ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Povestea unei perpetue deveniri

On Iulie 30, 2017, in Leadership eX-Elite, by Neculai Fantanaru

Ceea ce niciodată nu se uită stă cuprins într-o anexă, parte integrantă a traseului parcurs prin diversitatea sa, acelaşi traseu imaginat de un Zeu, trăit de un alchimist, iubit de un filosof, încredinţat unui explorator și condus cu forța hazardului.

Trăiam dintr-un exces nemăsurat de luare aminte, between “remember your own faults” and responses of “don't know", în totalitatea descrierii unui tablou nocturn al vieţii, la fel cum prințul Ludovic Filip îşi plămădea personalitatea din schimbarea împrejurărilor excepţionale şi nefavorabile prin care trecea patria lui.

Totul părea desprins dintr-o călăuzire non-materială de afară, a celor ce se văd, dar nu se pot cunoaşte, în misterul infinit al diferenţelor lor, în lăuntrul ascuns al făptuirilor de neînţeles de care gândurile pline de îndoială se agăţau cu încăpăţânare. Ca şi când m-aş fi cufundat într-un spaţiu etern, orice aş fi ales, întuneric sau lumină, tot în același loc aş fi ajuns, unde bătăile de inimă nu sunt auzite, dar simţite şi împărtăşite cu precizia unui ecou care se răsfrânge peste lume.

Însumând toate cele încercate și testate până atunci, chiar dacă nu am fost tot timpul conştient de absurditatea eforturilor mele, ceea ce poate constitui o taină pentru orice om nefamiliarizat cu formulele de experimentare a marii cunoaşteri, se obține o nouă imagine despre artă: prim planul unui prezent etern. Destul loc în care să-mi adăpostesc mintea și constanta ei nevoie de a “deveni” ceva.

Din necesitate, ştiam prea bine că există și alte bunuri care constituie fericirea, precum pasiunea pentru artă și interesul acordat „laboratorului de ştiinţe”, reunite în universul unui creator de geniu. Dar numai unul singur se perpetuează în ciuda faptului că nu epuizează întregul conţinut al Marii Opere, lăsând la o parte orice demers filosofic: profunzimea conştiinţei în care toate lucrurile se întâlnesc într-o aceeaşi unică realitate.

Leadership: Răspunsurile "Ştiu" sau "Nu știu" cu privire la efectele secundare ale consumului de „luare aminte” pot fi considerate incorecte în ecuația obişnuinţei de a le retrăi?

Erorile unui înţelept din care se poate desprinde un sens profund, din care fac parte confuziile unei memorii neexperimentate sau ezitările unei conştiinţe legate de timp, se exprimă printr-un sentiment sfânt în faţa necunoscutului, făcând ca toate să capete o rezonanţă copleşitoare, aproape letală.

Arta de a privi totul în mai multe dimensiuni simultane, a trick of a mind stretched by new experiences, este un simptom al unei obişnuinţe adânc înrădăcinate în mine: de a privi lucrurile contra curentului, în alt fel decât am crezut că le știu. Să retrăiesc tot, prin ce-am trecut, regretele și aspiraţiile, îmi dă răgazul să mă gândesc la mine ca la "Cei Trei Prinţi din Serendip": când călătoream nu încetam să descopăr, accidental sau prin isteţime, lucruri pe care nu le căutam. „Nu ştiu” s-a transformat aproape peste noapte într-un binemeritat „Ştiu”.

Victor Hugo, căruia viața i-a comunicat alte înţelesuri decât oamenilor de rând, s-a făcut auzit după prima cotitură a filosofiei, cea adevărată: „Dumnezeu arată oamenilor vrerile lui vădindu-le în evenimente, texte obscure, scrise într-o limbă misterioasă. Oamenii le traduc pe loc. Traduceri grăbite, incorecte, pline de greșeli, de lipsuri și de contraziceri. Foarte puține spirite pricep limba divină. Cel mai pătrunzători, cei mai potoliţi, cei mai adânci descifrează încet, și când ajung la capătul textului lor, treaba e desăvârşită de mult.”

