ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

O simptomatologie a pedagogiei

On Noiembrie 13, 2016, in Leadership Z3-Extended, by Neculai Fantanaru

Mai întâi creează tu însuţi, apoi învaţă-i pe alţii.

Ştia - a avut deseori dureroasa ocazie să constate că oamenii afirmă cu răutate: "Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii". Dar Eisenstein nu s-a lăsat niciodată tulburat de asemenea meschinării, susţinând cu calm: "A învăţa pe alţii în cinematografie înseamnă astăzi încă, şi în întregime, a crea."

Nu era o vorbă goală. Cercetând activitatea pedagogică a lui Eisenstein, constatăm cu uşurinţă că predarea echivala, la el, cu studiul, cu găsirea unor noi soluţii creatoare. Obiectul cursului său - o declară programatic - este pătrunderea în laboratorul de creaţie. Cursul său este şi un prilej de cristalizare teoretică pentru artist.

Principiile sale pedagogice era foarte ferme. Nu suporta ca studenţii să-şi abandoneze propria personalitate prin mimetism. Se răstea la ei de câte ori surprindea o asemenea tendinţă: "Ce-i asta? A-ţi hotărât cu toţii să vă aliniaţi pe scară din "Crucişătorul Potemkin?" Pe mine vreţi să mă imitaţi?"

El a urmărit acest principiu încă de la începutul muncii sale pedagogice. *

Leadership: Îți arăţi preocuparea exclusivă pentru fenomenul „Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii”, reflectând aspiraţia către tot ce este greu de știut?

În miezul oricărui calcul uman şi a oricărei proprietăți intelectuale, produse cu succes pe fondul formării unor calități generale care influențează în mod favorabil poziția de referinţă faţă de sarcinile impuse sau autoimpuse, este întotdeauna o personalitate. Raţională în esenţă, iraţională faţa de un stimul exterior, personalitatea este anterioară oricărui mecanism de adaptare la construcții externe imaginative şi sigură îşi creează propriile-i legi.

Tu contribui la menţinerea şi îmbunătăţirea poziţiei şi a imaginii deţinute, de creator al unui curent ştiinţific, dirijând procesul de finalizare al unei opere de artă către o ieşire din trenduri?

Personalitatea nu reprezintă doar indiciul unui prilej de cristalizare teoretică și practică a unei viziuni - după care îți rămâne puţin de făcut în faţa a ceea ce se petrece în lumea din jur. Ci, de foarte multe ori, ea este o consecinţă a preocupării exclusive pentru fenomenul „Cine poate - creează; cine nu - învaţă pe alţii”, reflectând aspiraţia către tot ce este greu de știut și mult mai greu de interpretat.

A fi un creator vizează acea latură a personalităţii care adună constant informaţii şi vede totul din mai multe perspective. A învăţa pe alții nu este o minune a creaţiei, nu este o călătorie în meandrele creaţiei, nu este un joc al pulsaţiilor umane, între vis şi realitate, ci de cele mai multe ori se dovedeşte a fi o formă copierii, a mimetismului excesiv întreținut prin folosirea unor metode perimate, cu rezultate slabe sau nefaste.

Este același viciu profesoral, întâlnit frecvent la cei cu înalte grade de calificare (și credibilitate), cei care fără a descoperi ei înşişi vreun principiu sau concept își arată întotdeauna disponibilitatea de a prezenta fragmente (capitole întregi) din operele intelectuale ale adevăraţilor creatori.

Leadershipul, pe parcursul mai multor stadii de evoluție a cunoaşterii, se supune evaluării impactului unei creaţii asupra dinamicii procesului de creație promovat, asupra viziunii integratoare asupra procesului de producție a rezultatelor obţinute prin încordarea spiritului inventiv.

Liderii cei mai buni, nelimitându-se la condiţiile învăţării autodirijate, se conduc după îndemnul care asigură unitatea lecţiei referitoare la iscusinţa de a intra în relaţie cu oamenii: „Mai întâi creează tu însuţi, apoi învaţă-i pe alţii.”

Leadershipul este mai întâi de toate urmarea pătrunderii în laboratorul de creație, apoi un prilej de cristalizare teoretică a unor metode, norme şi principii orientative pentru viitorii „artişti”. Şi, în final, devine rezultatul abordării minuţioase a complexităţii fiecărui aspect de dezvoltare care ar duce în mod evident la o concluzie diferită de cele enunțate anterior.

O simptomatologie a pedagogiei aduce în prim plan totalitatea manifestărilor tale intelectuale care permit diagnosticarea unui stil de predare a propriilor teorii și diferențierea lor de alte modele de creaţie, încât să fii de neînvins cu precădere în tendinţa: “Cine poate – creează”.



* Notă: Ion Barna - Eisenstein, Editura Tineretului, 1966.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us