Primus Inter Pares

Menține condiţiile de producere a unei gândiri referenţiale, finisând capacitatea de a transforma munca creatoare într-un angajament de consolidare a experienței de însuşire a culturii de seamă.

Eisenstein interzicea studenţilor să-l oprească pe coridor cu întrebări puse între patru ochi: „toate problemele le voi rezolva cu participarea tuturor”. Lecţiile sale erau nişte discuţii aprinse, lansa întrebări, studenţii toţi răspundeau, discutau, se disputau diferite soluţii, până când profesorul conchidea. Gălăgia discuţiei se liniştea atunci. Studenţii mai făcuseră un pas în a învăţa să gândească creator.

În expunerea să programatică, Eisenstein spusese limpede: Profesorul nu este altceva decât primus inter pares - primul între egali. Colectivul, şi mai târziu fiecare membru al său individual, îşi croieşte drumul propriu prin greutăţile şi chinurile muncii creatoare, prin întregul proces al formaţiei creatoare, de la prima slabă licărire a temei, până la hotărârea dacă nasturii de pe haina de piele a ultimului figurant sunt potriviţi pentru scopurile filmării.

El cerea o maximă precizare în gândirea studenţilor: "Nu spune cred. Până nu ştii, nici nu vreau să te aud." Cerea studenţilor să devină, înainte de toate, oameni de cultură. Să gândească cu propria lor minte. Lecţiile sale erau fascinante.

Leadership: Optezi pentru linia neîntreruptă a unei solicitudini realizate într-un context de tipul „Nu spune cred, arată mai întâi că știi” ?

Condiţiile de producere a unei gândiri referenţiale, finisând capacitatea de a transforma munca creatoare într-o datorie morală pe termen lung, într-un angajament de consolidare a experienței de însuşire a culturii de seamă, se referă și la diferenţierea mijloacelor active și practice, produse printr-un anumit tip de reacție. Este vorba de acea reacție la fascinaţia pe care o exercită un impact psihologic puternic ce creează un context de tipul „Nu spune cred, arată mai întâi că știi.”

Cultura cea mai de seamă este rezultatul muncii creatoare, o obişnuinţă a minţii de a-şi croi drumul propriu prin greutăţile şi chinurile vieţii de artist, plină de schimbări şi durere, este o iniţiativă de genul "gândeşte singur înainte să consulţi pe alţii" expusă unei evaluări de impact care însoţeşte orice măsurare a performanţei.

Leadershipul este interesul pe care îl obţii din partea celorlalţi oameni spre realizarea unor performanţe bine integrate într-o viziune (estetică) şi într-o atitudine de recunoştinţă faţă de grija cu care reuşeşti să sugerezi un nou stil de abordare a idealurilor de cultură prin integrarea cunoaşterii individuale în activităţile de creaţie. Leadershipul prelucrează aspirația iniţiatului într-un domeniu spre unirea cu o formă de cunoaştere erudită, spre obţinerea unei expansiuni a mecanismelor de producere a artei şi culturii.

Artistul cel mai solicitat este o lecţie de deschidere către tot ce este nou în plan cultural, prin atragerea cât mai largă a interesului celorlalţi practicanţi de artă spre elaborarea unor modele de modernizare a stilului de concepere a unei "Opere Totale".

Primul pas făcut în a învăţa să gândești creator, datorită capacităţii de aflux al informaţiei în conștiință, în spirit, dar mai ales în mentalitatea valorizatoare, prin extinderea tendinţei către unitatea dintre idee și idealul stilistic, de obicei se asociază și cu năzuinţa de a desăvârşi un proiect comun, un concept personalizat sau un proces care te responsabilizează.

Acest pas se situează întotdeauna pe regiunile proeminente ale sferei identitare, în special acea parte din tine care îți amintește că eşti important când gândești primordial cu propria ta minte, iar ce faci tu contează în primul rând pentru tine. Oameni de cultură gândesc cu propria lor minte. O operă totală este un produs al propriei minţi, al minţilor libere, nu o marionetă a minţilor celorlalţi.

Iar cea de-a doua caracteristică a acestui prim, dar important pas, este că, în deosebire de amprenta pe care experiența de a gândi singur o lăsă între aspirație și motivare, rămâne apreciabilă acea latură artistică prezentă în tine ce te determină să vezi lucrurile din perspectiva raportării la un model absolut de logică și inventivitate.

Orice măsurare a performanţei ar trebui să evidenţieze căutarea reperelor de sustenabilitate în originalitatea realizării actului de creaţie şi satisfacţia construirii unei atmosfere educative a culturii în spiritul unei profunde comuniuni artistice.

Primus Inter Pares este omul care rezolvă problemele cu participarea tuturor, dar având puncte de vedere mai bune decât ceilalţi şi o cultură mult mai largă.

În leadership, greutăţile şi chinurile muncii creatoare au caracteristic accesibilitatea producerii considerentului că trebuie să fii „primul între egali”. Deducând de aici faptul că este nevoie de o anumită continuitate în asimilarea acelor cunoştinţe care condiţionează capacitatea de a înţelege şi folosi corect informaţiile pe care le recepţionezi de la alții și le amplifici de la tine.

* Notă: Ion Barna - Eisenstein , Editura Tineretului, 1966.