ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Arta între Creație şi Dumnezeu (II)

On Septembrie 19, 2017, in Leadership XS-Analytics, by Neculai Fantanaru

Exteriorul bun este cea mai bună recomandare a desăvârșirii lăuntrice.

Mă simţeam prins într-o spirală abruptă a destinului ce părea să-mi pericliteze visurile cele mai înalte. O spirală de stări ciudate care urcau și coborau într-un vârtej de influențe inevitabile şi interminabile, părând fără ieşire, ca un zid nesfârșit ce închide orizontul, deoarece trăgeam mult prea tare de comanda dreapta/stânga a fericirii care se traduce, într-un anume fel, prin intensitatea efortului intelectual şi fizic de a fi: The Best of The Best.

Curiozitatea, imaginația şi actul de creație, o paletă plină de pasteluri şi culori, condițiile unei separări de factorul numit "Toleranță la Risc", păreau să primească acea însuşire de a străbate intuitiv realitățile nevăzute şi făgăduințele lui Dumnezeu. Avându-şi rostul ca proces de reașezare a priorităților pe alte principii, nebănuite încă de mintea omenească, ce prefigura o Nouă Ordine a Lumii.

Desenul care se află pe primul loc în mintea artistului, imaginea pe care numai un trend îndrăzneţ îi poate redimensiona importanţa, este inevitabil străbătut de fiorul unei înmărmuriri în faţa unui colţ de rai creat de natură. Opera de pictură este unitatea tonală dată faptului vizibil descris prin feluritele nuanţe ale unei realităţi prea puţin cunoscute, stranie, particulară, misterioasă ca nașterea și moartea, oferind spre analiză imaginea unei lumi invizibile.

La mijloc era o lucrare personalizată, o reacţie instinctivă de apărare sufletească, un demers fundamental al gândirii şi al câmpurilor ei deschizătoare de orizont cultural şi spiritual, izvorâtă din valorile singulare ale matricei stilistice: reflecţia, inspiraţia şi contemplaţia asupra celor dumnezeieşti, ce ajutau la conştientizarea Binelui şi a Răului, a frumuseţii şi a distrugerii.

Numai credinţa nestrămutată în particularitatea unui câmp de forţe manifestate într-un cadru restrâns al tendinţelor de expansiune a mesajului divin, venit cine ştie de unde, îmi putea transmite gustul subtil al valorilor picturale. Numai o triplă acţiune în direcţia închipuirilor fireşti, luând ca model al proporţiilor compoziţiei însăşi trupului creaţiei, iluzia existenţei, alipirea la o realitate particulară total diferită de visul la care sperasem, mă putea scoate de sub incidenţa legilor plastice ale acestei lumi.

Leadership: Poţi să asiguri o reprezentare a imaginii în care "umbra” primeşte calitatea de gradare a „coloritului" ?

Războinicul luminii, artistul cel mai folositor unei metafizici a artei, este construit dintr-o fibră specială, un fel de amestec între spirit şi materie, instinct, raţiune şi conştiinţă, toate încălzite la presiune constantă în numele dorinţei nepieritoare de a călca pe urmele perfecţiunii în straturile profunde ale dimensiunii transpersonale care aprinde miraculos, ca o făclie în întuneric, flacăra duhului sfânt.

El ţine în mână o armă redutabilă, cuvântul. În suflet ţine o iubire nemărturisită şi o durere surdă,  omenia. În estetica lui de sorginte filosofică, combinatorie esoterică, se recunoaşte capacitatea magică de a schimba înfăţişarea lucrurilor şi de a le apropia de Miracolul unei lumi care deşi este văzută, rămâne totuşi nevăzută. Dar sublimă, autentică şi de invidiat.

Un artist excepţional poate să asigure o reprezentare a imaginii în care "umbra” primeşte calitatea de gradare a „coloritului", sugerând acea condiţie obligatorie a separării sale de restul lumii, întregindu-se astfel în iubirea divină, menţinându-se apropiat de tot ceea ce poartă amprenta personală în corelaţie cu gândurile pe care le are Dumnezeu cu privire la planul Său.

Liderul este un creator de conţinut inspiraţional. El se formează sub îndrumarea artei care include, în structura ei mai amplă, atât consideraţii de ordin estetic cât și consideraţii metafizice asupra naturii și revelării Divinităţii.

Te poţi apropia de o putere fără frontiere dacă reușești să spui “da” oricărei provocări pe care o aduce clarobscurul, fuzionarea unor entităţi distincte şi chiar antagonice: suflet-trup, om-natură, alb-negru, cu ansamblul revelaţiei și credinţei.

Iluminarea, arta guvernată de confirmările clare ale frumuseţii şi virtuţii, este uşor de explicat, aşa cum ai încerca să explici tratarea cromaticii, adică numai pe înţelesul unui artist care insistă să facă o diferenţă între culoarea fizică şi culoarea imaginii picturale.

Aici, pe undeva, se încadrează tehnica de aplicare a culorii pure în tușe alăturate, sau cât de deschise sau şterse sunt acestea, având ca punct de reper celebra maximă a lui Baltasar Gracian: "Exteriorul bun e cea mai bună recomandare a desăvârşirii lăuntrice."

Arta între Creaţie şi Dumnezeu corespunde conceptului spiritual aplicat în artă.

Cine își caută desăvârşirea în intimitatea operei de artă trebuie să primească acea chemare specifică pe care o dă Dumnezeu numai celor care știu să sugereze coloritul, forma şi frumuseţea naturală a lumii, acolo unde „umbra” face unghi cu realitatea spirituală nevăzută.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us