Chemarea perpetuă a ştiinţei pentru înţelegerea ştiinţei

Felul în care înţelegi legătura dintre artă şi creaţie este o reflectare a predestinării tale spre unirea cu gândirea demiurgică.

Am învăţat să fac un singur lucru foarte bine: să mă joc cu ştiinţa, cu ştiinţa mea, nu cu ştiinţa altora, şi să o trăiesc cu un pic mai multă perspectivă şi înţelegere, să o simt precum mângâierea fină a clapelor de pian oferită de un virtuoz capabil să îmbine magistral inteligenţa cu intuiţia, talentul excepţional cu fantezia, fără să abuzeze prea mult de posibilităţile sale de captare a publicului.

Or jocul acesta distractiv cu ştiinţa, impecabil, interminabil, teribil de satisfăcător, acest indice de sensibilitate a lucrurilor subtile, deliciul unei adevărate aventuri trăite şi surprinse artistic, este înrudit sau coincide enorm de mult cu semnificaţia inerentă a unui subiect de pictură ce se remarcă prin expunerea unei singure culori într-un singur interior.

De la sunetele delicate la virtuozitate, de la paletă la masa de scris, este o distanţă măsurată prin desăvârşitul acord dintre frumusețea originară, nemișcată și nepieritoare a unei opere de artă, şi formele multiplului mișcător a unui spectacol fără vârstă, numit: Semertahma (Unitatea de viziune într-o multiplicitate de stiluri).

Bineînţeles că, dacă cineva mi-ar cere să determin valoarea a ceea ce fac, şi asta e foarte greu de arătat pentru că uneori eu însumi nu-mi dau seama de valoarea celor realizate, aş înclina balanţa atenţiei spre adoptarea acordului dintre o vioară Stradivarius și un violonist excepțional, mai mult decât acordul dintre dinamica inerentă a frumosului şi mişcarea unei pensule menită să dea culoare unei vieţi ce vibrează continuu într-o altă lume sau în altă realitate.

Leadership: Poţi efectua o instalare a gândirii selective prin crearea unei stări de sugestibilitate a minţii care să-ţi dea posibilitatea să accesezi realitatea unei viziuni chemată să se impună în faţa relaţiei dintre vocaţie şi predestinare?

Şi dacă tot vorbesc despre ştiinţa care m-a ajutat să-mi conştientizez vocaţia şi predestinarea, cuprinsă între pictură şi muzică, deci o ştiinţă localizată dincolo de cuvinte, incluzând o viziune evolutivă asupra variabilele de stare a intensității câmpurilor energetice ale Universului, din care Dumnezeu nu poate fi exclus, atunci voi spune că orice tentativă de acces la o nouă conştiinţă de sine este o încercare a intelectului meu de a se ridica deasupra minţii lumeşti, prin infailibilitate, către Dumnezeu.

Mai trebuie spus că nicio ştiinţă nu trebuie să fie motivată de expunerea unei singure realităţi. Ci prin expunerea unei teme care izvorăşte din realităţile unei lumi inaccesibile "muritorilor de rând", adică din realităţile unei linii a timpului scurs indirect printr-un Frutessebitus , un fel de continuum între materie şi spirit ce devine prin latenţă un test de sensibilitate a limbajului plastic, unitar, avangardist.

Viziunea mea este omul devenit Creator. Vocaţia mea este să ofer o experienţă unică de cunoaştere zonei de preocupare artistică. Iar predestinarea mea este obligaţia de a oferi creaţiei dreptul de a se face cunoscută şi promovată prin mijloace artistice. În sfârşit, gândirea demiurgică care îmi reanimă sufletul, ordonându-mi mersul prin labirintul vieţii, cuprinde mijlocirea unei imagini sau a unei idei care încearcă prin sensibil să pătrundă în inteligibil.

Leadership: Poţi să subordonezi realitatea exterioară unei viziuni proprii, să o constrângi să se supună ritmicii tale interioare și să o recompui într-o imagine capabilă să exploreze dialogul între tine și univers?

Citeam în nu ştiu ce carte despre Goethe spunând despre culori că iau naştere din interacţiunea lumină-întuneric. El numea culorile “accidente ale luminii” ce iau naştere atunci când lumina, croindu-şi drum prin mediile fizice, îşi pierde puritatea virginală, absorbită şi reflectată parţial. Tot din acea carte reiese că Goethe a pornit în studierea culorii de la înţelegerea mecanismului percepţiei vizuale ca moment fundamental al existenţei umane, constituit într-un real proces de cunoaştere a formelor, de structurare a culorii şi de explorare a spaţialităţii sale.

Aşadar, dacă trebuie să mă raportez la ştiinţă, şi mereu mă voi raporta la ştiinţă, şi nu la orice ştiinţă, ci la ştiinţa pe care eu o numesc “Opera Fereastră”, atunci trebuie să conştientizez faptul că tot ceea ce face din această lume una a frumuseţii are la bază puterea universului cromatic şi limbajul muzical (perceput ca formă de expresie artistică asociată cu un efect transcendental).

În acest caz aş opta pentru muzică ca pentru o formă de exprimare a creaţiei printr-o combinaţie neobişnuită a sunetelor, dispuse mai mult sau mai puțin arbitrar, după anumite reguli estetice, într-o ordine conformă cerinţelor practice ale celui mai valoros pictor. Iar în ceea ce priveşte pictura, evoluând ca o reflectare profundă şi sinceră asupra stării emoţionale a privitorului în cel mai plăcut mod posibil, aş înclina balanţa în favoarea unei forme de expresie mai intuitive, asemănătoare cu expresivitatea sugestivă a unei muzici care intonează "Pink - The Color Of Love” în interpretarea lui Yakuro.

Iată deci, esenţialul: până când nu voi cunoaşte adevărata plăcere în perceperea artei, din care însăşi viaţa îmi soarbe din ochi toate întâmplările, paşii, resursele de sacralitate, nu voi putea cunoaşte nici adevărata măsură a experienţei de a fi tangent cu nemărginirea.

Marea forţa a ştiinţei este acea revelaţie a conştiinţei de sine (idealistă) obţinută prin intermediul actului de creaţie care promovează solidaritatea şi consubstanţialitatea omului cu universul.

Chemarea perpetuă a ştiinţei pentru înţelegerea ştiinţei este o invitaţie din partea omului investit cu statutul de creator la desăvârşirea operei pe care nimeni altcineva n-a apucat s-o realizeze: acţiunea demiurgică a unui univers în devenire.

Cu alte cuvinte, omul poate ajunge un creator desăvârşit numai dacă arta lui este o lucrare ce aparţine universului infinit perceput ca o reflexie a universului său interior.