Neculai Fantanaru

Totul depinde de cine conduce

Detaşează-te de vechile metode

On Februarie 02, 2009
, in
Leadership de Vârf by Neculai Fantanaru

Clarifică-ţi ideile şi validează-ţi ipotezele cu privire la efectele benefice sau nocive ale leadershipului pe care îl practici, prin prisma influenţei exercitate asupra celorlalţi.

Închipuie-ţi următorul scenariu:

Anul 1940. Pe străzile Berlinului, o familie formată din soţ, soţie şi doi copii în vârstă de trei şi respectiv patru ani, se grăbesc spre casă.

Aproape că ajung în faţa casei lor când cinci indivizi îmbrăcaţi în pardesie negre se năpustesc rapid asupra lor. Meinhard simte o lovitură în ceafă şi îşi pierde instantaneu cunoştinţa.

Cinci ore mai târziu se trezeşte ghemuit, dezbrăcat, într-un balon de sticlă incasabilă, într-o cameră întunecoasă de mici dimensiuni. Dezorientat se uită în jur, încercând să-şi dea seama unde se află şi cum poate să iasă de acolo. Apoi privirile i se îndreaptă discret în stânga camerei, când un domn înalt şi bine făcut aprinsese lumina.

"Ascultă-mă cu atenţie şi nu scoate nici un cuvânt ! Nu vei afla niciodată cine sunt eu şi nici unde te afli. Familia ta este în siguranţă, deocamdată. Dacă vrei să-ţi mai vezi soţia şi copiii va trebui să ne ajuţi. Sarcina ta este să te gândeşti şi ne spui ce anume a cauzat explozia de pe submarinul U778 înainte ca acesta să fie scufundat în apele irlandeze. În stânga ta se afla un dosar cu toate informaţiile legate de submarin şi ultimele transmisiuni pe care le-au făcut membrii echipajului.

Ai la dispoziţie 48 de ore până se va consuma oxigenul din balonul de sticla incasabilă în care te afli. Dacă nu ne oferi un răspuns credibil şi concret în tot acest timp, nu numai că vei muri sufocat, dar îţi vom omorî toată familia."

Leadership: Tu îi ajuţi pe oameni să gândească liber, sau îi forţezi să-şi împingă limitele cât mai departe?

A gândi înseamnă să aduci la suprafaţă tot ce e mai bun din tine ca să îmbunătăţeşti produsul finit numit: "Ideal de Perfecţiune". Pe de altă parte, a face pe cineva să gândească, impunând o anumită stricteţe în acest sens, este o îngustare a perspectivei asupra potenţialului de transformare al omului într-un performer de elită.

Aceasta poate semnifica o situaţie de eşec temporar, datorat fie unei dezvoltări direcţionate eronat, gândită din capul locului în funcţie de un model marginal de leadership. Fie dificultăţilor de adaptare la exigenţele date de acumulările de putere, fie problemelor individuale de natură etică.

Merită oare modelul tău de leadership să fie luat ca exemplu? Modelul tău îi formează pe oameni sau le pune la încercare tăria sufletească şi mentală te a te accepta la conducerea lor? Ce se poate spune despre calitatea caracterului tău?

Eşecul în leadership apare atunci când gândirea omului intră în apartenenţa unei instanţe de decizie superioară ce condiţionează însăşi constituirea unei situaţii-sugestie. Aşa cum am mai arătat, cei care se ocupă de influenţă prin intermediul comunicării, încearcă să dozeze cu grijă factorii favorizanţi ai aparitiei situaţiilor-sugestie şi ai inducerii răspunsului sugerat.

Sugestia reprezintă influența exercitată asupra voinței cuiva, care declanşează reacţii spontane. Într-adevăr, înainte să obligi un om să te ajute, mai important este să favorizezi conceperea unei urgenţe reale care să faciliteze apariţia răspunsului la ceea ce cauţi. Omul nu trebuie obligat să coopereze, ci trebuie să i se alimenteze sentimentul de apartenenţă la o cauză care contează în primul rând pentru el.

Leadership: Poţi să modifici efectul care produce transformarea omului în contrariul lui, reducând în mod necesar influenţa premiselor şi cauzelor care au generat anularea oricăror forme de rezistenţă?

Gândeşte-te bine ce lider vrei sa devii, pentru că oamenii îţi vor stabili calea. Oamenii sunt cei care îţi adaugă valoare, care te ajută să atingi un nivel înalt de performanţă prin puterea lor de a pătrunde esenţa leadershipului tău şi de a-ţi accepta convingerile. Dar ce exemplu poţi fi tu dacă principala trăsătură ce îţi caracterizează stilul de conducere este umbrită de nişte valori nocive?

Efectul care produce transformarea omului în contrariul lui este mai degrabă un rezultat al constrângerii de a servi unui scop sau unei comenzi peste care stăpân este cel care recunoaşte modul în care te afectează o anumită situaţie.

Contrariul care se luptă permanent în tine, între ceea ce alegi să faci în mod conștient și ceea ce cumva trebuie să faci automat, este un produs finit numit imagine de sine negativă care te face să-ţi scadă motivaţia sau chiar o anihilează prin lipsa încrederii în forţele proprii. Contrariul este o îngustare a perspectivei ce implică anularea oricaror poziţii de putere într-o situaţie de tip “confruntare”, unde ceea ce primeşti şi dai este condiţionat de evenimente de tip determinism din care nu poţi alege.

Dacă doreşti să ajungi un lider foarte bun, atunci ajută-i pe oameni să gândească liber, motivează-i să găsească soluţii la orice fel de probleme, dar fără să-i constrângi în nici un fel. Dacă promovezi metode subversive de convingere şi manipulare, dacă îi forţezi pe oameni să facă ceea ce nu se simt confortabili să facă, mai ales într-un mediu în care talentul lor nu poate înflori, atunci e clar că modelul tău de leadership nu aduce nici un fel de beneficiu.

Ai un plan de dezvoltare a leadershipului tău, printr-o schimbare pozitivă de sine? Clarifică-ţi ideile şi validează-ţi ipotezele cu privire la efectele benefice sau nocive ale leadershipului pe care îl practici, prin prisma influenţei exercitate asupra celorlalţi.

Premisele şi cauzele care generează anularea oricăror forme de rezistenţă de care trebuie să dai dovadă sunt determinate de ceea ce ţi se pretinde de crezi într-un context de îngrijorare, din care se naşte înţelegerea vinovăţiei faţă de tine însuţi, faţă de o anumită faptă sau faţă de un anumit factor existenţial.

În fotbal, jocul echilibrat înseamnă a realiza o justă repartizare de forţe, atât între compartimentele echipei, cât şi în vederea contracarării oricărei acţiuni a adversarului.

Leadershipul poate fi un „joc” echilibrat doar dacă realizezi o repartizare corespunzătoare a sferei tale de influenţă, care să ocrotească sănătatea şi integritatea ta. Responsabilitatea ta majoră este să fii un model pentru arta de a relaţiona cu ceilalţi oameni, şi un model de caracter. În vederea optimizării performanţelor proprii se impune o mai atentă analiză a resurselor umane pe care le ai în subordine.

 

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
Cele 63 de calităţi ale liderului
Cele 63 de calităţi ale liderului

De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.

Leadership - Magia măiestriei
Leadership - Magia măiestriei

Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...

Atingerea maestrului
Atingerea maestrului

Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.

Leadership Puzzle
Leadership Puzzle

Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.

Performanţa în conducere
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.

Leadership - Pe înţelesul tuturor
Leadership - Pe înţelesul tuturor

Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…