Extinde-ţi cunoaşterea prin explorarea directă a realităţii subiective, după cum dictează schimbările reflectate în planul artei.
Aveam disperată nevoie de a fi altcineva, sub bagheta experimentală a ideii cunoaşterii absolute, încercând să-mi dau seama, la fel cum în artă se pot prezenta lucrurile în desăvârşirea construcţiei lor, ce anume poate fi înţeles şi ce nu poate fi. Ceva caracteristic sensibilităţii metafizice a artistului genial care, sugestionat de obiectele de artă, îndeamnă lumea la a căuta emoţiile estetice.
Nevoia de a fi căutător. Un demiurg izolat creând capodopere printr-un act de cultură si simţire. Un autor dotat, cu scrieri pline de duble înţelesuri, purtând în el acea vibraţie de tip determinist, crescând pe măsura apropierii sale de o deplinătate nemărturisită, până în cea mai adâncă esenţă a ceea ce poate fi gândit şi creat, explicat doar prin efectul artei asupra trăirilor cele mai intense care duc la săvârşirea voii sale.
Greu de acceptat. Era o întoarcere în mine însumi ori de câte ori mă avântam pe câmpurile de bătălie ale neajunsului, închipuind şi folosind totul, cele de dinainte şi cele de după iniţierea mea în arta efectelor contrastante, în construirea neştiutului. Care, după regulile unei metode ştiinţifice, cu formularea unor inferenţe cauzale, în contextul unei intenţionate aplecări către abstract şi idealism, puteau face lumină în adâncul mister al lumii. În spectacolul imaginării individuale.
Dacă vrei să afli mai multe despre o lume supusă rigorilor artei trebuie să găseşti cea mai adecvată expresie simbolică a nemărginirii unui parcurs de viaţă care porneşte din descrierea obiectului real şi se desăvârşeşte în constituirea obiectului literar.
Creativ, răsuceam fiecare umbră şi fiecare lumină într-o spirală care cobora spre neînţeles. Urcând apoi deasupra frumosului care se adresa raţiunii. Curios de a şti tot ce poate fi cuprins de simţuri, de percepţii, de materie şi suflet, în prelungirea lor experimentală. Practic, intram într-un soi de mentalitate de tip: „ Parcurge întregul contur al creaţiei în sens invers ”. Fapt care mă făcea să mă simt altcineva, dând noţiunea obiectivă a eului real distinct în proiecţia unei realităţi idealizate.
Într-un fel, cred că mă confundam cu esteticianul acela grec care sublinia caracterul relativ al poziţiei diverselor categorii estetice în cadrul propriului lor sistem. Închipuitul devenea neînchipuit. Şi invers. De unde posibilitatea fiecăruia dintre ele de a se impune mai mult, în continuitate una faţă de alta, prin explorarea directă a realităţii subiective, după cum dictau schimbările reflectate în planul artei. Conform a ceea ce ştiam şi a ceea ce nu ştiam despre mine însumi.
Leadership: Poţi să creezi ceva într-o accepţiune diferită a artei, generând efectul de ecou al unui act de simţire care doar împreună cu atingerea unei ţinte particulare realizează întregul unei interpretări simbolice inegalabile?
Pentru a stabili caracterul şi importanţa unei creaţii trebuie, mai întâi, să-i definim punctul de pornire, sensul, structura, sursa în care se produce scânteia de raţiune, cu alte coordonate de analiză. Şi să vedem ce reliefează. Dar cel mai important este felul cum se combină, în ultimă instanţă cu starea de spirit a artistului, cu propriile sale sentimente, înlăturând posibilele confuzii cauzate de dezechilibrul dintre real, ideal şi ficţional.
Atingerea unei ţinte particulare de recepţionare a diferitelor sensuri ale artei se măsoară în cursul încercării de a reda cât mai complet cu putinţă, într-o imagine frontală, tot ceea ce se ştii despre un obiect care atrage atenţia prin simplitatea sa dezarmantă. Actul de simţire decurge din completarea obiectului cu o anumită nuanţă emoţională, numită poate "sacralitate”, sau cu o anumită valoare (bună sau rea), sau atribuindu-i o prestaţie de vis prin amestecul unic de performanţă, eleganţă, inovaţie şi eficienţă.
Căutările mele în zona artei au ca simbol de identificare specificaţia I.M, adică imagine a unui spaţiu privit de sus, în vedere panoramică, a secvenţelor din desfăşurarea cronologică a unei literaturi din care obiectele sunt percepute ca rămânând constante, având aceeaşi mărime, forma şi culoare, chiar dacă imaginea lor proiectată pe retina unei memorii comune se schimbă.
Arta este limbajul lucrurilor care capătă viaţă prin felul cum sunt transpunse într-un labirint mereu schimbător de text și imagine, în care interpretarea devine o experiență de lucru cu sinele.
A crea ceva într-o accepţiune diferită a artei, generând efectul de ecou al unui act de simţire, înseamnă uneori să dai naştere efectului unei intenţii de comunicare între lucrurile care te înconjoară şi maniera de fi exprimate într-un limbaj adecvat unui discurs de manipulare.
Implicarea emoţională este acea forţă colosală ce te leagă de un anumit mod de a gândi care te lasă să fii tot ce poţi să fii. O forţă care, pe de altă parte, dă un curs acţiunii care este relevant pentru atingerea unei ţinte particulare. Ea dă startul unei ample campanii de creaţie, manifestându-se în mod vizibil în curiozitate ştiinţifică, într-o stare de inspiraţie perpetuă şi într-o cursă de căutare a punctelor de vedere care îţi avantajează aspiraţia spre ideal, spre tot ceea ce este îndrăzneţ în artă.
În leadership este important ceea ce creezi într-o accepţiune diferită a artei, a culturii, a limbajului, a stărilor de spirit, depăşind stadiul „banalului” care nu demonstrează nimic şi generând efectul de ecou. Nu degeaba Nichita Stănescu vedea în actul creației o „stare de ecou”. Ceva care are rezonanţă atât în sufletul tău, cât şi în jurul tău, dar mai ales în ceea ce consideri a fi schimbare prin puterea de pătrundere în blindajul neştiutului.
Leadershipul, conturându-se ca reacţie la ceea ce încerci să realizezi prin actul creaţiei, sub bagheta experimentală a ideii cunoaşterii absolute, are ca material de filtrare informaţiile, elementele realităţii subiective, prin viziunea imaginaţiei şi puterii de expresie, transformându-le în valori raportate la existenţă şi la lumea din jur.
Întregul unei opere de artă este un cumul de lucruri, fapte şi idei subordonate emoţiilor care prin sugestie, prin imagine şi simbol pot căpăta forme concrete de viaţă.
Orizonturile de neatins ale căutării din noi pun în evidenţă acea stare a minţii din care omul reuşeşte să perceapă fiecare emoţie şi să o accepte ca pe o forţă propulsatoare spre o evoluţie mult mai avansată, şi intrarea sa într-un soi de mentalitate de tip: „Parcurge întregul contur al creaţiei în sens invers”.