Joacă-ţi rolul care ţi se potriveşte cel mai bine, fără să te abaţi de la drumul benefic evoluţiei tale şi a celorlalţi din jurul tău.
Cineva spunea că viaţa este ţesută din felurite fire, cel bun aflându-se alături de cel rău. Dar un caracter în pielea altui caracter, sau un soldat care intră în rândul inamicul? Care dintre aceste două tipuri umane, dintre aceste două personalităţi unite printr-o cusătură simplă, printr-o ironie a sorţii, era cel bun, şi care era cel rău? Llewelyn Moss sau Carson Wells?
O întâmplare nefericită, sau mai bine zis soarta s-a năpustit cu o armă încărcată asupra celor doi protagonişti indiferent de modul cum au acţionat, punându-i faţă în faţă, ca şi cum împreună ar fi putut să întrezărească aspectele misterioase a unei alchimii. Însă limitele dintre aceste doi nativi trăind sub zodia imprevizibilului, dintre aceste două continente cu un trecut și puncte de vedere foarte diferite, erau despărţite de un ocean pe care nu puteau să-l treacă.
Iar acest ocean, înspăimântător şi crud cu toţi aceia care se aventurau pe întinderea lui, care trebuia traversat cu orice preţ cât mai rapid, îşi înălţa valurile tot mai sus deasupra celor doi, fără vreun semn sau vreo licărire de speranţă că se va domoli prea curând. Acest ocean tulbure era Anton Chigurh.
De ce oare să nu ne arătăm mai puternici, de ce oare să nu încheiem o alianţă astfel încât să secăm acest ocean de orice fel de forţă? îi dădu Carson Wells de înţeles lui Llewelyn Moss. Presupun că nu este acesta viitorul pe care ţi l-ai imaginat când ai pus ochii pe bani, nu-i aşa Moss? Hai să-i împărţim, şi te voi ajuta să supravieţuieşti furtunii.
Interdependenta şi interconectivitatea dintre cei doi, dintre aceste două sisteme umane aflate sub presiune, fiecare în responsabilitatea celeilalte, părea a se întări în urma închegării unei solidarităţi strict necesare.
Leadership: Eşti pregătit să te formezi ca om de valoare din poziţia parvenită din duelul: "Doi contra Unu" sau din duelul: "Unul contra lumii" ?
Dar o navă, oricât ar fi de trainic concepută, poate oricând să fie lovită la babord, riscând a se scufunda dacă echipajul nu reuşeşte să astupe rapid spărtura prin care năvăleşte apa. Măcar până ce ajunge la cel mai apropiat ţărm.
Ca nişte vânători care iau urmele vânatului, cei doi osândiţi la fuziune, cei doi vâslaşi curajoşi pornesc - însă pe cont propriu - o investigaţie pentru a da de urmele lui Anton Chigurh, nemilosul asasin. Depunând în acest scop un efort uriaş în condiţii greu de închipuit – supravieţuirea devenind cea mai grea povară.
Singuri într-un val-vârtej continuu cu consecinţe negative, al căutării şi al pedepsirii, Llewelyn Moss şi Carson Wells sunt zgâlţâiţi zdravăn, apoi azvârliţi cumplit de pământ. Definitiv. Mortal.
Ca o lovitură stranie a sorţii, ca o consecinţă a solidarităţii ticăloase a celor doi în încercarea de a se ridica la un nivel mai înalt, ca o pedeapsă dură pentru îndrăzneala cu care au pus sub semnul egalităţii două forţe inegale ca mod de a fi în lume şi de a reacţiona la situaţii neprevăzute, Anton Chigurh a reuşit să-şi atragă de partea lui norocul. Câştigându-şi astfel dreptul de a accede, triumfător, la şansa de a se integra deplin în cadrul acelei grupe umane care nu cunoaşte decât Răul, şi atât de des victoria.
