Jocul celor două cuvinte

Apără-ţi onoarea în caz de eşec, renunţând la orice gând negativ care te distrage de la valorile tale cele mai profunde.

În 2008 Barack Obama, actualul preşedinte al Americii, a obţinut 52 la sută din scrutinul popular, echivalentul a 338 de voturi electorale, faţă de cele 163 ale contracandidatului său republican, John McCain. A fost o victorie apreciată de toţi ca un prim pas către un leadership mai performant bazat pe onestitate, etică şi competenţă.

Dar cel mai mult şi mai mult mi-a plăcut reacţia celui învins.

Republicanul John McCain şi-a recunoscut înfrângerea la scurt timp după ce televiziunile îl anunţaseră drept câştigător pe Obama, şi a avut un discurs considerat „elegant“ de către analişti, în care i-a îndemnat pe americani să-l susţină pe Barack şi şi-a asumat integral eşecul.

„ Ne-am luptat în maniera cea mai dură posibil. Şi pentru că am eşuat, acest eşec este al meu, nu al vostru “, a declarat McCain în faţa susţinătorilor săi, adunaţi la Phoenix, Arizona. „ Astăzi am fost un candidat pentru cea mai mare funcţie a ţării pe care o iubesc atât de mult, iar în seara asta rămân servitorul ei “, a mai spus veteranul McCain.” *

Leadership: Te abaţi de la valorile care au stat la baza ascensiunii tale până la verdictul final?

Dacă o victorie răsunătoare te poate propulsa spre culmile succesului, atunci eşecul, spre nefericirea ta, te poate împinge înapoi. Cel puţin aceasta ar fi părerea unora. Dar, aşa cum am văzut, nu este un adevăr general valabil.

Fără îndoială, în cazul republicanului John McCain înfrângerea a fost doar o altă etapă prin care a trebuit să treacă, o etapă pe care a depăşit-o cu demnitate, cu onoare, adoptând acea atitudine morală specifică liderilor, pe care eu o consider indispensabilă – o atitudine care denotă în mod limpede respectul faţă de adversar, echitatea şi asumarea responsabilităţii pentru eşecul suferit.

Înfrângerea este o mare răspundere pe care trebuie să ţi-o asumi cu fruntea sus, nu cu capul plecat. Trebuie să fii capabil să profiţi de acest moment pentru a te ridica în mijlocul celorlalţi şi a-ţi pune în valoare acele resurse interioare care îţi susţin personalitatea, care îţi definesc leadershipul. Este momentul în care adevăratul tău Eu iese la iveală, când îţi este pusă la încercare tăria de a accepta rezultatul, oricare ar fi el, împlinit sufleteşte că ai făcut tot ce ţi-a stat în putere să învingi, dar analizând în acelaşi timp cauzele care au dus la eşec.

Secretul putintei unei ascensiuni care pune leadershipul în slujba unui ideal mai înalt decât victoria mult aşteptată este dat de întărirea puterii de a fi superior celui care ai fost ieri prin comparaţie cu ceea ce vrei să creşti în tine.

Aşa cum un plămân sănătos şi activ compensează foarte bine pierderea celuilalt plămân – tot aşa un mesaj bine gândit şi împărtăşit cu o convingere absolută, cu o doză de responsabilitate şi cu un sentiment de onoare compensează foarte bine o înfrângere amară.

Când pierzi nu mai ai posibilitatea să schimbi scenariul sau să schimbi cursul lucrurilor, dar poţi să ieşi învingător în confruntarea cu tine însuţi. Şi poţi chiar să îţi creşti uluitor de mult influenţa dacă abordezi eşecul în maniera cea mai eficientă şi mai favorabilă ţie care să transmită un sentiment onest şi un mesaj clar: „Încă nu am fost pregătit să înving”.

Leadership: Stăpâneşti arta de a şti să practici trecutul, prezentul şi viitorul, în acelaşi timp, prin forţa dobândită din înţelesurile sădite de adevărurile imprimate de gloria maximei: „ în toate treburile, să iei în seamă sfârşitul ” ?

Leadershipul este un „joc” cu diferite niveluri de abilitate şi competenţă, în care numai două cuvinte, două repere îţi pun la încercare trăsăturile de caracter: „ victoria ” şi „ eşecul ”. Este un joc în care trebuie să fii stăpân pe tine însuţi şi să-ţi înfrânezi emoţiile, un joc din care poţi ieşi învingător sau învins.

Nicio înfrângere nu poate fi frumoasă, dar oamenii cu adevărat valoroşi, înzestraţi cu talent de lider, ştiu să exploateze acele situaţii nefavorabile tocmai pentru a-şi propulsa imaginea şi reputaţia în topul preferinţelor celorlalţi.

Aşa cum un diamant trebuie şlefuit pentru a străluci – tot aşa şi tu trebuie să dai la o parte straturile care îţi umbresc „strălucirea” şi să scoţi la iveală acea latură profundă, luminoasă, care îţi caracterizează personalitatea de om care adoptă fair-play-ul în orice situaţie.

Fair-play-ul se clădeşte pe libertatea de crede în puterea de adevăr a unui ideal suprem, fără ca demersurile tale de punere în valoare a personalităţii să dobândească nişte dimensiuni mai mari decât ceea ce ai de câştigat.

Concluzie: Un mare gânditor spunea că victoria nu trebuie să te îmbete iar eşecul nu trebuie să te dărâme. Este un îndemn spre un comportament temperat în ambele situaţii. Azi o „ victorie ” te poate împinge spre eşecul de mâine, după cum un „ eşec ” de azi se poate transforma în victoria de mâine.

În ambele situaţii trebuie să dovedeşti fair-play, să recunoşti calităţile adversarului are au dus la victoria sa şi să-ţi recunoşti înfrângerea ieşind din confruntare cu fruntea sus, cu demnitate, fără a te abate de la valorile tale cele mai profunde – acele valori care au stat la baza ascensiunii tale până la verdictul final. Învingător sau Învins.

Leadershipul este un fair-play din care trebuie să câştige versiunea finală a unui Sine mai înalt.

* Notă: - http://www.revista-politica.ro/cum-a-devenit-obama-presedintele-statelor-unite.html