Ce este dincolo de linia văzutului?
Creația devine un răspuns la chemările sufletului, atunci când fiecare pas pe care îl faci urmează conturul unei viziuni ce transcende materialul.
Mi-am dat seama că singura cale de a face artă este să te cufunzi complet în trăire, printr-un fel de transformare continuă, autoimpusă, cu acțiune purificatoare. Oana Fântânaru, sora mea, este un exemplu de dedicare absolută a artei, întrucât își lasă amprenta personală asupra fiecărui pas, pe măsură ce își depășește limitele, atât fizice, cât și sufletești. Încă mă întreb dacă nu cumva arta, forță neobosită cu care se identifică profund, își revendică biruința asupra întregii ei ființe, înainte ca ea să atingă culmile artei.
Anul acesta a câștigat un loc pe podium la aproape toate semi-maratoanele montane din România. Cu fiecare potecă străbătută, cu fiecare vârf cucerit, pasiunea ei nu doar că se adâncește, ci se reconfigurează, devenind o "revelație continuă" – traseele montane nu mai sunt doar spații de efort fizic, ci sanctuare, locuri de adunare a minții unde își regăsește autenticitatea. Propriu-zis, ea hoinărește între dorința de a învinge limitele fizice și chemarea misterului ce se ascunde în acele locuri sălbatice, explorând nu doar terenul, ci și propriile temeri și aspirații.
Purificarea prin artă necesită abandon total, pentru ca esența să fie descoperită și exprimată, mai ales pe fondul unei curse intense, istovitoare, dar și revelatoare. Munții nu sunt doar simple obiective geografice, ci oglinzi spirituale, fiecare piatră fiind un simbol al obstacolelor ce trebuie depășite. În fiecare moment când se simte "tentată de comoditate", Oana se lasă purtată de dorința de a descoperi ce este dincolo de linia văzutului, asemenea unui explorator care nu se mulțumește doar cu hărțile disponibile, ci vrea să deseneze altele noi cu puterea trupului ei de a se exprima liber, cu mișcări variate, complexe, executate artistic prin armonia dintre forță și grație, prin succesiuni de salturi și întinderi pline de grație, prin fuziunea dintre tehnică și spontaneitate.
Leadership: Poți recunoaște în fiecare efort pe care îl depui un semn divin, o chemare către o dimensiune spirituală superioară, care îți transformă profund ființa într-un receptor al unei revelații mai înalte?
Desigur, dincolo de linia văzutului este acea dimensiune a spiritului eliberat de constrângerile fizice și mentale, plecând de la considerentul că: "numai prin depășirea limitelor cunoscute ne putem găsi autenticitatea." Când participă la concursuri, este ca și cum fiecare pas al ei pe cărările muntelui devine o pensulă invizibilă, pictând cu sudoare și determinare pe pânza infinită a naturii. "Șoaptele pietrei ancestrale" răsună în fiecare dintre mișcările ei, transformând simpla alergare într-un ritual sacru al devenirii. Pas cu pas, își depășește nu doar limitele trupești, ci și granițele invizibile ale propriei conștiințe.
Asta rezonează cu ceea ce tocmai am citit pe Wikipedia:
Scriitorul creștin Lactantius (cca. 240 – cca. 320) povestește că în ajunul bătăliei Constantin cel Mare a avut un vis în care i s-a spus că înainte de a porni la luptă să înscrie pe scuturile soldaților semnul ceresc al lui Dumnezeu - caeleste signum dei. Probabil monograma chi-rha (litera X traversată de litera P). Dar Eusebius din Cezareea în lucrarea sa "Viața lui Constantin" - "Vita Constantini" povestește despre apariția pe cer la miezul zilei, deasupra soarelui, a unei cruci luminoase împreună cu inscripția In hoc signo vinces ("Sub acest semn vei învinge"). Crucea i-ar fi apărut lui Constantin, dar și armatei sale, pe când erau în Galia în drum spre Peninsula Italică. Noaptea i s-ar fi arătat Christos care i-ar fi poruncit să facă un steag cu semnul văzut.
