ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Mă bântuie oamenii

On Mai 25, 2017, in Leadership de durată, by Neculai Fantanaru

Începe să adopţi o atitudine corespunzătoare faţă de întreaga creaţie numită reprezentativ viață, pentru a o apropia de receptarea unei opere de artă.

Oamenii. Oamenii buni, întăriţi de-a lungul încercărilor de a trece peste orice obstacole, obţinând rezultate maxime, îndrăzneală care, uneori, este ”plătită” printr-o atitudine deschisă față de singurătate. Oamenii smulşi din clepsidra unui timp dublu oscilatoriu care modifică treptat fenomenele realităţii, ce corespund năzuinţelor împlinirii viitoare, în raport cu destinaţia şi funcţiile pe care le îndeplinesc rezistenţele unei forţe cenzuratoare în Eu.

Prin meşteşugul transcenderii spre o stare de supremă de echilibru interior, de spiritualitate şi graţie, ei cedează căldura mediului ambiant pe toată lungimea unei trăiri înălţătoare, din care se compune conţinutul unor experienţe neobişnuite.

Arta de a pune o suflare de viaţă într-un deşert inevitabil, cu ale lui dune pline de restricţii de libertate, poate fi văzută numai prin oglinda unui suflet din care se pierde întotdeauna un minut sau două. Ţi-e dor de el, aşa cum îţi este dor de frumuseţea unui trandafir de culoarea cerului, reverii nebuloase ale unei fantezii active, stârnite de împrejurările oferite de ştiinţa plenitudinii prezenței lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când dorul cade în păcatul de a purta cu el mesajul durerii.

Oamenii, poziţionaţi în situaţia unui Jean Valjean, strălucitori între o nuanţă a consecinţelor nedreptăţii lumii şi saturaţia aducerii aminte a motivului pentru care au fost aleşi de Dumnezeu. Peste care anii trec atât de uşor. Demonstrând că trebuie să fii cu adevărat mare ca să te înţelegi.

Deşi foarte încercat şi istovit de soartă, ca orice suflet întinerit de năzuinţele de mărire, dar ghidat de această infailibilă piatră de încercare a oricărei nenorociri, Jean Valjean salvează un om prins sub atelajul căruţei. Prin asta el săvârşeşte gestul suprem, un act de pietate, adevărata iertare care aduce eliberarea adevărată de povara greșelilor din trecut, demonstrând ce mult contribuie siguranţa conştiinţei la siguranţa izbânzii.

Leadership: Poți să-ţi vezi propria imagine în altcineva, faţă de tot ceea ce te ridică într-o lumină care întreţine starea de veghe?

Să locuieşti într-un loc netăgăduit - asta fiind scăparea, evadând din orbirea unei intimităţi clădite în anii de trai în paralel, atât din vânătăile, cât şi din exilul unui destin care îşi caută vindecările, în lunga tăcere care îţi descoperă temeri ascunse. Nu înseamnă oare să te asemeni cu un geniu ce scăpă din când în când câte-o vorbă de duh, iar în această genialitate, în această putere imperială ce se consideră a fi de sorginte divină, pe care refuzăm atât de des să o cunoaştem, nu se oglindeşte oare siguranţa celui ce se ştie preţuit de mărturia unei viziuni peste timpuri - căreia i se atribuie infinitul?

Amintiţi-vă de micuţa Cosette, o fiinţă fără apărare, cea de care se stabilesc cerinţele reale şi legitime ale naturii umane, cu un suflu reînnoit de visare, dar adânc izbită în circumstanţele unei lumi care şi-a pierdut busola. Este o parabolă a condiţiei de a juca tare cu destinul.

Ea îşi clădeşte viitorul, nervul unei vieţi noi, prin intermediul unei păpuşi primite în dar de la un înger. Reuşind mai apoi o resuscitare din autenticele suferinţe suportate numai prin nădejdea neclintită că într-o zi se va odihni în pace, o evadare din iadul unei amintiri de care nu trebuie să rămânem fideli.

Gradul de desăvârşire al omului aparţine unei existenţe care se prepară din excesul unei emoții de care nici măcar nu te-ai fi crezut capabil și de care nu poți scăpa.

