ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

De unde vii, orbule?

On Ianuarie 22, 2015, in Dezvoltare personală, by Neculai Fantanaru

Stabileşte-ţi nişte rigori de creştere şi de evoluţie în timp, valorificându-te prin acea transformare a cărei reprezentare este experienţa asumată.

Am cunoscut un om şi mai nefericit decât tine, Maximilien. Ascultă-mă - spuse Monte Cristo - şi fixează-ţi o clipă atenţia asupra spuselor mele. Am cunoscut un om care, ca şi dumneata, îşi întemeiase toate nădejdile de fericire pe o femeie. Omul acela era tânăr, avea un tată bătrân şi-l iubea, avea o logodnică şi o adora. Trebuia să se însoare cu ea, când, pe neaşteptate, una dintre toanele destinului care ne-ar putea face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu - dacă Dumnezeu nu ni s-ar arăta mai târziu destăinuind-ne că pentru el totul este un mijloc de a conduce la unitatea sa nemărginită - i-a răpit pe neaşteptate, iubita, viitorul, pe care-l visa şi-l credea al său, apoi l-a aruncat în fundul unei temniţe. Căci orbul de el nu putea citi decât în prezent.

Din temniţă poţi scăpa peste opt zile, peste o lună, peste un an. El a rămas acolo paisprezece ani, glăsui Monte Cristo, punând mâna pe umărul lui Maximilien. Şi pe el, în aceşti paisprezece ani, l-a cuprins de multe ori deznădejdea. Şi el, ca şi dumneata, crezându-se cel mai nefericit om din lume, a vrut să-şi ia viaţa. Şi ce-a făcut?

În clipa de pe urmă Dumnezeu i s-a arătat printr-un mijloc omenesc. Căci Dumnezeu nu mai face minuni. Poate că la început de tot, fiindcă ochilor acoperiţi de lacrimi le trebuie timp ca să se deschidă pe deplin, el n-a înţeles milostenia nemărginită a Domnului.

Dar mai apoi, a avut răbdare şi a aşteptat. Iar într-o zi el a ieşit ca prin minune din mormânt, schimbat la faţă, puternic, superior tuturor celorlalţi, aproape ca un zeu. *

Leadership: Încerci o deviere de la normele unei experienţe limitative, stabilindu-ţi singur valoarea prin transformarea unui input într-un output superior?

Înainte ca omul cu aspiraţii înalte să întemeieze ceva anume pentru el însuşi, indiferent că este vorba de un rol important sau o poveste mare, pregătind un salt în timp spre un nivel pe care mulţi nu-l pot atinge, el ar trebui să-şi împartă existenţa între patru sisteme compatibile, interfaţate la anumite compromisuri de depăşire a condiţiei sale actuale. Însă aceste sisteme nu pot fi manevrate, controlate, citite inteligent de la distanţă, precum datele comunicate prin staţii wireless, deoarece omul tinde de obicei să nege ceea ce nu poate fi prevăzut.

Aceste patru sisteme, în raport cu leadershipul, sunt Supraveghearea, Direcţia, Maturizarea şi Iluminarea. Ele se pot extinde prin instalarea unor rigori de evaluare a valorii personale ca model de verticalitate şi a unor imperative de tip „creşti, progresezi, înţelegi, devii”, ce pot acţiona noi trape de siguranţă pentru canalizarea gândurilor şi a minţii, facilitând inserţia unei imagini a ceea ce vei deveni.

Actul autentic prin care omul îşi modulează toate atitudinile sufleteşti, elementul acesta individualizator care concentrează gândurile şi sentimentele, tulburând pacea sufletului său, devine un soi de carte de vizită a unei personalităţi care se contaminează cu acele virtuţi de caracter, adunate într-un tot unitar, aplicate unei deveniri extinse. Dar o devenire care este deschisă rezistenţei, flexibilităţii şi abilităţii omului de a se percepe pe sine ca o entitate separată și autonomă, capabilă de a se manifesta şi valorifica prin transformarea ei – într-o formă a superiorităţii.

Leadershipul cel mai valoros şi mai solid se deprinde odată cu intrarea în acel joc superior al vieţii, setat să declanşeze experienţe generatoare de căderi în gol sau ridicări la înălţimi. Dar în care trebuie să controlezi o minge grea, forţa şi direcţia ei de orientare, pe un teren accidentat, învăluit într-o pâclă de posibilităţi veşnic schimbătoare, fără să ai la dispoziţie mijloacele de a avansa.

Un pretendent la statutul de lider îşi supraveghează atent inclinaţiile spre un fel de gândire de perspectivă, găsind o direcţie de dezvoltare care să-l facă o persoană puternică. El se creează pe sine însuşi ca artist al vieţii – nu ca un spectator, apoi se transformă într-un om superior a cărui artă de a se implica în spectacolul lumii se raportează la un fenomen de cunoaştere mai amplu. Asta înseamnă să încerci o deviere de la normele unei experienţe limitative, stabilindu-ţi singur valoarea prin transformarea unui input într-un output superior.

De unde vii, orbule? desemnează acea trecere a omului de la un statut existenţial la altul, sfidând rigorile si regulile restrictive ale unui destin potrivnic. Cerinţele de a te integra în contextul unei vieţi şi a unei lumi determinate în mare măsură de soartă, făcând apel la toate inclinaţiile sufleteşti, modifică forma pe care o ia valabilitatea devenirii tale, ca un mod de testare a voinţei şi determinării.


* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us