ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

De cealaltă parte a înălţimii

On Martie 08, 2015, in Aptitudini şi Abilităţi, by Neculai Fantanaru

Pune în lucrare puterea ta de penetrare a „Răului” şi a „Binelui”, ţinând seama de acea particularitate a conştiinţei care poartă torţa obligaţiei de raportare la un context mai larg.

Ajunseseră la înălţimea de la Villejuif. De pe acest platou se zărea Parisul. Noaptea scânteia de stele. La un semn al mâinii lui, trăsura se depărtă câţiva paşi. Atunci Monte Cristo privi cuptorul acesta unde se topiseră, se răsuciseră şi se modelaseră toate gândurile ce se năpustiseră din hăul clocotitor ca să frământe o lume. Apoi, pe când îşi aţintise privirea puternică asupra Babilonului acestuia care îi face să viseze pe poeţii religioşi ca şi pe materialiştii ironici, el murmură înclinându-şi capul şi împreunându-şi mâinile ca pentru rugăciune:

- Cetate uriaşă ! Cred că duhul lui Dumnezeu mă adusese aici şi acum mă ia, triumfător. Taina prezenţei mele între zidurile tale i-am încredinţat-o lui Dumnezeu. El singur mi-a putut citi în inimă. Numai el ştie că plec fără ură şi fără trufie, dar nu fără păreri de rău. Numai el ştie că n-am folosit nici pentru mine, nici pentru scopuri zadarnice, puterea pe care mi-a încredinţat-o. Cetate uriaşă ! În sânul tău fremătător am găsit ce căutam. Ca un miner nerăbdător ţi-am răscolit măruntaiele ca să scot răul la iveală. Acum opera mea e îndeplinită, misiunea mea este sfârşită. Acum tu nu-mi mai poţi oferi nici bucurii şi nici dureri. Adio, Paris ! Adio !

Privirea lui se mai plimbă un timp peste câmpia netedă, nesfârşită, asemenea privirii unui duh al nopţii. Apoi, trecându-şi mâna pe frunte, Monte Cristo se urcă din nou în trăsura care se închise în urma lui şi pieri curând într-un vârtej de praf, de cealaltă parte a înălţimii... *

Leadership: Respecţi acel punct de reper prin care el însuşi îţi dictează ce ai de făcut, concomitent cu efortul de a menţine un echilibru între ceea ce ţi se întâmplă şi reacţia ta la aceasta?

Există în cadrul convenţiei dintre vederile morale şi realizarea de sine, în măsura în care omul se sustrage înşelătoarei surpări ce poate să afecteze în profunzime temelia destinului său, o relaţie strânsă între regrete, învăţăminte şi uitare. Această relaţie, ce se dezvoltă specific la un anumit moment de timp faţă de o anumită cauză, zdruncină din temelii acel reper de „ahead”, relevându-i omului certitudinea de a se situa corect în perspectiva lărgirii orizontului de viaţă, fără a se îndepărta de menirea sa.

Înainte de a stabili baza evaluării poziţiei tale de putere trebuie să te raportezi la un anumit nivel de reprezentativitate sub aspectul îndeplinirii unui rol de mare importanţă în procesul de evoluţie a dimensiunii tale de "entitate de natură spirituală". Aceasta este controlată de către o entitate separată mai mare care îşi trăieşte propria viaţă, independentă şi separată de vieţile diverşilor indivizi.

În cadrul “înălţimii” pe care o ai de atins, înţelegând prin aceasta maximul de putere şi virtuţi pe care le poţi atinge într-o viaţă limitată, făcându-te să-ţi uiţi trecutul şi amintirile dureroase, eşti constrâns să acţionezi pe cont propriu în numele unui ideal nobil, în numele lui acel "cum ar trebui să fiu"?