Cyrano de Bergerac, cu ale lui Statele Lunii şi Statele Soarelui, ne aminteşte că stelele sunt fixe, tot aşa cum legile şi principiile universului sunt de nezdruncinat, adică lumi pe care nu le vedem aici, din pricină că-s prea mici şi deoarece lumina lor de împrumut n-ar putea ajunge până la noi. Dar aşa cum Dumnezeu a putut face lumea infinită, dacă e adevărat că eternitatea nu e altceva decât o durată fără margini, iar infinitul - o întindere fără limite, tot aşa a putut face sufletul omului nemuritor.

Şi când mă gândesc la un spirit atât de înălţător, care spune întotdeauna DA universului, îmi amintesc de vocea din background din finalul filmului "The book thief":

„Am văzut foarte multe lucruri. Am asistat la cele mai groaznice dezastre ale lumii şi am lucrat pentru cei mai mari ticăloşi. Am văzut minunile lumii. Dar rămâne cum am spus. Nimeni nu trăieşte veşnic. Când am venit, în sfârşit, după Liesel, am simţit o plăcere egoistă să ştiu că-şi trăise cu chibzuinţă cei 90 de ani. Poveştile ei i-au emoţionat pe mulţi. Pe unii dintre ei i-am cunoscut în trecere. Pe Max, a cărui prietenie a durat aproape cât a trăit Liesel. Aproape. În ultimele gânduri, i-a revăzut pe toţi cei al căror drum s-a întretăiat cu al ei. Pe cei trei copii ai ei. Pe nepoţii ei. Pe soţul ei. Printre ei, ca nişte felinare, erau Hans şi Rosa, fratele ei şi băiatul al cărui păr rămăsese pe veci de culoarea lămâii.

Voiam să-i spun hoaţei de cărţi că a fost printre puţinele suflete care m-au făcut să mă întreb cum e să trăieşti. Dar, în cele din urmă, n-a mai fost niciun cuvânt. Doar pace. Singurul adevăr pe care îl ştiu cu adevărat este că mă bântuie oamenii.”

Leadershipul este un criteriu hotărâtor al adevărului pe care nu trebuie niciodată să-l ratezi: nu poți să trăieşti veșnic, tot așa cum trebuie să știi că Dumnezeu nu e totul. Cum bine spunea cineva, minunea nu este să trăiești veșnic, ea se reflectă în ceea ce rămâi tu însuţi pe vecie.

Dacă am considerat potrivit să atrag atenţia asupra acestui aspect al dimensiunii umane, cu implicaţiile ei, am făcut-o numai pentru a sublinia acele elemente care, de obicei, se uită, sau pe care mulţi nu le-au observat. Pe baza exemplelor supuse propriilor aprecieri, am vrut să reliefez necesitatea prezentării totalităţii, a purităţi lăuntrice, a divinului care locuieşte în adâncimile oricărui om, manifestându-se progresiv prin forțele cugetătoare ale timpului și efectelor lui: durerea, îndurarea și fericirea supremă.

În acest fel ne va fi poate mai uşor să adoptăm o atitudine corespunzătoare faţă de întreaga creaţie numită reprezentativ viață. Să o ridicăm intenţionat şi conştient în ochii noştri printr-un „licăr de lumină” pe piedestalul unui vis de aur, al unui zid de sprijin și al unui zâmbet de copil, pentru a o apropia de receptarea unei opere de artă. Pe ritmul unei lecturi a melodiei: The color of love (by Yakuro).

Mă bântuie oamenii este o incursiune în spațiul gândirii oferit de o lume neînţeleasă, în vecinătatea unei culori, a unei forme, a unei arome asemănătoare cu seminţele unei creaţii divine din care trebuie să extragem acea putere, acea energie pură, din care suntem ceea ce suntem. O stea, înlănţuită în trup.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Nu este ingaduit sa atingi spiritele
  2. Iartă-mă şi primeşte-mă la tine !
  3. O introducere in inefabilul lui Adrian
  4. Marile intrebari ale leadershipului

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us