Pentru un alergător, fiecare cursă devine o probă de iniţiere în tainele existenţei, unde perseverența îl ghidează spre împlinire, chiar și atunci când drumul pare pierdut. Mai bine spus, în căutarea performanței devenim artiști ai propriului destin, pictând tabloul vieții noastre cu fiecare pas făcut. Iar aici, ochii, neavând de ce să se agațe, permit privirilor să scruteze interiorul acestui joc palpitant, lăuntric și transformator, astfel încât cursa devine dublă: un exercițiu al observării realității pe traseu montan, deloc ușor, și un zbor transcendent în împărăția imaginației fiecăruia.
Astăzi, 4 august 2024, am fost martorul unei "Xenthoria Ulmivent", o fuziune între realitatea fizică și transcendența spirituală, la maratonul de la Teioasa, o experiență ce va rămâne gravată în fibra ființei mele ca un fel de revelație a adevărului ascuns în efort. O simbioză de emoții, perseverență și surprize neașteptate m-au însoțit pe parcursul întregii curse, asemenea unei compoziții de Kandinsky, unde fiecare element și-a găsit locul într-un joc al culorilor și formelor. Fiecare pas al cursei a pictat o nouă nuanță pe pânza experienței personale.
Pe măsură ce alergam, și alergam asemenea unui artist în căutarea inspirației pure, simțeam cum fiecare pas mă apropie de scopul meu, dar Marele Arhitect al Universului avea pregătite câteva provocări pentru mine. La un moment dat, prins în ritmul meu, am realizat că m-am rătăcit, îndepărtându-mă de traseul corect, conform unei revelații ascunse în efort: "Calea spre victorie nu este întotdeauna liniară" . Aproape un kilometru, mai mult decât mi-aș fi închipuit, am alergat pe un drum greșit, asemenea unui Ulise modern în căutarea propriei Itaca. În acea clipă, ca un far în noapte, am auzit o voce care a devenit pivotul înțelegerii mele asupra cursei: "Hei, ai greșit drumul ! " Era Elena, un mentor al cunoașterii pe cărările trail-ului, o alergătoare fruntașă, capabilă să mă readucă pe calea cea dreaptă.
Surprizele neașteptate ale cursei reflectă imprevizibilitatea vieții însăși. Cu inima pulsând în ritmul frenetic al existenței și cu adrenalina devenind combustibilul determinării, am revenit pe traseu, am revenit cu acea hotărâre nestrămutată, gândindu-mă că fiecare obstacol e o oportunitate de creștere. Chiar dacă timpul pierdut ar fi putut fi o piatră de moară, nu m-am lăsat cuprins de disperare, nu m-am demoralizat, nu, n-am încercat să abandonez. Dimpotrivă, o energie misterioasă, comme une force qui va , m-a propulsat înainte cu acea pasiune nestăvilită a unui artist a cărui viziune transcende limitele, dincolo de orice obstacol fizic.
Revelațiile obținute prin efort intens remodelează percepția asupra sinelui. Totuși, surpriza a fost copleșitoare când am început să depășesc concurent după concurent, fiecare pas în plus devenind o victorie asupra limitărilor autoimpuse. Claritatea vizuală se intensifică odată cu aprofundarea stării de flow. În acel moment, în pofida oricărui obstacol, am înțeles că alergarea nu este doar o competiție fizică, ci o metaforă a vieții însăși, unde fiecare obstacol devine o oportunitate de creștere. În acest caz, percepția vizuală a culorilor și formelor din natură se intensifică, amintind de arta lui Kandinsky.
Personajul principal din romanul "Biblioteca Geografului", scris de Jon Fashman, era nimeni altui decât un anonim în căutarea alchimiei, pe nume Omar Iblis. Noaptea, Omar Iblis, îşi antrena memoria: aduna în spatele casei o mână de pietre şi una de boabe de fasole uscată, întindea braţele în faţă, lăsa să cadă pietrele şi boabele de fasole, se uita fix la ele o vreme, pregătea cina şi, după ce mânca, desena modelul alcătuit de pietrele şi boabele căzute.
Atât Omar Iblis, în solitudinea sa, cucerind haosul prin crearea de modele, cât și eu, în epuizarea mea, cucerind linia de finnish, am împărtășit aceeași dorință de a descoperi o ordine subiacentă în aparenţă aleatorietate a vieții, o semnificație capabilă să depășească haosul cotidian și să ofere un sentiment de unitate și împlinire. Amândoi păream să căutăm o conexiune între acțiunile noastre și un sens mai larg al existenței. Bineînţeles că linia de finnish se contura la orizont ca o promisiune a împlinirii, simultan îndepărtată și tangibilă.
Privirea interioară și cea exterioară fuzionează creează o experiență vizuală unificatoare. În ultimele clipe ale cursei, am simțit cum universul se aliniază într-o sincronicitate perfectă, asemenea unui tablou de Dali unde timpul și spațiul se contopesc. Cu o ultimă sforțare, am trecut pragul dintre efort și triumf, iar euforia m-a inundat ca un val purificator.
Linia de sosire simbolizează atingerea unei înțelegeri superioare a existenței. Iar acțiunile individuale capătă sens în contextul mai larg al experienței personale de autodepășire.
Esența a ceea ce se vede dincolo de văzut surprinde modelele de perfecțiune ascunse în efort și mișcare. Și dacă am devenit Omar Iblis, este fiindcă am descoperit în alergare acea alchimie personală care transformă efortul fizic în înțelepciune spirituală și în experiență artistică
Ca și Omar, care găsea ordine în modelele aleatorii ale pietrelor și boabelor, eu am găsit sens în ritmul pașilor mei și în peisajul în continuă schimbare al cursei. Această experiență a devenit propria mea "Bibliotecă a Geografului", o hartă interioară a descoperirii de sine și a transcendenței, trasată pe curba sinuoasă a vieții, unde fiecare kilometru parcurs este o pagină nouă în povestea evoluției mele personale.
Şi, într-adevăr, artistul din mine a prins viață în mijlocul efortului fizic. Până la urmă sunt un artist fiindcă am reușit să transform experiența alergării într-o pânză vie a existenței, unde fiecare pas a devenit o tușă de pensulă pe tabloul vieții mele.