Dualitatea este rar văzută cu "ochiul liber"

Ceea ce vezi cu ochiul liber într-un plan de fundal dezvăluie legătura sensibilă dintre ceea ce contempli în natură și sinele tău reflectat în propria creaţie.

Insula Creta îmi face cu ochiul, din nou, cu o anumită mândrie, în combinație cu o anumită pensulă, cu o anumită pânză, toate vederile şi perspectivele de aici corelându-se cu o anumită subtilitate caracteristică pictorilor care ştiu să descopere frumuseţea în detalii. Are şi insula aceasta propria ei viață, liniştită, plină de soare, plină de verdeaţă, cu aspectul unui mic rai pe pământ care promite o detaşare de registrul receptării obişnuite, favorabilă vederii de profunzime. Aici simt că trăiesc pentru calitatea vieţii mele lăuntrice, înfruntând condiția enigmatică a pictorului de a întrupa o prezenţă spirituală, dând chip unei ordini cu sens și finalitate a lumii. Poate că tocmai spiritul acesta de libertate pe care insula îl poate oferi, dă măsura libertății mele de exprimare.

Evident. Am mereu admirat modul în care artiştii își exprimă conștiința prin intermediul creației, iar această legătură dintre ei și plăsmuirile lor, care se propagă în interiorul fiinţei mele şi îmi dictează totul, mă uimeşte şi mă urmăreşte neîncetat pe această insulă care încearcă o revelare a misterului Ymphia Usein Anneemins Aattya Uschellat , adevărul de dincolo de aparenţa externă a lucrurilor.

Pot, într-adevăr, să-mi păstrez echilibrul interior, starea de bine şi să găsesc o semnificaţie înaltă locului în care mă aflu, derivat de la o frumoasă întâmplare, numai dacă rămân neclintit, legat de acest pământ sfânt, în măsura în care înfrunt latura enigmatică a pictorului care păstrează permanent contactul cu natura, ţinând vie memoria impactului inițial al creaţiei asupra conştiinţei sale. Nimeni nu poate nega asta. Sincronizarea sufletului cu locul, stabilind un echilibru între "am plecat şi m-am întors", arată uluitoare condiție a unui pictor care îşi manifestă conștiința printr-un impuls de admiraţie, de polaritate pozitivă, luându-mi libertatea de a face minunat orice punct de vedere divin care aduce armonie, dar și ciocnirea dintre creaţie și suflet.

Leadership: Poţi să te oglindeşti într-un spaţiu relativ restrâns, legând între ele două realităţi complet autonome şi opuse?

Înţeleg prea bine de ce întotdeauna ochii cu care privesc totul în jur, fără să uit nimic în urmă, fără să las nimic nedescoperit, sunt bineveniţi să-mi ofere încântare mentală, o seninătate cerească, un echilibru emoţional, ori de câte ori marea cu ale ei valuri înspumate crează peisaje noi. Iar dacă între privirea mea şi creația naturii există o legătură strânsă, sub impulsul de întoarcere la nostalgia altor vremuri, relaţional cu experienţa de concentrare a unei energii omniprezente în direcţia unei asemănări între imagini şi stări de spirit, atunci impulsul nestăpânit de creaţie pe care-l simt în mine creşte în amplitudine.

Insula a fost dintotdeauna aici, dar eu n-am vizitat-o niciodată până azi. Ca atare, ceea ce mă încântă cel mai mult în acest loc de vis, plin de vrajă, plin de culoare, este că el nu se întoarce niciodată în amintire decât dacă am dorinţa de a-l uita şi de a-l face să se piardă într-un parcurs de viață anevoios, într-un joc istovitor şi disperat până la un deznodământ imprevizibil. În acest sens, pictura devine mai mult decât o simplă activitate relaxantă pentru mine, cât mai degrabă o parte integrantă a ființei mele într-un soi de imagine mentală pe care încerc să o descriu în culori vii pentru a lega între ele două realităţi complet autonome şi opuse: una este viaţa de zi cu zi, cealaltă este ce se află dincolo de ea.

