ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Primul şi ultimul rătăcitor din deşertul umbrelor

On Iulie 12, 2012, in Dezvoltare personală, by Neculai Fantanaru

Desăvârşeşte-ţi evoluţia, plasându-ţi existenţa sub semnul Eului care te defineşte şi care te conduce spre un drum ascendent.

Simţeam că ceva avea să se întâmple cu lumea pe care mi-o creasem. Ceva care nu mai putea fi întreţinut, care nu se mai putea lega de planurile mele. Ceva care nu se mai putea întoarce, care nu se mai putea reface. Căutam un răspuns revelator în toată acea înlănţuire continuă de transformări, reactualizări, extinderi, conversii, care făceau posibilă rătăcirea mea în labirintul existenţei pe care îl străbăteam cu greutate. Toate erau la fel şi diferite erau toate. Stranii şi repetitive. Năucitoare şi contradictorii.

Mă simţeam complet străin şi pierdut, ca un rătăcitor într-un deşert care părea să nu se mai sfârşească, într-un tărâm torid şi uscat în care nimeni nu supravieţuieşte. Un deşert al umbrelor dense, care îmi învăluiau cu răceală toate simţurile, toţi paşii. Inima şi sufletul. Care îmi absorbeau în întregime toate energiile, tot ce aveam pozitiv în mine, dereglându-mi toate gândurile, unul câte unu.

Asemenea unui celebru personaj al lui Dostoievski, eram pe cale să rup legătura cu lumea întreagă, să mă îndepărtez de mine însumi, să las totul baltă. Şi, ca un om care refuză categoric orice invitaţie de la viaţă, riscam să mă retrag în carapacea solidă a nepăsării, a celui neînţeles. A slăbiciunii care te reduce la tăcere.

Drumul sinuos spre misterul existenţei

Mă simţeam închis în mine însumi, ca şi când universul meu interior ar fi fost victima unor atacuri vicioase din partea unei forţe nevăzute şi ostile, cu o uriaşă capacitate de influenţare. O forţă care avea un efect doborâtor, prin loviturile tot mai puternice, puse parcă pe “repeat”. Şi care puteau oricând să fie decisive. O forţă malignă, un symptôme d'une maladie inconnue, despre care nu puteam să aflu nimic. O prezenţă discretă, dar tulburătoare. Adevărată sau închipuită?

Cu mult timp în urmă am închis acest subiect, deoarece nu am avut încotro. Dar nu mai pot ascunde în mine, la nesfârşit, ca un laş, ceea ce am simţit, atât de intens, bun sau rău. Nu pot să mă las prins în vârtejul celui mai caracteristic fenomen din viaţa mea, fără să-l înţeleg, fără să-l împărtăşesc şi altora. Nu pot să-mi făgăduiesc o viaţă deplină, fără să găsesc răspuns la propriile mele nelinişti interioare. Mai ales atunci când “Ea”, forţa singulară consacrată definitiv întreruperii ascensiunii mele, se întorcea. De fiecare dată mai aparte. Mai ameninţător.

Eram supus unei înrâuriri statornice şi trainice, ca un rob al propriilor sale convingeri, fugind de o forţă care nu-l poate părăsi. Cea mai mare parte din mine se simţea ultragiată. Încercam să-mi ascund spaima şi emoţiile prefăcându-mă că nu s-a întâmplat nimic, că nu văd adevărul. Dar ea era acolo, statornică, pândind cu dinţii încleştaţi, înconjurându-mă ca un nimb malefic ce îşi manifesta acţiunea tot mai puternic asupra mea. Nu trebuia s-o cunosc, dar eram forţat s-o simt. Mereu aproape, tot mai impetuoasă.

Ar fi trebuit să hotărăsc de la bun început un lucru: cine este şeful. Eu? sau Forţa care mă cuprindea într-o ciudată mângâiere, propulsându-mă lin spre misterul existenţei mele? Eram pus în faţa alternanţei: ori Eu, ori Ea.

Leadershipul îşi face intrarea în viaţa ta, cu mult înainte de a fi propriu zis un lider

Nu poţi să-i conduci pe alţii, şi mai ales să-i înveţi pe cei pe care îi conduci să dezvolte alţi lideri, dacă nu reuşeşti să treci prin proba de foc a maturităţii, a “testului de siguranţă”. Conştientizarea existenţei celor două laturi ale fiinţei tale, în mod succesiv şi câteodată simultan, creează întotdeauna confuzie. Pe măsură ce se clarifică noul mod de gândire, de recepţionare a realităţii, pe măsură ce explorezi diferite emoţii, existenţa ta va începe să se schimbe.

