ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Clipa ce-ţi decide soarta (I)

On Iulie 17, 2010, in Hr - Resurse umane, by Neculai Fantanaru

Câştigă o înţelegere mai bună asupra a ceea ce nu cunoşti, astfel încât să fii mult mai selectiv în ceea ce trebuie să decizi.

După mai bine de trei ani de studii la Paris, timp în care a învăţat tot ce trebuie să ştie un doctor iscusit, tânărul Zaleukos s-a hotărât să-şi caute rostul în lume. În fiecare oraş în care ajungea, dădea de veste tuturor printr-o hârtie scrisă că este doctor şi că a lecuit multe beteşuguri – şi într-adevăr, balsamurile şi leacurile sale au fost eficiente şi i-au adus mulţi bani. Dar nu numai din medicină scotea bani, ci şi din negoţ.

Până la urmă a poposit în oraşul Florenţa, din Italia. Fiind istovit de atâta umblet, se hotărî să zăbovească mai mult acolo. Îşi deschise o prăvălie în partea oraşului numită Santa Croce şi dădu de veste îndată oamenilor despre serviciile sale de vraci pe care le oferea. Chiar din primele zile îşi câştigase faima de doctor şi de bun vânzător de leacuri.

Destinat să joace un rol important într-o afacere bizară

Dar într-o seară, înainte să închidă prăvălia, găsi un bileţel în care era scris să vină la miezul nopţii pe podul numit Ponte Vecchio. Crezând că cineva vrea să-l cheme în taină la vreun bolnav, lucru care i se întâmplase adeseori, Zaleukos se duse fără să bănuiască nimic necurat. Acolo se întâlni cu un domn misterios, care într-adevăr avea mare nevoie de ajutorul său ca medic, dar nu pentru un om viu, ci pentru un mort.

În schimbul a patru sute de ţechini (o grămadă de aur la acea vreme), Zaleukos acceptă propunerea cu totul ciudată a misteriosului domn cu mantie roşie. După spusele acestuia, sora lui muri pe neaşteptate din pricina unei boli incurabile, iar, conform obiceiului din ţara sa, rudelor sale trebuia să le lase trupul ei, dar tatălui său trebuia să-i trimită capul fetei sale, ca s-o mai vadă o dată.

Deşi obiceiul acesta de a tăia capetele celor dragi care au murit i se păru îngrozitor, Zaleukos acceptă propunerea acestuia, mai ales că se pricepea la îmbălsămarea morţilor. *

Leadership: Poţi să satisfaci o căutare imposibilă a adevărului, despre care crezi în mod eronat că trebuie acceptat pe deplin?

Adevărul reprezintă un spaţiu neutru de alocare a semnificaţiilor experienţei trăite în mod obiectiv, variind între două extreme - acum şi după - care nu se exclud automat, ci mai degrabă se potenţează reciproc, producând o continuitate formidabilă în actul de formare personală. Este foarte probabil că ceea ce trăieşti în mod real să devină un facilitator calităţii crescute a proiecţiilor de viitor. Dar, trecând cu vederea contextul în care te confrunţi cu situaţii ambigue, este la fel de probabil că ceea ce eşti în clipa prezentă să nu mai fii şi în clipa următoare.

Adevărul a ceea ce eşti în fiecare clipă a existenţei are o construcţie interesantă, înscriindu-se în tendinţa implicită de a aduce o mică contribuţie la anumite cauze în care crezi, dar pe care bateria conştiinţei încărcată cu o supra-tensiune - sub formă de oscilaţii de stări - este în stare să le disipeze. După indicaţia aceasta, personalitatea ta se reflectă mai degrabă în ceea ce accepţi ca fiind adevărat atunci când respingi ipoteza nulă: “cele două medii nu diferă”. Adică ceea ce te aştepţi să se întâmple şi ceea ce se întâmplă de fapt, în spatele a ceea ce cunoşti.

Una dintre marile probe ale leadershipului este abilitatea de a recunoaște partea negativă a unei situaţii înainte ca ea să devină un criteriu incert al adevărului care te reprezintă. Poţi ajunge la o apreciere morală mai complexă a unei situaţii numai dacă raţionezi ghidat de impulsurile de comandă ale conştiinţei proprii. Iar asta este de fapt o unealtă a leadershipului orientat care o anume stare a Eului, sau mai bine zis către o direcţie nouă de clarificare a facultăţii judecăţii şi a discernământului care te ajută să cerni adevăratele valori, chiar dacă eşti constrâns din exterior de o noutate absolută.

Numai o deşteptare petrecută în tovărăşia unei acceptări de sine în misiuni de profundă semnificaţie, poate să emane acea profundă înţelegere a unei experienţei autentice. Căci ambiguitatea unei situaţii, care te face nesatisfăcut de ceea ai la dispoziţie pentru a înţelege implicaţiile ei, în condiţiile în care adevărul inconvenabil nu începe să ocupe un spaţiu lărgit de influenţă, marchează o înclinaţie spre acea introspecţie care îţi permite să sesizezi greşelile şi erorile de previziune.

Clipa ce-ţi decide soarta vizează abordarea din interior a unei situaţii reale care se impune cu o „autoritate” indiscutabilă, şi pe care nu o poţi înţelege pe deplin.

Satisfacerea unei căutări imposibile a adevărului, despre care crezi în mod eronat că trebuie acceptat pe deplin, este relevant pentru percepţia unei anumite interdependenţe de tipul mesaj-feedback - din direcţia unei realităţi inadecvate raţiunii pe care se bazează identitatea ta. Singurul glas care răsună salvator peste neplăcuta stare pe care ţi-o creează indecizia sau confuzia este conştiinţa care poate fi extinsă la acțiunile sau gândurile din trecut, amintindu-ţi astfel să fii stăpân pe ceea ce crezi că eşti, pe ceea ce simţi, pe ceea ce se întâmplă în jurul tău, pe ceea ce decizi.

 

* Notă: Wilhelm Hauff - Povestea mâinii tăiate.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us