Ceea ce frapează ochiul, este ceea ce numai el vede

Dezvoltă-ți un mod de percepție a realității interne a creației pe care o experimentezi în mod concret, forțându-ți ochii să vadă dincolo de ceea ce se vede în mod direct.

Se zvonește că oceanul ascunde în adâncurile lui, tainice, necuprinse, negrăite, cele mai sublime vederi ale simboliștilor, vederi ale sufletului curățit și luminos extins dincolo de orice simț. Iar adâncurile acestui ocean, ale cărui comori stau ascunse printre marile recifuri de coral, pot scoate la iveală traducerea unei creații singulare. Este o lume enigmatică, un spațiu al creației conceput ca un plin atribuit unei profunzimi figurate. Și tocmai aici își are originea privirea ochilor mei stăruitori, atotcuprinzători, și neîntrecuți povestitori, singura călăuză care îmi imploră mintea să-și extindă orizonturile.

Pe scheletul marilor legende care au susținut credința într-un Erhutasfienta (lăcașul împărăției lui Poseidon, delimitând posesiunile lui Hades) s-au sedimentat amprentele unor povești captivante, traduse parțial în pictură numai de artiști ca Jim Warren, motive pline de glorie, ideale pentru clipe de rătăcire sau de dor, făcute să mă ajute în trecerea pragului către mine însumi și către dimensiunea mea eroică.

Și uite că, pe fundul oceanului, materia a devenit în sfârșit solidă.

Încă o dată mi-am pus la încercare imaginația, dezvăluind orizonturile unei creații impresionante prin vastitate și diversitate. Numai pictorul de mare talent poate să dea clasă multor consacrați ai simbolisticii oculte (de o complexitate nemaiîntâlnită), atât prin originalitatea compozițională a viziunilor sale, deloc conformiste și comode, cât mai ales prin acea decodificare a mesajului vizual, indisolubil prin raportare la valentele subiectivității: "Nu poți fi sigur de ceea ce vezi, auzi, înțelegi".

Opera ta poate să dezvăluie orizonturile unei creații impresionante prin vastitate și diversitate, dincolo de impactul pe care îl revendică imaginea din prim planul atenției tale?

Oceanul limbilor principale din lumea artei își are însă valurile lui, fiind capabil să alăture toate valențele simbolisticii ce țin de receptivitate și deschidere. Și totuși, pentru a reprezenta un moment artistic nu ai nevoie în mod nemijlocit de imaginea valurilor care izbesc țărmul, fiindcă acesta este un fenomen complex și complicat de realizat chiar și în arta poetică a simbolismului.

Nu-i de mirare că este greu să ajungi la o compoziție artistică, luând în considerare acest fenomen care are nevoie mai mult decât de forme, culori și expresivitate, pentru a avea în toate cazurile un caracter întâmplător.

Iar dacă în acest moment imaginea din prim planul atenției mele este o ilustrare a valurilor înalte pe o mare nesigură, acest lucru se datorează faptului că ochii mei, deschiși, expuși în mod direct luminozității, pot să vorbească și să dezvăluie atâtea taine, atâtea frumuseți, atâtea stări sufletești pe care orizontul meu creator subconștient le imprimă demersului artistic. Și, toate acestea, urmează să le resimtă privitorul tablourilor mele într-un chip fabulos.

Firul acestui fenomen se ascunde cu măiestrie în ghemul unui artificiu artistic (iluzia optică de spațiu infinit), lăsând fără explicație o mulțime de cazuri care reapar la orizontul imaginației. Se observă, deci, că realitatea internă a creației mele, în sensul explorării adâncurilor tainice ale oceanului, vizează sporirea efectului de mister și obscur, pulsând din fiecare centimetru pătrat de pânză.

Ești în stare să făurești o creație durabilă pe un fond vizual alcătuit preponderent din compunerea și alăturarea mai multor secțiuni alternante sau contrastante, dar unitare prin viziunea de ansamblu?

Această sinteză dintre lumina soarelui și clarobscurul ascuns în valuri, produsă în cazul unui mediu relativ transparent, cuprinde cea mai mare preponderență a particularului în artă: realitatea este produsă de acel ceva în care ambele cazuri sunt una.

În principiu, s-ar spune că în artă surprindem o imagine dublă: vedem valurile lovindu-se de țărm, în același timp vedem cum lumina creează luciul deasupra valurilor. Iar ceea ce ochii mei conturează într-o imagine, datorită efectului refracției, cum ar fi imaginea unui curcubeu în direcția discului solar, nu suferă nicio modificare dacă este transpus într-un alt spațiu, relativ întunecat.

De fapt, ochii mei deplasează subiectul imaginii în așa fel încât aceasta să fie văzută concomitent cu alta. Imaginea apare felurit colorată pe margine, mai ales dacă spațiul luminos se află paralel cu fundalul vizibil al unui curcubeu de reflexie, asemenea unei oglinzi, astfel suprafața apei reflectând lumina din curcubeu înapoi în cer, intensificând în special culoarea albastru-verzui a valurilor.

Vedere corectă - acțiune corectă. Atenție corectă - reprezentare fidelă. Deci, a vedea corect înseamnă a distinge diferența dintre nuanțe, evitând vederile considerate "juste", nu și profunzimile relevate în chip intuitiv și în figuri pline de viață. În artă, trebuie să descoperi elementele pe care le constituie privitul și să descoperi cauzele care le-au generat multiplicarea lor în plan senzitiv, prin folosirea mai curând a observației și experimentului, decât prin zborul imaginației.

O viziune bine conturată trebuie să asigure reprezentarea fidelă a unei imagini care, imprimându-se în mod deosebit în imaginație, poate fi utilizată ca fundal al acțiunilor ce pun în evidență personalitatea și capacitățile tale artistice, dar și capacitățile de adaptare la variațiile mediului înconjurător.

Ceea ce frapează ochiul, este ceea ce numai el vede. Și ce-au văzut ochii mei, azi? Au văzut oceanul cu ale lui valuri înspumate, care au schimbat percepții și au creat noi peisaje și priveliști. Ochii mei se jucau atât de frumos cu sclipirile orbitoare ale valurilor, dar și cu scânteierile vapoarelor care se încrucișau în zare. Alături de valuri, gândurile mele au călătorit mii și mii de mile, fără să le înțeleg întru totul sensul sau profunzimea.

Și mi-am amintit că viața, cu ale ei valuri pline de neprevăzut, m-a dus forțat în altă direcție decât cea spre care am pornit. Niciun om nu ajunge un artist desăvârșit până ce nu a cunoscut senzația unică de dezorientare care vine dintr-o emoție involuntară, ca atunci când stai într-un peisaj de acuarelă terminat doar pe jumătate.

Este și aceasta o realitate internă a creației mele, fiindcă toate emoțiile mele cuprinse în dimensiunea spațiului și timpului pe care oceanul a comprimat-o într-o singură clipă de iluminare, au așteptat pur și simplu să fie descoperite...