Ei se opresc acolo unde vor să se oprească

Învaţă să proiectezi în exterior tot ce se află în inima ta, ţinând sub control emoţiile celorlalţi şi dirijându-le într-o nouă direcţie.

- Înainte de a pleca, domnule conte - spuse Julie, îngăduiţi-mi să vă spun tot ce în ziua aceea...

- Doamnă, răspunse Monte Cristo, apucându-i mâinile - tot ce-mi veţi spune nu va preţui niciodată cât preţuieşte ce vă citesc în ochi, ce v-a gândit sufletul şi ce a simţit inima mea. Ar fi trebuit să plec fără să vă revăd, ca binefăcătorii din romane. Dar virtutea aceasta ar fi fost peste puterile mele, fiindcă sunt un om slab şi vanitos şi fiindcă privirea umedă, voioasă şi duioasă a semenilor mei îmi face bine. Acum plec, ducând egoismul până la a vă spune: Nu mă uitaţi, prieteni, căci pesemne nu mă veţi mai revedea niciodată.

- Să nu vă mai revedem - exclamă Emmanuel în timp ce două lacrimi mari se scurgeau pe obrajii Juliei. Să nu vă mai revedem? Aşadar nu un om, ci un zeu ne părăseşte, şi zeul acesta se va înălţa la ceruri după ce s-a ivit pe pământ ca să facă binele !

- Nu vorbi aşa, răspunse repede Monte Cristo. Să nu spuneţi niciodată asta, prieteni. Zeii nu fac niciodată rău; ei se opresc acolo unde vor să se oprească. Nu e mai puternică întâmplarea decât ei ci, dimpotrivă, ei o stăpânesc. Nu, Emmanuel, eu sunt un om, iar admiraţia dumitale e la fel de nedreaptă pe cât îţi sunt de profanatoare cuvintele.

Şi apăsându-şi buzele pe mâna Juliei, în timp ce tânăra i se aruncă la piept, el îi întinse cealaltă mâna lui Emmanuel. Apoi, smulgându-se din casa aceasta, cuib plăcut al cărui oaspete era fericirea, el urcă în diligenţa trasă de patru cai zdraveni şi se făcu nevăzut în întunericul nopţii.

Leadership: Realitatea pe care trebuie să o accepţi şi căreia trebuie să-i faci faţă, are ca prim considerent inexactitatea ilustrării unei expresivități a „imediatului” ?

Îmi place ideea de a folosi un anumit tip de bagaj emoțional, dar mai ales o anumită autoritate asupra faptelor vizate de o cunoaştere intuitivă a modului de manifestare a diversității tipologiilor umane, pentru a manipula o realitate și a găsi alte conotații decât o simplă reflecție a unui moment sau situaţie.

Dacă cauţi și dacă vrei să menţii o anumită stare de spirit în fiecare moment care trece, vei deveni tot mai deziluzionat de abilităţile tale de a obţine ceva, mai ales dacă NU consideri omul ca o realitate primară, cu valoare spirituală supremă.

Fiindcă tot ce se întâmplă în oameni, în fiecare stadiu al vieții lor, face parte din lumea pe care ei şi-o imaginează și-o acceptă ca pe un destin, ca pe un fapt împlinit și de neînlăturat, deci o lume care nu-ţi aparține ție oricât de mult ai încerca să te integrezi în ea.

O stare sufletească pe care tinzi să o exploatezi prin examinare vizuală directă, marcată îndeosebi de manifestări care sunt învestite cu valoare şi cu o anumită semnificație de către cei care le practică, se stabilește în raport cu atitudinea ta faţă de anumite limite de toleranță și adaptabilitate la nevoile lor de schimbare.

„Imediatul” are ca prim reper o emoţie de tip „wow” doar atunci când livrezi „wow” de la începutul unei conversaţii, pe fundalul unei poveşti încadrate în diferite moduri de vizualizare și imaginare.

Detectivul C. Auguste Dupin, personajul fictiv creat de Edgar Allan Poe, afirma următoarele: “Cunoaşterea unui om se realizează urmărind în primul rând mimica sau fizionomia; reproducând-o, îţi vin în gând intenţiile şi gândurile sale".

În esenţă, Dupin - la fel ca Monte Cristo, creează o presupunere pe care apoi o verifică prin prisma emoţiilor declanşate de o anumită situaţie sau a căror producere este favorizată de o anumită împrejurare.

Chiar dacă te-ai obișnuit să-ţi reprezinţi „marca personală” în funcție de puterea de interpretare a expresivităţii afective a oamenilor din jur, valoarea lor nu trebuie să arate ca un desen înțeles ca un contur ce determină forma unui obiect printr-un soi de rezumat al său. Ci mai degrabă asemenea scrisului, înțeles ca o configuraţie pură, spontană, ce nu evocă fizionomia unui lucru, ci virtuțile unei naturi nealterate sau cât mai aproape de un arhetip verosimil.

Cea mai mare ispravă pe care o ai de înfăptuit, ca lider, este să-ţi reglezi nivelul de autoritate prin conştientizarea emoţiilor pe care le trezeşti în oameni, în așa fel încât ei să devină conştienţi de ceea ce simți tu !

Ei se opresc acolo unde vor să se oprească atunci când își pun în joc forța de convingere și prezenţa de spirit. Ei sunt, în simplitatea unor constatări favorabile, detectivii dedesubturilor lucrurilor din paginile ”ascunse” ale minţilor înfricoşate de realitatea vieţii.

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo , Editura Tineretului, 1957.