Două Vieţi şi Moartea în atenţia lui Dumnezeu

Încearcă să prevezi cuantumul efectelor care se pot dobândi prin superioritate şi măreţie, demonstrând lumii întregi măsura capacităţii tale de a trata la modul serios ceea ce se numeşte „full control”.
Culcat, nervos, gâfâind, Maximilien nu mai simţea nimic viu în el, în afară de visul acesta. I se părea că intră din plin în delirul nedesluşit care precede celălalt necunoscut, numit moartea. Ochii moleşiţi i se închiseră fără voie: şi totuşi, în dosul pleoapelor se frământa o imagine pe care o recunoscu, deşi se credea învăluit în beznă. Dar gura lui nu scoase niciun sunet. Şi, ca şi cum toate forţele i s-ar fi strâns în tulburarea aceasta lăuntrică, el suspină încercând să-şi lămurească gândurile.
Era Monte Cristo, care deschisese o uşă. Prin farmecele sale pe care nu le putea dezlega nimeni, a magicianului care ştie să hipnotizeze cu o pricepere inegalabilă simţurile şi creierul oricărui pământean, şi prin surprinzătorul lui dar de-a şti totul, contele se întrezărea a fi întruchiparea lui Dumnezeu.
Îndată, o lumină imensă se răspândi într-o cameră învecinată, sau mai bine zis într-un palat minunat, inundând încăperea unde Maximilien se lăsase în prada dulcii agonii. Atunci el văzu în pragul încăperii, la întretăierea celor două camere, o femeie nespus de frumoasă. Ea părea îngerul milosteniei înlăturând îngerul răzbunării. Era Valentine, cea pe care o crezuse moartă. Ea înaintă spre Maximilien cu o bucurie nestăpânită, pătrunsă de dragostea specifică femeii statornice în sentimente care îşi regăseşte iubitul după ani de căutări.
- Te cheamă - spuse Monte Cristo - te cheamă din fundul somnului, Valentine, cel căruia i-ai încredinţat destinul tău, iar moartea a voit să vă despartă. Din fericire eram şi eu acolo şi am învins moartea ! Valentine, de acum înainte, nu trebuie să vă mai despărţiţi cât veţi trăi, căci pentru tine el a fost în stare să se arunce în mormânt. Fără mine, aţi fi murit amândoi. Vă redau unul altuia. Fie ca Domnul să ţină seama de aceste două vieţi pe care le salvez ! *
Leadership: Bifezi o reuşită în a găsi motivaţia, determinarea şi resursele necesare pentru realizarea fuziunii dintre măreţie şi ceea ce se dovedeşte a fi un fapt ieşit din comun?
Reuşita strălucită în a găsi motivaţia, determinarea şi resursele necesare pentru realizarea fuziunii dintre măreţie şi ceea ce se dovedeşte ieşit din comun, depinde de surprinzătorul dar de a şti tot ceea ce se întâmplă şi de a cunoaşte ceea ce va urma, ca să fii pregătit să trăieşti ziua de mâine cu încredere așteaptă.
Iar măreţia este momentul când afli că poţi schimba cursul vieţii altor oameni prin simţul regăsit al valorii sine, dar mai ales prin materializarea unei viziuni care se impune în faţa luptei dintre bine şi rău.
Măreţia are drept fundament următoarele active de leadership:
- posibilitatea omului de a răspunde chemării unei entităţi superioare;
- capacitatea omului de a reacţiona în faţa evenimentelor cheie potrivit principiilor de viaţă şi a învăţăturilor extrase din momentele dificile;
- rescrierea trecutului şi prezentului din perspectiva unei împliniri pe măsura capacităţii sale de a răspunde emoţional la diferite situaţii;
- puterea de a nu te lăsa ghidat de bucuria unor revelaţii dar despre care ştii că sunt posibile, realizabile, dar nu se împlinesc;
- să dai un sens vieţii şi menirii tale dincolo de aparenţele unei lumi intoxicate de judecăţi, prejudecăţi, şabloane şi conformism;
Realizarea fuziunii dintre măreţie şi ceea ce se dovedeşte a fi un fapt ieşit din comun are ca fundament forma exterioară de manifestare a credinţei într-un Dumnezeu interesat de destinul și acțiunile omului care îi este drag.
Leadership: Ai fi dispus să devii o cumpănă în lupta dintre bine şi rău, fără să fii părtinitor la o tăinuire care îşi are fundamentul în faptul că individualul e mai presus de universal?
Un iscusit vizionar va putea să prevadă cuantumul efectelor care se pot dobândi prin superioritate şi măreţie. Pentru ca leadershipul să producă o mişcare de cucerire a modului de gândire şi de înţelegere a vieţii, prin obţinerea de la oameni a unui DA total care onorează potenţialul său de impact, aceste active trebuiesc reconfigurate în funcţie de specificul situaţiilor de justificare a acţiunilor întreprinse. Deseori criteriile de justificare sunt indicatorii înfăptuirilor liderului.
O concordanţă a trăsăturilor care nu impun limite în alegerea trăsăturilor ideale ce fac din leadership un aliat fidel, se produce atunci când flexibilul şi profundul în administrarea unei lecţii de viaţă se întâlnesc cu puterea nemărginită a credinţei în supranatural.
În schimb o nonconcordanţă are loc când asprul şi solitarul geniu întruchipat în magician, un Dumnezeu al rânduielii, încearcă în chip neîndemânatic să-şi însuşească o imagine de învingător sau când, în lucidul său spirit tainic încearcă să zămislească o minune care nu poate ţine mult.
În leadership, individualul este mai presus de universal atunci când devii unicul răspunzător asupra vieţii altora, deci atunci când voinţa ta nu depinde de voinţa lui Dumnezeu, ci de izbânda ta într-o lume care te condamnă şi te judecă fără să îţi înţeleagă motivele din spatele acţiunilor.
Două Vieţi şi Moartea în atenţia lui Dumnezeu evidenţiază evoluţia omului spre obiectivul unui ideal de superioritate, supus unei credinţe fondate pe reprezentarea celor două realităţi: a binelui şi a răului, raportate la cele două constante: viaţă şi luptă - acestea nu trebuie să concureze spre ceva care să-l înalţe, ci să se impulsioneze reciproc.
Cine a înţeles leadershipul prevede cuantumul efectelor care se pot dobândi prin superioritate şi măreţie, demonstrând lumii întregi măsura capacităţii sale de a trata la modul serios ceea ce se numeşte „ full control of people's destinies ”.
* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo , Editura Tineretului, 1957.