului şi parcă se umple cu energie când ia parte la finalizarea unei picturi deosebite. Pentru mine moartea era ceva care se întâmpla întotdeauna altora, în vârtejul unei chemări spre uitarea cea mai neagră din care sorbeam doar vaietul prelung al despărţirii de trecut.

O acceptam ca un fapt inevitabil, o pată neagră într-un cerc arzător, privind-o ca o perspectivă foarte îndepărtată, aproape ireală, cuprinsă de muşchiul unei inimi pe care o cunoşteam dar nu-i mai auzeam bătăile. Moartea era un țesut contractil format din celulele unei muzici care ironiza într-un mod terifiant diferitele filosofii de a trăi ale oamenilor, pe care oricum medicina n-o putea îndepărta.

Slăbiciunea de a te lăsa la mâna destinului și de nu crede în menirea ce ți-a fost dată este o întrerupere a experienţei de a aparține unei lumi mici într-o lume mai mare.

Daimon, sau alegerea propriului eu, astfel ar fi caracterizat John Fowles răspunsul pe care eu îl ofeream morţii. Amintindu-mi astfel de eroul lui, care se privea constant în interior unei camere:

„Se vedea pe sine ca un admirator profund al artei dar incapabil să o creeze. Avea un sentiment identic cu cel încercat în confruntarea cu marii compozitori sau interpreţi, cu marii pictori, în faţa unor spectacole extraordinare pe scenă sau pe ecran, în faţa acelora care ştiau să facă dovada forţei talentului lor - şi care, implicit, demonstra propria lui incapacitate şi dispreţ pentru arta urbană căreia i se dedicase, o artă fără riscuri, dependentă, plină de compromisuri.”

Menirea vieţii mele era să mă caut pe mine însumi între culoarele unei morți care mă ocolea și ariile unei vieți care îmi era total necunoscută. Mă îndoiesc că aș fi putut să disting clar o parte importantă a aspectelor de leadership. La acel moment creaţia mea era un mod de a mă revela ca un izvor al vieții într-o lume muritoare, într-o dependenţă de subtilităţile esenţei de a mă socoti viu și predestinat să fac schimbări.

Sensul pe care îl dai vieții depinde de virtutea transpunerii tale într-un rol de coșmar din care să evadezi printr-o cucerire a putinţei de a te autodepăşi prin faptul că accepți termenii și condiţiile unor legi lumeşti (sau divine) care te dezavantajează.

Este de datoria fiecărui om să-şi actualizeze sensul de înfruntare a provocărilor evenimentelor lumii în marea întindere a fronturilor pe care luptă, corelată cu capacitatea de a lua decizii şi de a evalua impactul acestora.

Un front al negării realităților manipulate de forţele naturii sau divine, un front al refuzului de a fi dependent de un context particular, un front al definirii personalităţii care îşi găsește ecou în lupta cu morile de vânt şi un front al libertăţii de a fi dependent de ceea ce experimentezi printr-o trăire a omului transformat.
 
Nu trebuie să pierzi pe niciun front, ci să străluceşti pe fiecare, și pe frontul durerii, și pe frontul miracolului revelării divinului sau a naturii tale esenţiale. Dacă nu vrei ca viața ta să capete valenţe de decor, dovedeşte-ţi că eşti câştigător în orice confruntare.

Am uitat să mor este rodul unei însufleţiri manifestată prin forța de a experimenta lupta contra vieții. O viață al cărei determinism se explică prin înlănţuiri de cauze şi efecte care nu pledează întotdeauna în favoarea ta.

 

* Notă: World War Z

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Nu este ingaduit sa atingi spiritele
  2. Iartă-mă şi primeşte-mă la tine !
  3. O introducere in inefabilul lui Adrian
  4. Marile intrebari ale leadershipului

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us