Necontenit, păream încărcat de acea predestinare a omului mândru care niciodată nu ar pleca capul în faţa ascuţitei săbii a legilor nescrise, aproape tot atât de impersonale ca judecata lui Dumnezeu căruia parcă îi lipsea toată emoţia. Concluziile experienţelor personale se desprindeau din impactul originalului pe care credeau că l-au deprins și alchimiştii, și înţelepţii sau exploratorii în călătoriile lor lungi în necunoscut, fiind mai mult o chestiune de curaj, o ultimă clasificare a factorilor pulsionali, între revelaţia divină şi inspiraţia artistică. Toate îşi au baza în bruscarea legăturii secrete cu ceea ce presupune să fii realmente virtuos.

Virtutea cea mai importantă pe care trebuie să o dobândeşti este un fel de înfrângere temporară în faţa păcatului metafizic, din care capeţi puterea de a te opune celor deja cunoscute.

Căpitanul Sinbad și echipajul său găsesc o tabletă de aur care îl conduce către un practicant malefic de magie neagră, prințul Koura. Sinbad se întâlnește cu Vizirul care are cealaltă parte a tabletei, formând harta unei comori de neimaginat: tinerețe veșnică, scutul întunericului și o coroană a bogățiilor nespuse. Împreună cu Vizirul, Sinbad și echipajul său pleacă peste mări în căutarea comorii.

În fiecare timp există oameni care înoată împotriva cursului apei, dar și oameni care sunt conduși de un fir misterios, care se numește: imprevizibil. Reuşita ca o întâlnire întâmplătoare. Hazardul integrat operei de artă - divină. Cauți un lucru și găsești altul. Mergi într-o direcție, și în mod ciudat ești condus în alta. Nu poţi deosebi descoperirea de ceea ce ai căutat efectiv.

Să-mi asum riscul privirii dincolo de marele ocean al interiorităţii divine, care ordonează fapta triumfătoare şi raporturile omului cu lumea dincolo de graniţele efortului minim necesar al inspiraţiei moralizatoare, însemna să mă adâncesc în desăvârşirea lucrării de care are nevoie înălţimea înţelepciunii, sfidând proiecţia acelei Energii sau Voinţe de a fi, care, după Schopenhauer, se manifestă fără scop şi fără raţiune.

A fi un om al deprinderii lecţiilor de viaţă, aidoma unui alchimist aflat în căutarea tinereţii veşnice, înseamnă să te adânceşti în întregime în împlinirea ta, dulce şi dureroasă totodată, care porneşte de la o ignorare continuă a semnalelor de alarmă trimise de spiritul universal şi se continuă cu lupta împotriva unui sine care nu se lasă înţeles, nu se dă învins în faţa orizonturilor etern misterioase ale lumii.

Adevărata măreție este să te menţii într-un prezent care își protejează trecutul asigurându-i „traducerea” corectă, o interpretare conformă cu o voință mai mare și mai înţeleaptă decât a ta.

Povestea unei perpetue deveniri, adevărata capodoperă a punerii în relaţie a două sau mai multe judecăţi pentru a obţine o alta nouă, între puncte originare şi momente finale, în analiza personajelor trasate din linii fine, este o eroare exilată în eternitate. Tot aşa cum a construi un glob de cristal înseamnă a pune în funcţiune o lume imaginară în care cineva a aşezat soarele pe cer.

Ceea ce niciodată nu se uită stă cuprins într-o anexă, parte integrantă a traseului parcurs prin diversitatea sa, acelaşi traseu imaginat de un Zeu, trăit de un alchimist, iubit de un filosof, încredinţat unui explorator și condus cu forța hazardului.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Nu este ingaduit sa atingi spiritele
  2. Iartă-mă şi primeşte-mă la tine !
  3. O introducere in inefabilul lui Adrian
  4. Marile intrebari ale leadershipului

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us