Dualitatea este rar văzută cu "ochiul liber"

Ceea ce vezi cu ochiul liber într-un plan de fundal dezvăluie legătura sensibilă dintre ceea ce contempli în natură și sinele tău reflectat în propria creație.

Insula Creta îmi face cu ochiul, din nou, cu o anumită mândrie, în combinație cu o anumită pensulă, cu o anumită pânză, toate vederile și perspectivele de aici corelându-se cu o anumită subtilitate caracteristică pictorilor care știu să descopere frumusețea în detalii. Are și insula aceasta propria ei viață, liniștită, plină de soare, plină de verdeață, cu aspectul unui mic rai pe pământ care promite o detașare de registrul receptării obișnuite, favorabilă vederii de profunzime. Aici simt că trăiesc pentru calitatea vieții mele lăuntrice, înfruntând condiția enigmatică a pictorului de a întrupa o prezență spirituală, dând chip unei ordini cu sens și finalitate a lumii. Poate că tocmai spiritul acesta de libertate pe care insula îl poate oferi, dă măsura libertății mele de exprimare.

Evident. Am mereu admirat modul în care artiștii își exprimă conștiința prin intermediul creației, iar această legătură dintre ei și plăsmuirile lor, care se propagă în interiorul ființei mele și îmi dictează totul, mă uimește și mă urmărește neîncetat pe această insulă care încearcă o revelare a misterului Ymphia Usein Anneemins Aattya Uschellat, adevărul de dincolo de aparența externă a lucrurilor.

Pot, într-adevăr, să-mi păstrez echilibrul interior, starea de bine și să găsesc o semnificație înaltă locului în care mă aflu, derivat de la o frumoasă întâmplare, numai dacă rămân neclintit, legat de acest pământ sfânt, în măsura în care înfrunt latura enigmatică a pictorului care păstrează permanent contactul cu natura, ținând vie memoria impactului inițial al creației asupra conștiinței sale. Nimeni nu poate nega asta. Sincronizarea sufletului cu locul, stabilind un echilibru între "am plecat și m-am întors", arată uluitoare condiție a unui pictor care își manifestă conștiința printr-un impuls de admirație, de polaritate pozitivă, luându-mi libertatea de a face minunat orice punct de vedere divin care aduce armonie, dar și ciocnirea dintre creație și suflet.

Poți să te oglindești într-un spațiu relativ restrâns, legând între ele două realități complet autonome și opuse?

Înțeleg prea bine de ce întotdeauna ochii cu care privesc totul în jur, fără să uit nimic în urmă, fără să las nimic nedescoperit, sunt bineveniți să-mi ofere încântare mentală, o seninătate cerească, un echilibru emoțional, ori de câte ori marea cu ale ei valuri înspumate crează peisaje noi. Iar dacă între privirea mea și creația naturii există o legătură strânsă, sub impulsul de întoarcere la nostalgia altor vremuri, relațional cu experiența de concentrare a unei energii omniprezente în direcția unei asemănări între imagini și stări de spirit, atunci impulsul nestăpânit de creație pe care-l simt în mine crește în amplitudine.

Insula a fost dintotdeauna aici, dar eu n-am vizitat-o niciodată până azi. Ca atare, ceea ce mă încântă cel mai mult în acest loc de vis, plin de vrajă, plin de culoare, este că el nu se întoarce niciodată în amintire decât dacă am dorința de a-l uita și de a-l face să se piardă într-un parcurs de viață anevoios, într-un joc istovitor și disperat până la un deznodământ imprevizibil. În acest sens, pictura devine mai mult decât o simplă activitate relaxantă pentru mine, cât mai degrabă o parte integrantă a ființei mele într-un soi de imagine mentală pe care încerc să o descriu în culori vii pentru a lega între ele două realități complet autonome și opuse: una este viața de zi cu zi, cealaltă este ce se află dincolo de ea.