Tare mult îmi încântă vederea tot ceea ce reflectă armonia naturii, culorile vibrante şi formele variate pe care insula le găzduieşte într-un spaţiu relativ restrâns. Este drept că vederea poate fi condusă de o intenție artistică și în același timp să se mențină într-un plan riguros-speculativ precum este "esteticul", dar mai întâi trebuie să știu în ce măsură pot să tratez generalul ca un fapt particular. Deci, vederea are dubla calitate de a fi suport și motiv al universalității, dar are și caracterul de a fi personală, deschisă și comunicativă în același timp, fiind atât de evidentă încât ar fi greu de negat fără vreo recunoaștere exterioară.

Leadership: Creaţia ta poate să inspire privitorului o reacție emoțională puternică, dezvăluind conexiunile profunde ale experiențelor trăite în limitele unei subiectivități deterministe?

Din păcate, insula poate să dea un sentiment de izolare, o impresie dezamăgitoare asupra conceptului de tranziţie, o mixtură înşelătoare a experienţelor conştientizate în limitele unei subiectivităţi deterministe care tinde să deformeze realitatea pentru a inspira privitorului o reacţie emoţională puternică. Ceva asemănător artei expresioniştilor care cuprindea adesea viziuni neliniştitoare, conţinând simboluri influenţate de cercetările simboliste. Iar pentru ca voi să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, mă voi întoarce la începutul unei povestiri celebre scrise de Hans Christian Andersen:

"Trebuie să ne întoarcem la începutul acestei poveşti, pentru ca, atunci când vom ajunge la sfârşitul ei, vom şti mai multe decât ştim acum. Şi anume, despre un drăcuşor care într-o zi se puse voios pe treabă şi meşteri o oglindă care avea puterea ca tot ce se oglindea în ea bun şi frumos să devină mic şi urât, în timp ce tot ce era mic şi urât să devină mare şi mai urât ca niciodată. Priveliştile cele mai frumoase arătau ca spanacul fiert, iar oamenii arătau hidoşi şi fără corp, părând că stau în cap. Înfăţişarea lor era strâmbă, pentru ca nimeni să nu îi poată recunoaşte, iar un singur pistrui dacă aveau pe faţă, părea că se răspândeşte pe întregul nas şi gura lor. Era foarte distractiv pentru drăcuşor. Dacă un gând nevinovat trecea prin capul cuiva, acesta era răstălmăcit de oglindă; şi cât mai râdea drăcuşorul atunci de născocirea lui cea vicleană."

Ei bine, situația pe care o creează pictorul este un fel de reflecție asupra realităţii cu care vine permanent în contact. El poate folosi arta ca pe o modalitate de a reflecta asupra propriilor experiențe, într-o anumită parte a lumii, în timp ce oglinda drăcușorului reflectă și distorsionează realitatea în oricare altă parte a lumii.

Totuşi, în ambele situații, unice prin efectul lor simbolic, există o componentă de transformare care contribuie la susţinerea artei. Dacă oglinda transformă frumusețea în urâțenie, atunci insula izolată a pictorului îi poate schimba perspectiva asupra operei de artă, care nu mai este o realitate durabilă, cât mai degrabă o minciună imperfectă. Iar în acest caz pictorul nu mai este un creator de lumi, ci un destin covârşit de conştiinţa marii erori de a nu se recunoaşte el însuşi în propriul tablou, de a nu se mai identifica cu opera sa.

Leadershipul primeşte aşa numita măsură a "conştiinţei" atunci când creaţia cu care te identifici este înţeleasă ca o ipostază a libertăţii, când nu exprimă realitatea de a trăi într-un orizont închis.

Dualitatea este rar văzută cu "ochiul liber" dacă mă gândesc la faptul că o insulă nu este completă fără un far. Iată că şi aici găsesc un asemenea far sub forma unui artist vizionar care îşi proiectează creația în lumea exterioară, iluminând și ghidând privitorul către o experiență emoțională puternică.

Încă sunt prizonierul acestei insule, dar sunt un prizonier liber, pot să visez, pot să mă pierd, pot să rămân cu amintiri frumoase, fiindcă mă las în voia imaginilor și ideilor ce dansează în jurul meu ca valurile oceanului nesfârșit.