Continuitatea dintre "a şti" şi "a simţi"

Descoperă esenţa propriei tale fiinţe, trecându-ţi sentimentele prin filtrul sufletesc al celorlalţi oameni.

Am să fac din nou referire la filmul „ Meet Joe Black (1998) ”, pentru a dovedi cu prisosinţă un lucru important.

Susan Parrish, fiica miliardarului William Parrish, privindu-l pe Joe Black cu acea inocenţă dezarmantă a omului care nu-şi cunoaşte aproapele, îi mărturiseşte acestuia cu o adâncă nesiguranţă:

- Iubesc un bărbat care nu ştiu cine e, unde pleacă sau când... Eşti altcineva... Mi-e teamă, Joe.

- Ţi-e teamă de ce ai putea afla? Să nu-ţi fie... Nu are importanţă cine sunt.

Dar în adâncul sufletului ei ştia că Joe nu spunea adevărul. Căci se simţea o undă de amărăciune în glasul lui, ca o durere fără sfârşit, golit de orice energie, de orice încărcătură spirituală.

Uitându-se la ea cu durere în ochi, simţind frământările ei lăuntrice, Joe îi răspunde cu o voce îndurerată, ca şi cum ar fi fost ultimele sale cuvinte:

- Îţi promit... Îţi promit, Susan, că vei avea întotdeauna ceea ce ai găsit în acea cafenea.

În finalul filmului, Prinţul Întunericului, în persoana lui Joe Black, părăseşte această lume, dar nu înainte de a-şi îndeplini promisiunea: îl readuce la viaţă pe adevăratul Joe, cel pe care Susan îl cunoscuse la cafenea şi de care se îndrăgostise enorm.

Leadership: Valoarea imaginii personale este dată de estetica construirii unui ataşament autentic faţă de răspunsul căutării tale la altceva decât ce meriţi?

Fără îndoială adevărul despre tine se reflectă în propria ta atitudine, care la rândul ei este dictată de propria ta conştiinţă. Conştientizarea faptului că nu eşti sigur de calităţile tale şi că eşti îngrijorat de consecinţele pe care le-ai putea atrage asupra ta dacă nu te dovedeşti a fi pe placul celorlalţi, sau dacă deciziile pe care le iei contrazic propriile tale convingeri - se exteriorizează printr-o nesiguranţă care este percepută de cei ce te înconjoară.

Un om care pătrunde, mereu sub o altă înfăţişare, în viaţa celorlalţi, în cele din urmă îşi pierde din calitate, îşi renegă esenţa. Sentimentele lui, chiar dacă sunt intense, devin contradictorii în lumina celorlalţi oameni. E ca şi cum ai goni neîntrerupt prin viaţă, fără să trăieşti cu adevărat, fără să culegi roadele maturităţii, fără să dobândeşti virtuţile cele mai alese, pierzându-ţi astfel coordonatele după care poate fi înţeleasă propria ta existenţă. Roadele „rătăcirii” tale se vor dovedi a fi triste.

Adevărata ta personalitate este ca o pânză de apă care se subţiază pe măsură ce trece timpul, pe măsură ce oamenii ajung să te cunoască mai bine, până ce dispare. Dacă vrei ca leadershipul tău să fie în armonie cu valorile şi dorinţele lor, încearcă să te apropii mai mult de motivul pentru care ei te acceptă în cercul lor - altfel rişti ca legătura ta cu ei să se evapore.

Estetica construirii unui ataşament faţă de cineva, fără a putea neglija un moment anterior de recuperare a ceva ce s-a pierdut cândva, este subordonată disponibilităţii de a te angrena într-un duet sublim dintre însemnătate şi acceptare ce se anunţă spectaculos prin decorul în care îţi plasezi "povestea".

Leadership: Există o concordanţă între atitudinea ta şi adevăratul tău fond sufletesc din perspectiva realităţii care nu e nimic altceva decât o conformitate a ficţiunii?

Aşa cum între bătăile inimii şi respiraţie există o concordanţă bine determinată, tot aşa trebuie să existe o concordanţă între atitudinea ta şi adevăratul tău fond sufletesc pe care se întemeiază conştiinţa ta.

Cu toţii suntem purtători ai unor trăsături individualizate. Un personaj care străbate – acelaşi drum, dar mereu în altă ipostază - întreaga viaţă, riscă să-şi piardă credibilitatea. Dacă trăsăturile tale nu coincid cu valorile celor din jur, sau dacă firea ta îţi contrazice gândirea şi convingerile, atunci eşti pe cale să pierzi din capitalul de încredere pe care ţi-l acordă ei.

După cum organismul se susţine şi se mobilizează el însuşi pentru a se „răfui” singur cu boala lui, tot aşa şi tu, ca să accelerezi evoluţia ta personală trebuie să ştii să te „răfuieşti” singur cu sistemul tău susceptibil, cu valorile nesănătoase şi cu trăsăturile negative de personalitate care îţi pot afecta relaţiile cu ceilalţi.

Cercetează-ţi întreaga fiinţă şi meditează bine asupra ei. Străduieşte-te mai întâi să găseşti în tine ceea ce cauţi la ceilalţi. Descoperă esenţa propriei tale fiinţe, trecându-ţi sentimentele prin filtrul sufletesc al celorlalţi oameni.

Esenţa fiinţei tale este partea dificilă a meritului de a fi acceptat de ceilalţi drept o versiune cu totul diferită de realitate în locul celei pe care vrei s-o păstrezi pentru tine.

Continuitatea dintre "a şti" şi "a simţi" scoate în evidenţă capacitatea oamenilor de a evolua prin prisma propriilor lor percepţii, atât din punct de vedere mental cât şi din punct de vedere emoţional. Întotdeauna va exista o continuitate între ceea ce cunoşti despre ceilalţi oameni, şi ceea ce simţi pentru ei. De raportul care se stabileşte între aceste două entităţi depinde modul în care ei se vor conecta la tine.

Concluzie: Cunoaşterea oamenilor este un proces bazat pe un algoritm stabilit şi aplicat voluntar sau involuntar, de fiecare dintre noi. Pentru un lider este foarte important să-şi cunoască oamenii cu care lucrează şi trebuie să aibă abilităţi deosebite în acest sens. Desigur, această „muncă” îi este uşurată dacă a început procesul de cunoaştere cu sine însuşi, ajungând „să simtă” şi apoi „să ştie” cu certitudine ceea ce nu merge, sau ceea ce nu se potriveşte.

Dezvoltarea acestui al 7-lea simţ va contribui la perfecţionarea cunoaşterii şi la îmbunătăţirea relaţiilor interumane.