Leadershipul îşi face “intrarea” în viaţa ta, cu mult înainte de a fi propriu zis un lider. Pe parcursul evoluţiei tale. Atunci când te confrunţi cu sinele tău, cu lumea interioară care te defineşte.

Acolo unde însă meandrele propriilor tale evoluţii sunt deosebit de întortocheate, unde întinderea nesfârşită a propriilor tale gânduri şi convingeri îţi dezechilibrează balanţa existenţială, când fiecare din trăirile tale sunt înşelătoare, abia atunci începe bătălia pentru cunoaşterea sinelui.

Leadership: Arhitectul propriei tale experienţe

Se spune că liderul, omul care tânjeşte spre a fi propriul său stăpân, este arhitectul propriilor sale experiențe. Dar nimeni nu a menţionat  vreodată că, mai întâi de toate, omul care aspiră la statutul de lider este un rătăcitor. Un anonim în lunga şi, deseori, întunecata călătorie spre propria lui natură, spre propria lui dezvoltare interioară.

Graniţa stâncoasă a existenţei care te defineşte, ca om şi ca lider, poate fi străpunsă, mai ales dacă găseşti o “spărtură” prin care să pătrunzi în interiorul tău. Acea spărtură este oglinda conştiinţei tale care trebuie să fie din cei mai pur cristal, amintindu-ţi permanent cine ai fost, cine eşti, şi cine poţi deveni.

Legătura cu lumea întreagă se poate destabiliza dacă te îndepărtezi de tine însuţi, dacă te fereşti de săgeţile arzătoare ale propriilor gânduri şi simţiri. Iar cel de-al doilea Eu, forţa singulară destinată să întrerupă definitiv ascensiunea ta, te va copleşi, distrugându-ţi orice privilegiu de care te poţi folosi pentru avansarea personală.

Conştientizarea existenţei unei alte laturi, a celui de-al doilea Eu, în mod succesiv şi simultan, va crea la început confuzie. Primul Eu te va îmbărbăta spunându-ţi, repetându-ţi, întărindu-ţi convingerea că te poţi ridica la nivelul de excelenţă dorit. Al doilea Eu, ca o prezenţă discretă, dar tulburătoare, te va pune sub presiune, îţi va pune sub lacăt orice încercări de a te cunoaşte, amintindu-ţi cât este de neclar să fii tu însuţi, determinându-te să-ţi piezi “coordonatele”.

Primul şi ultimul rătăcitor din deşertul umbrelor eşti chiar tu, în lunga şi dificila călătorie spre echilibru, spre înţelegerea Eului tău, a trecutului, a prezentului, a viitorului acestui Eu - care are nevoie de anumite coordonate pentru a se putea defini. Dar pentru aceasta vei fi nevoit să treci, asemenea unui rătăcitor, prin acele momente de cumpănă ce vor induce modificări în cursul vieţii tale. Ceea ce implică, inevitabil, anumite renunţări şi transformări la nivel lăuntric.

În fotbal, rafinamentul conducerii mingii şi seducţia pasei îşi găsesc etalonul de apreciere prin golurile înscrise. Tot astfel cunoaşterea propriului sine şi tiparul de personalitate în care ajungi să te încadrezi, îşi găsesc etalonul de echilibru în încrederea personală pe care o dobândeşti pe parcursul “rătăcirilor”, pe drumul sinuos spre misterul existenţei tale.

Desăvârşeşte-ţi evoluţia, plasându-ţi existenţa sub semnul Eului care te defineşte şi care te conduce spre un drum ascendent.

Concluzie: Mai mult sau mai puţin, cu toţii suntem auto-analitici. Cei cu un spirit analitic dezvoltat înţeleg mai bine consecinţele propriilor rătăciri din labirintul vieţii lor, trăgând în acelaşi timp învăţăminte din ele.

Pentru toţi, cel mai bun prieten va rămâne întotdeauna propriul Eu, dar totodată şi cel mai mare duşman. Amândoi polii trebuie să conlucreze astfel încât omul să aibă un traseu ascendent. Acest lucru este esenţial în leadership.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us