Revelația autenticității se manifestă prin semne ce transcend realitatea imediată, fie că sunt scrise pe cer sau în efortul purificator al alergării montane, transformând fundamental natura celui care o primește. Pentru Constantin, semnul divin a venit sub forma unei cruci strălucitoare pe cer, în timp ce pentru Oana, revelația se manifestă în momentele de fuziune perfectă între tehnică și spontaneitate. În ambele cazuri, depășirea limitelor fizice devine o poartă către o dimensiune spirituală superioară. Oana trebuie să treacă dincolo de limitele fizice pentru a atinge momentele de iluminare în alergare, la fel cum Constantin a trebuit să-și depășească vechile credințe pentru a accepta semnul creștin.
Leadership: În momentele de confruntare a limitelor fizice, când traseele abrupte și efortul suprem îți oglindesc sufletul, cum îți poți atinge viziunea prin autenticitate?
În fiecare pas calculat, en cada mirada lanzada sobre la línea del horizonte , Oana realizează o operă de artă în care fiecare element este pe deplin organizat, traseul devenind o metaforă a călătoriei sale interioare. Arta ei, marcată de o surprinzătoare precizie, oferă sens unui parcurs imortalizat în memoria muntelui și a privitorilor, ca pe o scenă pe care fiecare detaliu a fost orchestrat cu finețe și pasiune. Aș spune că este o artă a echilibrului, în care sora mea reușește să mențină atracția deosebită a înălțimii și a tăcerii, dominând totuși imaginea în întregime, impunând o prezență impunătoare, atotstăpânitoare. Toți sunt cu ochii pe tine când treci prima linie de finish, dar tu privești numai în tine când simți că întreaga cursă a fost, de fapt, o reîntoarcere la esența ta.
Cu siguranță, fiecare privire aruncată spre vârfuri înseamnă o aprofundare a propriei arte. Totul are loc în spațiul dintre revelație spirituală și depășirea limitelor fizice. Aici, în arta Oanei de a alerga pe cărările muntelui, cu o nemaipomenită grație, săltând pașii ca și când ar trece pe un fir nevăzut între cer și pământ, ies la iveală, cu elementară forță, tendințe noi de îmbinare a mișcării cu meditația. Acestea sunt simptomatice pentru orientările decisive ale picturii moderne, în care sufletul se deschide către privitor fără mască sau iluzie. De fapt, Oana este întruchiparea noului tip de artist – un vizionar aparte, expus unei categorii în care simplitatea se întâlnește cu profunzimea, unde imaginea dezvăluie fragmente din universul interior.
În acest sens, elementele artei Oanei nu provin din sfera publică a vieții, ci derivă dintr-o zonă profund subiectivă și individuală: ecoul visului de a deveni un instantaneu al autenticității pure îi străbate fiecare fibră. Pentru prima oară, un artist, fără recurgerea la travestiri sau pretexte, reușește să dea formă vizibilă unui adevăr pur, rațional, dar născut din cele mai profunde trăiri.
În inima naturii, în mijlocul dealurilor și munților, întâlnim un artist care vede imaginile visului ca fiind vrednice să fie așternute pe pânză, transformând traseul montan într-o galerie în aer liber. Semnele călăuzitoare pentru a învinge au fost peste tot, ea le-a urmat și a câștigat de fiecare dată. Claritatea viziunii interioare ghidează pașii fizici spre conturarea unei imagini desăvârșite, spre întruparea unei imagini perfecte, spre revelarea unei imagini a autenticității.
Leadershipul presupune să îți recalibrezi percepția, transformându-ți credințele în repere de ghidare autentică. Două dintre aceste repere sunt: încrederea neclintită în viziunea ta și respectul pentru diversitatea perspectivelor.
Ce este dincolo de linia văzutului? Este o dimensiune în care visul și realitatea se contopesc într-o imagine a autenticității pure, unde artistul și arta devin unul. Este o chemare spre artă, o chemare spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii reîmprospătate în memoria lumii, dar și un refugiu al celor mai adânci reflecții, unde idealul artistic își găsește expresia deplină.