Tare mult îmi încântă vederea tot ceea ce reflectă armonia naturii, culorile vibrante și formele variate pe care insula le găzduiește într-un spațiu relativ restrâns. Este drept că vederea poate fi condusă de o intenție artistică și în același timp să se mențină într-un plan riguros-speculativ precum este "esteticul", dar mai întâi trebuie să știu în ce măsură pot să tratez generalul ca un fapt particular. Deci, vederea are dubla calitate de a fi suport și motiv al universalității, dar are și caracterul de a fi personală, deschisă și comunicativă în același timp, fiind atât de evidentă încât ar fi greu de negat fără vreo recunoaștere exterioară.

Creația ta poate să inspire privitorului o reacție emoțională puternică, dezvăluind conexiunile profunde ale experiențelor trăite în limitele unei subiectivități deterministe?

Din păcate, insula poate să dea un sentiment de izolare, o impresie dezamăgitoare asupra conceptului de tranziție, o mixtură înșelătoare a experiențelor conștientizate în limitele unei subiectivități deterministe care tinde să deformeze realitatea pentru a inspira privitorului o reacție emoțională puternică. Ceva asemănător artei expresioniștilor care cuprindea adesea viziuni neliniștitoare, conținând simboluri influențate de cercetările simboliste. Iar pentru ca voi să înțelegeți mai bine ce vreau să spun, mă voi întoarce la începutul unei povestiri celebre scrise de Hans Christian Andersen:

"Trebuie să ne întoarcem la începutul acestei povești, pentru ca, atunci când vom ajunge la sfârșitul ei, vom ști mai multe decât știm acum. Și anume, despre un drăcușor care într-o zi se puse voios pe treabă și meșteri o oglindă care avea puterea ca tot ce se oglindea în ea bun și frumos să devină mic și urât, în timp ce tot ce era mic și urât să devină mare și mai urât ca niciodată. Priveliștile cele mai frumoase arătau ca spanacul fiert, iar oamenii arătau hidoși și fără corp, părând că stau în cap. Înfățișarea lor era strâmbă, pentru ca nimeni să nu îi poată recunoaște, iar un singur pistrui dacă aveau pe față, părea că se răspândește pe întregul nas și gura lor. Era foarte distractiv pentru drăcușor. Dacă un gând nevinovat trecea prin capul cuiva, acesta era răstălmăcit de oglindă; și cât mai râdea drăcușorul atunci de născocirea lui cea vicleană."

Ei bine, situația pe care o creează pictorul este un fel de reflecție asupra realității cu care vine permanent în contact. El poate folosi arta ca pe o modalitate de a reflecta asupra propriilor experiențe, într-o anumită parte a lumii, în timp ce oglinda drăcușorului reflectă și distorsionează realitatea în oricare altă parte a lumii.

Totuși, în ambele situații, unice prin efectul lor simbolic, există o componentă de transformare care contribuie la susținerea artei. Dacă oglinda transformă frumusețea în urâțenie, atunci insula izolată a pictorului îi poate schimba perspectiva asupra operei de artă, care nu mai este o realitate durabilă, cât mai degrabă o minciună imperfectă. Iar în acest caz pictorul nu mai este un creator de lumi, ci un destin covârșit de conștiința marii erori de a nu se recunoaște el însuși în propriul tablou, de a nu se mai identifica cu opera sa.

Leadershipul primește așa numita măsură a "conștiinței" atunci când creația cu care te identifici este înțeleasă ca o ipostază a libertății, când nu exprimă realitatea de a trăi într-un orizont închis.

Dualitatea este rar văzută cu "ochiul liber" dacă mă gândesc la faptul că o insulă nu este completă fără un far. Iată că și aici găsesc un asemenea far sub forma unui artist vizionar care își proiectează creația în lumea exterioară, iluminând și ghidând privitorul către o experiență emoțională puternică.

Încă sunt prizonierul acestei insule, dar sunt un prizonier liber, pot să visez, pot să mă pierd, pot să rămân cu amintiri frumoase, fiindcă mă las în voia imaginilor și ideilor ce dansează în jurul meu ca valurile oceanului nesfârșit.