Începi să contribui la atingerea înălţimii învăţând să ţii cont de ceea ce există în interiorul tău prin raportare la ceea ce ţi s-a întâmplat, într-un elogiu adus artei de a te preschimba într-un uriaş triumf al Binelui care, chiar dacă prin absurd, nu poate fi înfrânt. Acest bine se reconstituie din ceea ce te-a rănit cu adevarat, acceptând situatia de a nu te împotrivi loviturilor soarte, ca într-o dragoste pe care o regreţi, dar pregătind astfel scena pentru o altă alegere, pentru o „explozie” ulterioară care să-ţi garanteze un impact maxim, uşor fatalist.

Punctul de reper prin care el însuşi îţi dictează ce ai de făcut este o revelaţie a naturii spirituale care te trece de partea lui Dumnezeu. Aşa cum bine preciza cineva pe internet, darul cel mai mare al lui Dumnezeu, crearea după chipul şi asemănarea Sa, adică subiectivarea omului în personalul "EU", îl pune pe om în analogie cu Fiinţa lui Dumnezeu.

Miracolul unei noi vieţi este întruchiparea simbolică a arhetipului sinelui care poate fi idealizat suplinind eșecurile experiențelor şi convingerilor anterioare. Iar Dumnezeu este calea de a te regăsi într-un plan al mai cuprinzător vieţii spirituale.

Şi numai ţinând seama de acea particularitate a conştiinţei care poartă torţa unei obligaţii de raportare la un context mai larg, punând în lucrare puterea ta de penetrare a „Răului” şi a „Binelui”, fără a te agăţa de preconcepţii, vei putea să ajungi la acea calitate a gândirii de a percepe măreţia, încât nu doar să exişti în creaţia lui Dumnezeu, dar şi să creşti în planul Său.

În ceea ce priveşte leadershipul, putem distinge două criterii după care îl putem judeca: gradul de însemnătate al liderului, adică amplificarea propriului său ecou astfel încât să dea roade prelungi în timp, susceptibil să genereze fortuit anumite inconvenienţe ce îi pot determina pe unii să nu îi acorde recomandarea “Foarte Bun”. Şi gradul de binefacere sau de „Rău necesar”, adică măsura în care este apt să contribuie la dezvoltarea celorlalţi indivizi – la anularea superficialităţii lor în cugetare şi simţire, şi plasarea lor pe o traiectorie de non-coliziune cu adevăratele valori.

Eşti în adevăr sau nu, după cum respecţi acel punct de reper prin care el însuşi îţi dictează ce ai de făcut. Acest punct de reper, binevenit, meritat şi echitabil, chiar dacă necesită o remarcă critică, este reprezentat de ceea ce transmiţi, de ceea ce eşti, de ceea ce crezi despre Dumnezeu, despre scopul Vieții tale și despre Sufletul tău.

Când un actor mare îşi uită rolul, întreaga piesă cade. Leadershipul reclamă ca lege fundamentală a propriei sale exigenţe o recunoaştere clară a distincţiei între misiune şi rol care să ajute la refacerea clarităţii „strălucirii” individului obişnuit - a putinţei de a fi generos, capabil de sentimente înalte - chiar cu preţul părăsirii lui.

A te îndepărta de cineva sau ceva este o experienţă necesară pentru o bună propagare a undei numită “iertare”, chiar dacă este dureroasă de ambele părţi.

Sufletul poate deschide realitatea intuitivă a ceea ce reprezinți de fapt într-un cadru mai larg de continuare a vieţii, prin raportare la o normă supraumană: "cineva te priveşte întotdeauna de la înălţime".

De cealaltă parte a înălţimii se află omul care a trecut prin toate etapele evoluţiei pentru a ajunge la un statut superior, dar care este nevoit să abandoneze mijlocul, factorul prin care s-a format, astfel încât să iasă dintr-o altă încercare numită „remuşcare”.



* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Donează prin Paypal

Alternate Text

DONAŢIE RECURENTĂ

Donează lunar pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

DONAŢIE SINGULARĂ

Donează suma dorită pentru susţinerea proiectului NeculaiFantanaru.com

Donează prin Transfer Bancar

Cont Lei: RO34INGB0000999900448439

Deschis la ING Bank

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate