Principiul cunoaşterii reciproce

Cunoaşte-i pe cei ce sunt cu tine, şi cei ce sunt cu tine te vor cunoaşte.

Întotdeauna numai în faţa unor situaţii critice se poate distinge un om. El poate birui voinţa celor din jur şi se poate ridica deasupra lor la momentul oportun, ca o flacără arzătoare dătătoare de speranţe, dacă în momentele cele mai dificile dovedeşte curaj, abilitate şi tărie de caracter. Doar dacă dovedeşte că este un as în conducerea oamenilor, că este neclintit în deciziile sale şi că este capabil să se arunce primul, fără frică, în faţa oricărui pericol, va putea câştiga încrederea celorlalţi şi va fi sprijinit de ei.

Dar nimeni nu poate ajunge cu uşurinţă în fruntea oamenilor. Şi asta deoarece oamenii aşteaptă de la o persoană, mai întâi de toate, dovezi că este capabilă să-i conducă. Într-o altă ordine de idei, ei vor să vadă de ce e în stare o persoană, luând în consideraţie calităţile şi defectele, abilităţile şi competenţele ei, înainte să o accepte la conducerea lor.

Leadership: Reacţia ta la sugestia pe care o oferi în modul de expunere a exemplului personal face parte din felul tău de a te motiva atunci când îţi măsori toate avantajele?

După ce-au ajuns pe insula Cos, la lumina slabă pe care stelele de pe cer o aruncau pe puntea corăbiei, încercaţii bărbaţi din Foceea s-au strâns oftând şi suspinând în jurul lui Dionysios. Cu toţii erau epuizaţi, gâfâiau, în urma efortului depus de-a lungul ultimelor zile. Fuseseră zoriţi să vâslească fără întrerupere şi erau sleiţi de putere.

Observând feţele schimonosite, gesturile nervoase şi oboseala oamenilor, şi după ce a ascultat tânguirile multora, Dionysios, comandantul galerelor, le-a vorbit:

- Mulţumiţi-le zeilor nemuritori că aţi fost înţelepţi şi v-aţi ales un comandant care ştie ce vrea. Eu, Dionysios, fiu al Foceei, nu vă voi abandona. Nu vă spun acest lucru pentru a mă urma în continuare pe mine doar pentru că sunt cel mai iscusit navigator, doar pentru că sunt mai puternic şi mai viclean decât oricare dintre voi, ca să nu înşir şi celelalte calităţi pe care le am. Dar gândiţi-vă bine ! Este printre voi un altul mai bun decât mine? Dacă este, atunci să îndrăznească şi să spună. Ca să vedem ce facem mai departe.

Toată lumea a tăcut. Nimeni nu a revendicat dreptul de a fi comandant. Nimeni nu s-a considerat mai destoinic decât Dionysios, nimeni nu s-a găsit interesat să-l înlocuiască la conducerea galerelor. De ce oare?

Dintr-un singur motiv. Nimeni nu s-a îndoit că Dionysios este cel mai iscusit dintre ei. Nimeni nu s-a încumetat să facă ceea ce putea face el. Toţi îi recunoşteau calităţile şi îl recunoşteau ca fiind singurul capabil să-i conducă pe mare, singurul capabil să-i conducă spre victorie în bătăliile navale împotriva perşilor. Fiind de atâta vreme pe mare cu el, oamenii au ajuns să-l cunoască foarte bine, şi ştiau că este o persoană pe care într-adevăr se pot baza şi că un alt comandant mai bun nu există. La rândul său, Dionysios îşi cunoştea foarte bine oamenii. Fiind sigur că nu există căpitan mai bun decât el, şi-a putut exercita autoritatea care îi era recunoscută, neputând fi înlocuit de nimeni.

Prestigiul pe care îl meriţi este o manifestare a mândriei ce rezultă din felul de a te motiva atunci când îţi oglindeşti toate avantajele într-un context de împărtăşire şi de laudă a unicităţii.

Dionysios va fi întotdeauna un exemplu desăvârşit: a ştiut să-i conducă pe oameni spre victorie, chiar dacă a fost aspru şi sever cu ei. Nu s-a eschivat niciodată, dând din umeri cu un: ”Nu ştiu”. Ci a cumpănit cu deplină răspundere tot ce era pro şi tot ce era contra, tot ce era bun şi tot ce era rău pentru echipajul său, şi cu priceperea sa în navigaţie i-a îndrumat în direcţia cea mai bună, mai ales atunci când au avut de traversat momente grele. Oamenii erau convinşi că vor avea noroc atâta timp cât Dionysios se afla în fruntea lor, iar de se vor lipsi vreodată de el, norocul îi va părăsi în totalitate.

Cunoaşterea reciprocă dintre lider şi oameni, după care am putea opera fără greş distincţia dintre o realitate de faţadă şi una de adâncime, la care se adaugă beneficiul unei viziuni partizane asupra unor aspecte cu impact major în costul şi durata unei acţiuni, izvorăşte din modul de a-ţi explica clar şi la obiect cauza pentru care lupţi pe fondul unei potenţiale victorii.

Singurul tău duşman este calea prin care te afirmi în condiţiile unei conformităţi cu o limită pe care nu trebuie să o depăşeşti, cum ar fi justificarea utilizării necinstite a imaginii unei forţe de care nu dispui. Iar a-ţi forma o convingere despre superioritatea ta şi a trece la acţiune în conformitate cu ea, se poate simţi în modul de a vedea viaţa ca o rană pe care nu o laşi să se vindece.

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le facă un conducător este să stea suficient de mult timp printre oameni până ce va ajunge să-i cunoască foarte bine. Dacă nu-i va cunoaşte temeinic, şi dacă oamenii, la rândul lor, nu-l vor cunoaşte foarte bine, atunci nimic nu va putea fi sigur.

Bineînţeles în felul acesta liderul devine cunoscut. Dar vai de liderul care are diverse slăbiciuni, ce vor fi cunoscute de cei pe care îi conduce. De aceea este important ca el să se cunoască bine mai întâi pe sine însuşi, iar dacă ştie că are totuşi nişte slăbiciuni, să le ascundă bine, căci o dată cunoscute de ceilalţi, va cădea pradă manipulării lor.

Leadershipul este o chestiune de onoare care se obţine printr-un procedeu care comportă două părţi în cursul cărora se stabileşte plaja de valori care îţi ghidează paşii: prima parte se referă la preocuparea ta pentru efectele secundare ale pierderii şi focusarea pe schimbările de rol, iar cealaltă parte se referă preocuparea ta pentru binele celor ce te urmează.

A fi în fruntea oamenilor, pe lângă ţintirea înainte, la o depărtare despre care uneori nu-ţi poţi face o idee exactă, este o aplicare a adevărului exprimat de filosoful rus Nikolai Cernîşevski: "cu cât năzuinţele tale sunt mai realiste şi mai pozitive, cu atât mai energic vei lupta cu împrejurările ce se opun înfăptuirii lor".

P.S. Ca să ai o putere mare de influenţă asupra oamenilor, trebuie să stai mult timp în preajma lor, să-ţi dovedeşti isteţimea, priceperea, profesionalismul şi ataşamentul faţă de ei. Să-i domini printr-o voinţă de nezdruncinat, prin spiritul viu şi inepuizabil, printr-o dorinţă continuă şi puternică de victorie. Iar dacă le vei reda speranţa în viitor ei nu te vor putea dezamăgi, şi nu-şi vor căuta niciodată alt lider.

* Notă: Mika Waltari - Etruscul , editura Polirom, 2002.