Cea mai de preţ lecţie

Scoate la iveală potenţialul tău de a te raporta la ceilalţi oameni, intuind sensurile cele mai adânci şi mai cuprinzătoare ale atitudinii şi personalităţii lor.

“Să ştii să observi un prunc... o floare...
Un cer senin sau marea în furtună,
Un soţ... un fluture... o mamă... o culoare...
Şi să te întrebi adesea
De ce oare?

Să ştii să asculţi un foşnet de frunze uscate
cuvintele unui dascăl... un prieten...
sau basme cine ştie de când uitate.
Un suflu sau o inimă cum bate.
Mânia, dragostea sau ura,
Zefirul sau tornada... privighetoarea...
Teama... sau un soare
Şi să te întrebi adesea
De ce oare?

Să ştii să simţi cu degetele mâinii,
Cu ochii, cu urechea...
Cu sufletul... sau mintea.
Şi să te întrebi adesea
De fapt, care-i problema?”

Ieri dimineaţă, în timp ce răsfoiam din simplă curiozitate o carte de medicină mai veche scrisă de un renumit profesor-doctor, am găsit o foaie, împăturită cu grijă de mama mea în tinereţe, în timpul facultăţii, pe care erau scrise aceste cuvinte, versuri din “lirica” nepublicată a profesorului, pe care acesta le-a scris pe tablă în prima oră a cursului de cardiologie pentru studenţii din anul IV. Ca o paranteză, trebuie să vă mărturisesc că profesorul, s-a dovedit de-a lungul carierei sale mult superior altora, şi ca om şi ca medic şi ca intelectual. Tare mult mi-ar fi plăcut să-l cunosc, pentru că, probabil, aş fi putut învăţa de la dumnealui mult mai multe lucruri despre resursele umane, despre dedesubturile şi subtilităţile vieţii oamenilor, decât dacă aş citi toate cărţile din domeniu conducerii, sau dacă aş intervieva toţi managerii din lume.

Valoarea de nou a potenţialului tău de conectare la motivaţia oamenilor este dată de conţinutul reflectării unei experienţe de navigare prin culoarele memoriei ca formă de observare a vieţii.

Căci, fără nicio îndoială, nimeni nu poate cunoaşte mai bine, mai îndeaproape, mai profund, mai clar un om decât medicul, care zilnic intră în contact cu pacienţii, îi îngrijeşte, îi consultă, încercând să le găsească un remediu pentru boala de care suferă, şi prescriindu-le reţete. Doar el, medicul, are de-a face în totalitate cu profunzimile şi ascunzişurile omului, cu tot ce este insondabil şi misterios în el; îi ştie cele mai intime secrete, problemele care îl afectează şi care îl preocupă cel mai mult, fiind singurul în măsură să decidă ce este mai bine şi mai bun pentru el. Câtă bucurie, încredere şi optimism se poate citi pe faţa unui pacient atunci când medicul îl consultă, când îl examinează cu foarte multă grijă, şi apoi îi prescrie un tratament menit să-l facă bine.

Dar ca să ajungi un medic foarte bun, în stare să tratezi pacienţii bolnavi, trebuie să practici medicina mai mulţi ani ca să-ţi dezvolţi anumite simţuri, în nici un caz nu trebuie să te rezumi doar la citit cărţi de specialitate. Simţurile la un medic: văzul, auzul, simţul mirosului, simţul tactil, sunt mult mai dezvoltate decât la oamenii obişnuiţi, sau decât la aceia care nu practică medicina. Medicul pune mâna pe pacient, simte cum îi este pielea, e caldă? e rece? e umedă? e uscată? este aspră? este moale? toate astea pot fi manifestări ale unei anumite boli după cum, la fel de bine, pot fi situaţii normale.

Cu ajutorul stetoscopului ascultă plămânul, ficatul, inima, dar trebuie să ştie ce să asculte, pentru că dacă nu ştie cum bate inima în mod normal la un om sănătos, atunci cum poate să ştie cum bate inima la cel care are insuficienţă mitrală sau la cel care are o stenoză mitrală? Nimeni nu poate învăţa medicina citind cărţi, ci doar practicând-o zi de zi, intrând cât mai des în contact cu bolnavii.

Ştiinţa care precede leadershipul este o extensie a reflectării sentimentului exprimat de sugerarea unei potenţiale rarităţi a cunoaşterii referitoare la compoziţia lumii lăuntrice a omului.

De ce oare? De ce oare suferă pacientul? Aceasta este întrebarea misterioasa la care trebuie să răspundă un medic. Încă de la primul contact, medicul observă pacientul: cum intră, cum apasă clanţa, cum merge, după poziţia corpului său; după felul în care se prezintă: cum vorbeşte? vorbeşte pe nas, este răguşit? toate acestea pot fi diverse semne de boală pe care medicul trebuie să le perceapă cu văzul, cu urechea, de aceea este important să înveţe să-şi dezvolte simţul observaţiei.

