ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Arta între colorit şi viaţă

On Octombrie 26, 2016, in Leadership XS-Analytics, by Neculai Fantanaru

Dezvoltă-ţi fascinaţia faţă de imaginea pe care ţi-o oferă raţiunea, despre cum ai fi în mod ideal, fără să te împotmoleşti într-o cunoaștere de sine care îţi evocă numai deficiențele.

După renunţarea la celelalte proiecte, filmul în culori despre Puşkin începe să prindă viaţă. Imaginile din viaţa poetului se nasc o dată cu imaginile colorate. Culoarea nu este un adaos pitoresc, ci face parte organic din structura dramatică a filmului. Scena din "Boris Godunov" este integrată în acest film, în forma unui coşmar. Scenele din viaţa poetului, apărute în imaginaţia lui Eisenstein într-o succesiune eruptivă de explozii cromatice, se axează în jurul unui pivot dramatic.

Ipoteza lui I. Tinianov în legătură cu Karamzina, care ar fi fost "dragostea necunoscută" a lui Puşkin, devine axul central al filmului, tema biografică cea mai sobră şi de cea mai mare frumuseţe dintre toate temele posibile ale materialului biografic al poetului.

Momentele din viaţa poetului se ordonează în jurul acestui pivot dramatic. Se explică astfel aparentul lui don-juanism şi episoadele diverse capătă contururi ferme, "nu simplu pitoreşti, conform unei game coloristice stricte, ci de factură picturala". *

Leadership: Scenele din viața ta se desfăşoară conform unei game coloristice stricte, în jurul unui pivot de excepţionalitate?

Leadershipul este un rezultat al muncii intelectuale, al rolurilor sociale și al evaluării existenţiale. Dar concomitent cu amploarea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor implicate în procesul devenirii, leadershipul devine axul central al unei reprezentări de sine pe scara unei desăvârşiri care se defineşte mai mult ca oricare alta prin colorit.

Coloritul creează premisele unei evoluții bazate pe "încercare şi eroare" pentru a ajunge ȋntr-un moment al vieții în care omul se poate simți împlinit. Coloritul este acea fascinaţie care nu mai trece, acea stare de spirit persistentă faţă de un fenomen omniprezent în vieţile noastre, faţă de maleabilitatea rolurilor pe care le îndeplinim. Este acea fascinaţie faţă de imaginea pe care ne-o oferă raţiunea, despre cum am putea fi în mod ideal, fără să ne împotmolim într-o cunoaștere de sine care ne evocă numai deficiențele.

Dacă vrei să-ți explici efectele unei acţiuni de dezvoltare, care afectează mai mult sau mai puţin capacitatea de a da un sens mai înalt existenței, trebuie generezi mișcarea unui pivot de împingere care acționează asupra propriilor motivaţii și acțiuni. Trebuie să manifeşti continuu o fascinaţie pentru ceea ce te face să trăiești, pentru ceea ce te face să fii cea mai bună variantă a ta.

În leadership, tema care se aplică la orice formă de imagine, observându-se într-o succesiune eruptivă de explozii „cromatice”, este reprezentată de acele momente din viață când simți că faci parte dintr-un tablou care prezintă evoluţia unui fenomen de combinare a mai multor forme de artă pe o perioadă lungă de timp.

Pivotul este punctul de sprijin esențial care asigură desfășurarea unei activități sau a unui proces.

Prin intermediul pivotului, conturat de-a lungul consecinţelor pe termen lung ale „temelor” propriei existenţe, abordate uneori cu autoironie, alteori cu înțelegere și amuzament, urmărim un dublu scop care introduce un nou model al subiectului consumator de sens în momentele de mare intensitate:

Mai întâi surprinderea stărilor de intensitate, acumulate din nevoia imperioasă a imaginaţiei de a se împotrivi crudelor realităţi, paralel cu valorificarea elementelor de adevăr extrase din explicațiile pe care ți le dai în legătură cu ceea ce ți se întâmplă.

Apoi, descifrarea funcţiilor încărcate de semnificaţii pe care le îndeplinesc în actuala confruntare ideile inovatoare care transformă şi continuă să transforme lumea în care trăieşti. Aceste funcţii indică principalele orientări evolutive și ideologice, așa cum se relevă ele în cazul concret al interpretării unei anumite modalităţi de existență axată pe creație și pe temele ei.

Arta între colorit şi viaţă este destinată numai creatorilor desăvârşiţi în ale vieţii care ştiu să surprindă noi conţinuturi de valoare în imaginea de sine plămădită cu scopul de a se încărca singuri cu surse nebănuite de imaginaţie şi motivare.



* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us