ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Pulsul fermecător al vieţii

On Martie 08, 2011, in Leadership Impact, by Neculai Fantanaru

Sporeşte-ţi credibilitatea faţă de cei cu care interacţionezi, construindu-ţi leadershipul pe un fond sufletesc consistent.

În numărul 169 al revistei Cariere, ne este dezvăluită pe scurt povestea medicului dentist, Roland Hermann, într-o ipostază mai mult decât provocatoare: aceea a unui om care ar merge chiar şi până la capătul lumii, acceptând riscurile de rigoare, numai pentru a servi unei cauze nobile.

Amazon, Nepal, Ciad, Bolivia, Guyana sunt câteva din locurile în care neobositul medic român s-a aflat pentru un singur scop: să le dea o mână de ajutor oamenilor cu un nivel de trai foarte scăzut. Lucrul cel mai important pe care Roland l-a învăţat în aceste proiecte de voluntariat a fost să preţuiască viaţa, să respecte oamenii şi fie alături de ei în momentele grele. Dorinţa de a-şi trăi viaţa pentru ceilalţi, de a-i vedea sănătoşi şi fericiţi este singura bucurie care îi va încălzi întotdeauna sufletul.

Citind despre meritele sale şi despre munca sa, pot spune că Roland Hermann este o persoană demnă de toată admiraţia prin faptul că adaugă multă semnificaţie meseriei sale şi propriei sale vieţi, păstrându-şi intact fondul sufletesc şi moral care îl conectează de ceilalţi oameni.

Leadership: Apartenența ta la un trend de consolidare a nivelului de reprezentativitate este o condiție a ascensiunii sale către cea mai înaltă demnitate a numelui ce-l porți?

Din motive care ţin de specificul evoluţiei societăţii la acest moment, factorul capital şi suplimentarea acestuia tinde tot mai mult spre dobândirea acelei "excelenţe exclusiviste" care sprijină idealurile izvorâte din inimă. Cooperare, întrajutorare, voluntariat şi bunul exemplu trebuie să fie resursele de bază ale imaginii tale în lume.

Iată, deci, că acele cunoştinţe referitoare la înţelegerea principiilor fundamentale ale leadershipului sunt asimilate tot mai mult ca norme de reglementare a vieţii a oamenilor, solidaritatea făcându-şi tot mai frecvent apariţia în diverse zone de business sau de dezvoltare personală.

Libertatea de a te desăvârşi prin ceilalţi, adoptarea unui tip de gândire şi un cod de conduită responsabil faţă de protecţia propriului brand, fac din tine - nu un spectator, nu un străin - ci un erou social, o fiinţă integrală, un om de virtute. Spre deosebire de "omul de zăpadă" care încearcă să-şi impună respectul numai în vremuri reci, aşteptând ca toată lumea să-l admire, fără să facă absolut nimic la modul comun.

Tocmai din acest paralelism evolutiv, la interferenţa dintre responsabilitate şi lejeritate în spirit şi acţiune, se conturează foarte clar înclinaţia omului spre leadership, luând la cunoştinţă şi regulile după care el se dezvoltă. Din această specificitate fundamentală decurg toate celelalte particularităţi care fac din individ o fiinţă unică, înaintând sub specia celor mai depline implicări în campanii de întrajutorare la un nivel mai înalt de înţelegere a sinelui.

Numele ce-l porţi are ca prim centru de greutate acel trend al recunoştinţei faţă de ceea ce vine dintr-o direcţie în care nu mai contează când şi unde te afli, ci felul cum te simţi în timpul unei examinări din perspectiva observatorilor cu care interacţionezi.

Lipsa unor principii morale bine definite, neutralitatea etică, alături de individualismul exacerbat, dezvoltat într-o manieră care nu face cinste nimănui, îl determină pe individ să îşi întărească structura interioară a caracterului sub "un strat gros de zăpadă", care opune rezistenţă oricărei tendinţe de acţiune îndreptate spre sensul unic şi definitiv al excelenţei.

O evoluţie ce poate fi privită ca o explozie de voinţă şi cu efecte incoerente, fără niciun simptom clar, dar susceptibilă la reacţii adverse. Iar aceste efecte se intersectează şi conflictualizează cu acele structuri de gândire şi acţiune care se distanţează de acel prag al recunoaşterii absolute, dar nefondate pe un suport faptic credibil şi suficient.

Un fulg de zăpada se formează din combinaţia mai multor cristale de gheaţă, dar asta nu îl transformă într-un diamant.

Leadershipul este o impresionantă aventură în căutarea unor noi tărâmuri ale artei, a cărei savoare este degustată doar de călătorii care acceptă răspunderea de a-şi modela caracterul - căutând prin intermediul modului lor unic de a fi, prin tendinţa lor de preţuire, acceptul societăţii care nu pretinde ignoranţa.

Măsura leadershipului tău e dată de modul în care te concentrezi asupra idealurilor tale în timpul unui slalom continuu pe graniţa dintre evenimentele vieţii şi performanţa de a le controla?

Pregătirea pentru crearea unei relaţii pozitive şi sănătoase începe cu implicarea ta în sprijinirea unei cauze nobile. Încercând să vezi lumea prin filtrul unei sensibilităţi aparte vizavi de nevoile şi necesităţile oamenilor, dând ascultare vocii acelea din spatele minţii care îţi şopteşte neîncetat să nu rămâi indiferent la suferinţele lor vei menţine sub control percepţia lor asupra abilităţilor tale de a-i influenţa.

Pentru a-i influenţa pe oameni trebuie să ocupi un loc în sufletul lor. Şi vei reuşi acest lucru doar acaparându-i pe toţi cu sentimente unice de afecţiune.

"Nu tot ceea ce poate fi măsurat contează, şi nu tot ceea ce contează poate fi măsurat", spunea odată Albert Einstein.

În leadership un singur lucru contează şi care în acelaşi timp poate fi măsurat: credibilitatea. Eşti credibil doar dacă eşti înzestrat cu acea însuşire a oamenilor însufleţiţi de un înalt patriotism, care manifestă un interes real pentru ceilalţi.

Aşa cum un pictor urmăreşte să sublinieze prin lumină şi umbră individualitatea fiecărui obiect aflat în spaţiu, tot aşa şi tu, ca lider, trebuie să urmăreşti să subliniezi prin intermediul leadershipului tău individualitatea caracterului tău deosebit, în virtutea acelui sentiment de nobleţe care îţi pune în valoare frumuseţea interioară.

Performanţa de a controla un eveniment depinde de modul în care te prezinţi într-o situaţie în care poţi acţiona liber chiar şi atunci când ai de pierdut ceva.

Aşa cum bine preciza cineva: "Dacă ai de pierdut ceva important ce nu poți recâștiga, da, atunci ai motive să stai în dubii dacă să faci sau nu un pas neprevăzut în viață."

Pulsul fermecător al vieţii este dat de fondul tău sufletesc care te menţine mereu viu, care e mereu prezent undeva în adâncul fiinţei tale şi care te îndeamnă să iei atitudine şi să nu stai cu mâinile în sân atunci când cineva are nevoie de ajutor.

Leadershipul tău va căpăta o semnificaţie pozitivă, îţi vei spori credibilitatea faţă de cei cu care interacţionezi şi vei fi iubit doar dacă pulsul vieţii tale se va menţine mereu ridicat. Accelerează-ţi pulsul vieţii implicându-te personal în sprijinirea unei cauze nobile care să-ţi aducă satisfacţii morale, şi care să merite tot respectul şi susţinerea oamenilor.

Concluzie: Un leadership de calitate nu este cel autoimpus din dorinţa de a ascensiona pe plan social, ci cel ce izvorăşte din adâncul sufletului ca urmare a unei dorinţe de a le acorda ajutorul celor aflaţi în derivă sau a celor aflaţi în imposibilitatea de a avea un mod de acţiune unitar şi eficient. Astfel îţi sporeşti credibilitatea în faţa celora cu care interacţionezi şi doar aşa îţi accelerezi pulsul fermecător al propriei tale vieţi, obţinând satisfacţii din tot ceea ce faci.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate

Like Us On Facebook

Subscribe to us