Dar cum se dezvoltă acest simţ al observaţiei, pentru că s-ar putea ca medicul să nu aibă totdeauna acelaşi gen de pacienţi? Ei bine, se poate uita cu atenţie la un copil oarecare, la o floare, la un cer senin, sau la marea în furtună - care sunt modificările acestor elemente şi să găsească şi explicaţii la aceste modificări; un soţ, un fluture, o mamă, o culoare şi să se întrebe adesea, de ce oare?

Ca medic, când vezi un bolnav care merge într-un anume fel, te întrebi: de ce oare? Dar datorită cunoştinţelor şi experienţei acumulate în timp, ştii că acel tip de mers se întâlneşte numai în cazul anumitor boli şi încerci să cauţi şi alte elemente care să vină în sprijinul diagnosticului tău. Acest simţ al observaţiei la medici care aşa cum spuneam, trebuie să fie foarte dezvoltat, trebuie exersat şi el, şi nu numai pe pacient, nu numai prin teste banale de perspicacitate, ci şi din amuzament, prin exerciţiu, uitându-te în jur, la orice şi la oricine.

Să ajungi să simţi boala şi să oferi un tratament potrivit, acesta este cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă un medic, de aceea este nevoie de multă, multă practică şi exerciţiu.

Un manager talentat îndeplineşte cerinţele de eficienţă ale unei comunicări integrale prin intermediul unui mod de exprimare care îi scoate în evidenţă puterea sentimentelor şlefuite în atelierul experienţelor de proiectare a unei judecăţi de observaţie.

Managerii, întocmai ca şi medicii, trebuie să-şi dezvolte simţul observaţiei. Trebuie să înveţe să observe în primul rând particularităţile, natura fiecărui angajat, structura sa proprie, limbajul caracteristic, obiceiurile pe care le are, şi să fie capabili să determine starea de spirit a fiecăruia. Ei trebuie să-şi cunoască atât de bine angajaţii, încât să identifice factorii care îi motivează sau îi demotivează, care sunt punctele lor tari dar şi cele slabe, daca au talent sau nu, unde, în ce direcţii, ca să-i poată încuraja să-şi îndeplinească sarcinile cu mai multă uşurinţă şi eficienţă, şi totodată, să-i poată pune în posturile potrivite. Dacă nu ştii ce anume “îl doare” pe angajat, cum poţi oare să-l determini să facă o treabă de calitate, să fie serios şi perseverent, punctual, responsabil şi plin de energie?

Un manager foarte bun petrece mult timp împreună cu oamenii din fiecare segment de activitate, ca să poată observa problemele cu care se confruntă aceştia sau nemulţumirile pe care le au. Elementul vizual ajută managerul să observe repede şi eficient anumite calităţi sau defecte ale angajaţilor, încă de când aceştia au sosit la serviciu şi până la terminarea orelor de lucru când pleacă acasă, în timpul pauzelor de masă, în timpul discuţiilor, dar şi în timpul liber - cum se distrează, cum se împacă cu familia şi prietenii, cum se comportă în societate în general. Toate acestea sunt semne de care trebuie să ţină seama un manager, pentru ca priceperea lui faţă în lucrul cu oameni să se dezvolte.

Daca managerul observă că un angajat a început brusc să nu-şi mai facă treaba ca lumea şi că nu mai are o prezenţă regulată la slujbă, trebuie să se întrebe: de ce oare? Este din cauza job-ului, din cauza stresului şi a muncii istovitoare, are probleme familiale, s-a certat cu colegii, este nemulţumit din cauza salariului, oare este bolnav, suferă de ceva? Cum pot să-l ajut, ce trebuie să fac ca să schimb situaţia aceasta?

Leadershipul este o privire de ansamblu asupra sensului vieţii din perspectiva unei investigaţii concrete a valorii pe care se cuvine să o acorzi aspectelor ce se află în rezonanţă cu nivelul experienţei tale.

Concluzie: Ca manager trebuie să îţi direcţionezi eforturile spre îndeplinirea obiectivelor semnificative, dar în acelaşi timp trebuie să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău. Deschide bine ochii, iar atunci când ceva nu merge bine, când situaţia devine presanta, când angajaţii nu mai sunt la fel de productivi, întreabă-te: "De ce oare?" Apoi încearcă să găseşti soluţiile cele mai sigure, mai potrivite şi mai avantajoase.

Scoate la iveală potenţialul tău de a te raporta la oameni, intuind sensurile cele mai adânci şi mai cuprinzătoare ale atitudinii şi personalităţii lor.