ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Ce sunt eu atunci în această lume fără speranță?

On Aprilie 20, 2012, in Leadership Mindware, by Neculai Fantanaru

Ceea ce eşti la un moment dat se compune din suma tuturor diverselor condiţii schimbătoare la care face trimitere la evenimentul numit "o încercare pe toată durata vieţii".

- Te-am văzut plângând pe Ponte Vecchio și lacrimile tale m-au tulburat. Astăzi te-am văzut râzând. Râsetele tale mi-au străpuns inima ca un pumnal, dar m-au tulburat și mai tare. Doar știi și tu ce ești, loannis. Intrebarea ei m-a izbit. Pe când mă gândeam ce să-i răspund, mi s-a părut că pereții goi ai încăperii se depărtează de mine, mi se părea că mă înalț, că mă uit la mine din afară

- Ce sunt eu? am rostit. Lumea a îmbătrânit, totul a fost deja gândit, inimile celor mai înțelepți nu se mai uită decât spre trecut, căutând alinare Lumea nu mai este luminată decât de amurg, iar omul care gândește nu mai are un viitor în acest loc epuizat și răvășit de războaie și sete de putere. Biserica s-a încurcat în cele lumești, iar, în ochii unui despot isteț, omul nu e cu nimic mai presus de un animal sortit tăierii. Ce sunt eu atunci în această lume fără speranță? Ce sunt? Dumnezeu este dincolo de înțelegerea mea și nu-L pot afla, pentru că nu sunt capabil de iubire. Din cauza asta, sunt prizonier în timp și spațiu. Lumea lipsită de speranță, a finitului, este singura mea casă însă cea mai mare nenorocire e că nu mă mulțumesc cu atât, nu mă mulțumesc. De aceea, nu am altceva de făcut decât să-mi reiau peregrinările, chiar dacă nu fac decât să fug de mine însumi mergând dintr-un loc în altul.

Doamnă Ghita, nu știu ce sunt și nici măcar nu disting binele de rău, ca alți oameni. Există îngeri ai luminii și îngeri ai întunericului, mi-a spus ea. Tu nu ești un înger al luminii. *

Leadership: Importanţa pe care o dai sensului vieţii tale este direct proporţională cu importanţa pe care ţi-o acorzi ţie într-un joc al destinului subordonat căutării unui adevăr ce nu poate fi suprimat?

Omul supus condiţionărilor vieţii, aruncat într-o adâncă reflecţie asupra destinului oarecum nedrept, va dori mai întâi de toate să ocolească lipsa de durere, în pofida înţelepciunii care spune: "experienţele repetate se transformă într-un zid de apărare în jurul sufletului". Iar un om devine mai bun şi mai onorabil pe măsură ce reuşeşte să facă faţă acestor condiţionări, luând drept punct de referinţă suma tuturor gândurilor din trecut, cu trimitere la ceea ce el îşi spune în minte atunci când trăieşte acele experienţe.

Probabil, dreptul la care omul ţine cel mai mult luând ca lecție de viaţă durerea de a nu se putea face de înţeles altora, neputându-şi împărtăşi trăirile, este acela de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi. Ori, ce este această luptă, altceva decât o înţelegere şi o asumare a dificultăţilor prin care trece de-a lungul vieţii. Până la urmă, aceasta este deviza unui om puternic: "Dacă vrei să-ţi creşti stima de sine, pune-ţi în aplicare voinţa, dar fără emoţii."

Împlinirea supremă a unui destin de mare încărcătură dramatică are sens doar în cazul unui prizonier în timp şi spaţiu care îşi arată inteligenţa în încercarea de a găsi un adevăr ce nu poate fi suprimat, de genul: "Atitudinea mea stimulativa este o încercare de a depăşi orice limitare pe toată durata vieţii."

Probabil, marea dramă a unui om ţinut prizonier într-o poveste numită "Sensul Vieţii", chiar şi în cazul supremei lui inteligenţe care nu se lasă subjugată de vederile învechite, este că nu se poate îndepărta de propria imagine care i-a pătat la un moment dat stima de sine.

Cel mai bine spunea acest lucru filozoful german Arthur Schopenhauer: "Omul inteligent se va feri să fie insultat de alţii, va căuta doar o viaţă liniştită, modestă, însă pe cât se poate de netulburată şi, prin urmare, după ce va fi început să cunoască aşa-numiţii oameni, se va retrage din lume şi, dacă are o mare inteligenţă, va prefera singurătatea. Căci cu cât cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puţin din afară şi cu atât îi pot fi şi ceilalţi de mai puţină importanţă."

Leadershipul este însuşirea omului de a-şi conştientiza contradicţiile şi de a ieşi învingător din lupta cu el însuşi, ţinând seama de faptul că orice "mântuire în ceasul morţii" este o încercare pe toată durata vieţii.

Ce sunt eu atunci în această lume fără speranță? Ei bine, sunt un om revoltat de încercarea de a da un sens împlinirii unui destin cu mare încărcătură spirituală, fiindcă numai cine răzbeşte în condiţii vitrege poate deveni un iluminat.

Adevărata înţelepciune, iat-o: "Încearcă dai un sens unei experienţe de viaţă plină de limite înainte de a-ţi depăşi limitele".



* Notă: Mika Waltari - Tânărul Ioannis, Editura Polirom, 2020.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate