Eu te-am creat în imaginea propriei Mele Clarităţi

Un rol deosebit în leadership îl constituie memoria emoţională, acel proces de reflectare a trăirilor afective anterioare care fac ca un om să existe în imagini.

Două lucruri mi-au plăcut dintotdeauna: Soarele şi Marea. Şi mi-au plăcut atât de mult, dar atât de mult, încât îmi amintesc zilnic de ele, cu duioşie, cu emoţii înălţătoare, cu vorbe calde, cu aşteptări surâzătoare, şi nu trece o zi fără ca, sub ocrotirea unei nostalgii tandre, visătoare, profunde, imaginea marii să nu-mi ofere un deja-vu fabulos, plin de semnificaţii mistice. E o deplină sinceritate în această mărturisire a sufletului meu, al paso del tiempo, care îşi încalcă propriul angajament şi, strecurându-se în plicul cu amintiri dintr-o sticlă subţire, transparentă, pe care demult au adus-o valurile la mal, chiar la picioarele mele, imprimă o orientare nouă viziunii despre sublim: "tot ce este frumos reclamă contactul nemijlocit cu Opera de Artă."

Încă o amintire pusă deoparte, lângă alte amintiri preţioase care le înlocuiesc pe cele vechi, luându-mi orice supărare, mă va face să revin în locul amintirilor de neuitat. Având caracterul unui răspuns afectiv la apelul ei, am fost în stare să privesc marea ca produs al unei dialectici lăuntrice care asigură funcţionarea imaginaţiei, la llave que abre la mente, tinzând spre producerea noului în forma unor reconstrucţii imagistice, a unor tablouri mintale. Din acest motiv, relaţia firavă gravată în memoria timpului, dintre sensul latent al mării, reprezentând o fascinantă călătorie despre puterea memoriei, şi conţinutul ei sensibil de descrieri estetice, nu este una aleatorie, ci un raport de implicaţie necesară în puterea sufletului de a recrea o realitate care de prea multe ori îmi scapă.

Mă gândesc că într-o bună zi marea nu va mai fi la fel, şi-o voi privi înmărmurit, dezorientat din cauza schimbării, ca şi când aş fi la limita dintre timpuri şi lumi. Şi va trebui să-mi apăr dreptul de a o admira şi lăuda în acelaşi mod cum pictorul îşi închipuieşte că opera sa oferă chezăşia învierii viitoare, unde totul va fi reparat şi reintegrat într-un tabloul al spaţiului fără frontiere. Chiar şi aşa, după introducerea voluntar mărită a unui vis naiv în mijlocul perioadei de reflux a elanului spre "înapoi", printr-o hermeneutică a imaginarului revelat într-un poem arăbesc, doar privind-o în pura ei formă de relief, voi fi dispus să-mi recunosc sincer neputinţa de a converti semnificaţia unei lumi diferite într-un sentiment universal, în planul imaginarului pur.

Leadership: Imaginea care îţi domină mintea în majoritatea timpului marchează receptarea unui fapt de viaţă transmis într-o operă de artă, ca probă a unei memorii identitare pe care ţii s-o evoci la modul „tematic“ ?

Marea completează imaginea propriei mele fiinţe cu experienţa trăită de un personaj din opera lui Vladimir Nabokov:

"Frunzăresc iar şi iar aceste memorii pline de forţă, copleşitoare şi aducătoare de speranţă, şi mă întreb întruna dacă fisura din viaţa mea s-a produs atunci, în strălucirea acelei veri îndepărtate. Sau, poate, dorinţa excesivă pe care mi-a stârnit-o cineva a fost primul simptom al unei ciudăţenii personale. Cumva, încercând să-mi analizez năzuinţele, poftele, motivaţiile, acţiunile şi aşa mai departe, mă abandonez unui fel de imaginaţie retrospectivă care îmi alimentează capacitatea analitică cu alternative nelimitate, astfel că orice itinerar vizualizat se ramificăşi iar se ramifică, la nesfârşit, în perspectiva complexă, înnebunitoare a trecutului meu."

Şi uite aşa marea completează imaginea firii mele de artist, amestecând timpurile, emoţiile şi aspectele de natură exterioară într-un soi de creuzet ideatic, un recipient capabil să reziste la temperaturi foarte ridicate, în care fierb patimile aprinse ale unei rătăciri halucinante într-un univers paralel, simbolic, ocultat, plurivalent. În plus, ceea ce imaginaţia mea bogată poate să sesizeze clar şi perceptibil, vizând acest spaţiu al absolutului greu de localizat pe axa timpului, lăsându-mă purtat de iluzia unei trăiri tot mai intense, este imaginea completă a unei firi chibzuite de artist, a acestei firi nebune, impetuoase, independente şi rafinate totodată, căreia îi sunt încredinţate atâtea puteri şi privilegii dumnezeieşti, atâtea posibilități de a se manifesta în lumea înaltă a Creatorilor Fără Seamăn.

