ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Pocăieşte-te şi mori !

On Noiembrie 08, 2016, in Leadership Z3-Extended, by Neculai Fantanaru

Începe să consideri leadershipul ca pe o forţă morală, conturându-ţi sensul vieții ca o formă de emoţionalitate exaltată pentru ceva care să te reprezinte necontenit.

Într-adevăr, de un ceas încoace, nu mai avusese dinaintea ochilor decât o latură a nenorocirii sale şi iată că pe neaşteptate îi venise în minte o altă latură, nu mai puţin cumplită.

Faţă de soţie, el se purtase ca un judecător neînduplecat, o osândise chiar şi la moarte. Şi ea, cuprinsă de groază, strivită de remuşcări, prăbuşită sub ruşinea pe care el şi-o făcuse în numele virtuţii lui nepătate, ea, sărmana femeie slabă şi fără apărare împotriva unei puteri absolute şi supreme, ea poate chiar în clipa aceea se pregătea să moară !

Se scursese o oră de când o osândise. Fără îndoială că acum ea îşi retrăia în minte toate crimele, îi cerea iertare lui Dumnezeu - toţi criminalii îşi întorc faţa spre cer înainte de moarte - în timp ce scria o scrisoare ca să implore în genunchi iertarea virtuosului ei soţ, iertarea plătită cu moartea.

Villefort scoase încă un răcnet de durere şi de furie. Vai - gemu el rostogolindu-se pe mătasea trăsurii - femeia asta n-a devenit criminală decât fiindcă a trăit lângă mine. De crimă eu sunt infectat, eu, eu ! Dar ea a căpătat crima aşa cum capeţi tifosul, cum capeţi holeră, cum capeţi ciuma ! Iar eu, o pedepsesc ! Eu am îndrăznit să-i spun: "Pocăieşte-te şi mori !" Eu ! Nu ! Nu ! Ea va trăi ! Mă va urma, o să fugim amândoi, o să părăsim Franţa, o să mergem tot înainte, cât ne va putea îndura pământul.

Îi vorbeam despre eşafod ! Dumnezeule bun, cum de-am îndrăznit să folosesc cuvântul ăsta ! Doar şi pe mine mă aşteaptă tot eşafodul ! O să fugim ! Dar, am să-i mărturisesc totul. Da, îi voi spune în fiecare zi, umilindu-mă, ca şi eu am săvârşit o crimă... Vai ! Unirea tigrului şi a şarpelui ! Soţie veşnică de un soţ ca mine ! ... Trebuie să trăiască, trebuie ca ticăloşia mea s-o facă să pălească pe a ei ! *

Leadership: Îți arăţi preocuparea exclusivă pentru fenomenul „este vina mea”, exprimându-ţi aspiraţia către sfârşitul inadmisibil?

Punctul de pornire în realizarea construcţiei unei personalităţi care schimbă lumea, putând fi investigată și interpretată în orice tip de știință experimentală prin integrarea dinamicii și proceselor psihice ale omului într-un context de formare și de responsabilitate, are la bază o motivaţie puternică: de a trăi și gândi pozitiv.

Iar punctul de oprire al omului, care poate avea ca morală efectul negativ dintr-o acţiune slujită și manifestată în exces, sau dintr-o omisiune care într-un moment a creat o ameninţare iminentă cu un prejudiciu asupra mediului propriu de formare, trebuie considerat ca fiind un „tu însuţi” mai puţin finisat.

Un „tu însuți' care se asociază unui conţinut slab de pozitivitate. Un „tu însuţi” părtaş acelei stări de conștiință trezitoare, în care se activează solventul „vină”, activând  o formă de paralizie etică, acel sentiment de tristă resemnare în faţa unei realităţi nedorite.

Sfârşitul inadmisibil este întotdeauna urmarea lui „este vina mea”, cu o doză mare de resentiment la nivel individual.

Omul care nu-și conturează sensul vieții ca o trăire complexă de ataşament, ca o formă de emoţionalitate exaltată pentru ceva care să-l reprezinte necontenit, va avea întotdeauna accente de resemnare după războaiele pierdute cu el însuși. Întotdeauna omul învins de propriile slăbiciuni va demara încă din tinerețe acţiuni care, în exces şi pe parcursul timpului vor fi incriminate în producerea unor evenimente neaşteptate. El este predispus la schimbări ce pot fi adesea dramatice.

Leadershipul se conturează ca forță mentală atunci când schimbările permanente și mizeria din jur te constrânge să te simți slab şi blocat într-o deplângere nostalgică a pierderii autocontrolului epistemic, emoţional și moral, și cu toate astea alegi să crezi în ceva bun, în măreţie şi în frumuseţea vieţii.

Pocăieşte-te şi mori ! este semnalul de alarmă că te afli pe ultimul drum: al însingurării, al deşertăciunii şi al pierzaniei. Dovada pocăinţei este validă atunci când ești nevoit să mergi tot înainte, cât te poate îndura pământul ca să scapi de o vină ce trebuie pedepsită neîntârziat de către legile lumii.

Dovada propriei tale mărginiri și puţinătăţi este justificată atunci când nu ai dinaintea ochilor decât o latură a nenorocirii tale și când, mereu, pe neaşteptate îţi vine în minte o altă latură, nu mai puţin cumplită. Și ești constrâns să încalci principiile egalităţii.



* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us