Singura operă de artă care îmi oglindeşte faptele vieţii, evenimente extrase dintr-o realitate care devine singura împăcare cu mine însumi, este restaurarea unei memorii care îmi luminează mintea şi sufletul.

În cazul picturii, marea nu este reprezentată ca fiind o configuraţie a nelimitatului, o trăire într-o stare de prezenţă continuă, nici nu prezintă coerenţa unui curs al retro-întâmplărilor vieţii mele, ci este simbolizată prin intermediul unei forme care este informă. Aşa cum pictura se ridică la nivelul a ceea ce este simbolic, exprimând în planul particularului ideea absolută de "Turn Back Time", mai ales dacă orientarea directă este activată preferenţial privirii din expresiile faciale în cadrul privirii directe, atunci marea şi valurile, orizontul şi perspectiva trebuie să fie un singur TOT, sinonim cu momentul în care eu însumi mă voi transforma în amintire...

Leadership: Imaginea în care îţi revezi trecutul față în față, coincide cu experiențele multiplicate într-un proces de reflectare a trăirilor, când, de pildă, imaginea a fost redusă la o simplă încercare de a vedea “întreaga diversitate în unitate”?

Oare asta înseamnă că artistul îşi vede opera aşa cum surprinzi într-o fotografie imaginea unei persoane sau chiar imaginea dintr-un vis care te alimentează cu atâta energie încât ajungi să te dedici lui mult peste limitele pe care credeai că le ai?

Cred, totuşi, că pentru a înțelege mai bine marea nu trebuie s-o privesc doar prin comparație cu mine, cât este ea de vastă și cât sunt eu de mic şi neînsemnat, ci trebuie să îmi imaginez elementele ritmului valurilor ca fiind indiferente în sine, cum sunt de pildă sunetele separate ale unei corzi, ori bătaia unei tobe. Și, oare prin ce poate deveni semnificativă o succesiune de astfel de bătăi în mijlocul mareelor și al curentului marin?

Oricât ar fi de tumultoase, sau neașteptate, ele nu au efect asupra mea decât dacă stabilesc un efect artistic-mistic asupra lor. De îndată ce privirea cea mai largă se îmbină cu sunetele aparent neînsemnate ale curentului marin, sau al valurilor, potrivit naturii și conținutul lor, ca niște taine demne de admirat ale naturii, atunci arta frumosului (în absoluitatea ei) devine o pură caracteristică a activității de a vedea întreaga diversitate în unitate. Prin urmare, însemnătatea artistului pe care îl reprezint nu mai este conferită de limbajul spiritului, de lucrul finit sau de funcţia religioasă a acestuia, ci rezidă în chiar actul creaţiei unui moment sublim de Deja-Vu detaşat de toate celelalte momente unice din viaţa mea.

Şi, iată cum, din nou mă simt transpus în realitatea lui Vladimir Nabokov:

“Sub un pretext absolut neverosimil (doar şansa aceasta îmi mai rămăsese şi, atunci nimic nu mai avea importanţă), m-am strecurat din cafeneaua de pe plajă, căci descoperisem o fâşie de nisip pustie. Şi acolo, în umbra violetă a unor stânci roşii care formau un fel de grotă, am avut un scurt interludiu de cuvinte rostite cu suflet, sentimente emoționante investite în fraze, iar singurul martor al întâmplării a fost o pereche de ochelari uitaţi de cineva. Cineva care, la fel ca mine, s-a pierdut într-o buclă a infinitului, pentru a experimenta un scurt moment de Deja-Vu.”

Sub raport strict estetic, leadershipul trebuie plasat în contextul unei opere de artă care nu se autodistruge odată cu trecerea timpului, ci îşi păstrează o componentă indispensabilă: trăirea unei emoţii impregnată de amintiri, sau asumarea unui ideal de tipul “sensibilităţii reflectate în imagini.”

Eu te-am creat în imaginea propriei Mele Clarităţi, pe tine, cel care de atâtea ori ai fost copleşit de trecutul tău, şi ai rămas de neuitat dincolo de limitele vieţii obişnuite. Voi fi întotdeauna bucuros să te descriu în legănarea veşnică a valurilor, prin acumularea în timp a nisipului pe ţărm, sau intrând în minunata lume a scoicilor, a păsărilor de pe plajă, a frumoaselor ierburi marine.

Voi explora malul mării plin de viaţă, cu un sentiment înălţător, cu privirea care nu se pierde în straturile de apă, şi voi scoate la iveală acea unică nestemată, fabuloasă, strălucind sub razele soarelui dogoritor, numită: Sephietriss Ethnos Eismar (trăirea într-o stare de prezenţă continuă).