Leadership: Îţi conturezi personajul în acord cu caracteristicile sentimentelor pe care le reprezinţi prin parcurgerea unui proces de armonizare cu deciziile unei justiţii de factură îndoielnică?
Pentru ca leadershipul tău să se îmbunătăţească trebuie să parcurgi un proces de transformare. Dar nu un proces de degradare. Nu acel proces pe care, dintr-un instinct slab cizelat, fără participarea ambiţiei sau a voinței cu adevărat remarcabile, l-au parcurs în grabă Llewelyn Moss sau Carson Wells.
Acea falsă colaborare dintre ei ce făcea salturi uriaşe prin ceaţă, acea solidaritate artificială ce avea în dotarea ei doar egoismul, încăpăţânarea, lipsa de principii, refuzul schimbării, lăcomia, nepăsarea şi posesivitatea, i-a costat pe amândoi viaţa.
Dar întotdeauna când doi se bat, al treilea câştigă. Singurul învingător a fost tocmai asasinul, Anton Chigurh, care a profitat de lipsa de colaborare strânsă dintre cei doi. El a reuşit să treacă la nivelul următor de excelenţă (dar în raport cu forţele Răului), pentru că şi-a sprijinit accesul la lumea lor, pentru că şi-a găsit un loc la marginea prăpastiei în care era evident că ei se vor rostogoli la un moment dat.
Leadershipul este o reacţie de atenuare a efectelor de tranziţie spre un statut de autonomie (de a nu depinde de nimeni), atunci când forţezi desprinderea de circumstanţele imediate ce survin când doi se bat şi al treilea câştigă.
Compararea unui tip uman cu altul, studierea rivalităţii dintre ei, duce la o ipostază nouă a individului. Un conector care stabileşte foarte bine legătura cu un Alter-Ego, ajutând la producerea unui alt fel de a fi.
Cu siguranţa unui mecanism de ceasornic, Anton şi-a cuplat mufele de alimentare a excelenţei cu acele calităţi funcţionale care guvernează leadershipul, precum şi cu efectele acţiunilor trecute, la o garnitură mai specială – statornicia şi tăria de principii. Reconsiderarea fondului de competenţe ca element unificator al unei schimbări vaste. O variantă de ocolire a pericolului printr-o menţinere a mingii în aer prin loviri succesive.
Nu iau apărarea nici unui personaj, bun sau rău, ci mă limitez strict la învăţămintele în materie de leadership pe care le putem trage din modul în care s-a desfăşurat acţiunea şi s-au prezintat personajele din filmul “No Country for Old Men (2007)"
Leadership: Te-ai făcut prizonierul unei lumi pe care nu o poţi percepe în loc să te serveşti de o anumită împrejurare pentru a-ţi întări poziţia de superioritate faţă de ceea ce urmează să te reprezinte într-un rol de mare forţă?
A merge cu orice preţ înainte spre atingerea excelenţei, fără a depista şi anihila acea celulă uzată din structura “Omului” din tine, acea caracteristică prăfuită, acoperită de o acumulare densă de valori prăpăstioase, de vicii, de practici străine felului tău de a fi, este ca şi cum ai fi prizonierul unei lumi pe care o nu poţi percepe.
Te pierzi prin labirinturi, ocolind drum drept. Îţi dispreţuieşti propriul simţ de orientare printr-o absenţă de reacţie la orice factor de stabilitate. Devii tot mai puţin preocupat de tine însuţi, în acelaşi timp nu-ţi poţi defel imagina că altcineva ar putea avea cu adevărat nevoie de tine.
Iar problema poate deveni şi mai complicată decât atât. Eşti dus de nas de propria ta “dreptate”, care îţi creează o impresie falsă. Un amestec de timiditate, panică şi agresivitate care te separă de tine, de zona în care vrei să ajungi. Un gen de Carson Wells sau Llewelyn Moss care se atacă întruna, printr-o falsă solidaritate. O separare de rolul care ţi se potriveşte cel mai bine. O tendinţă slabă de îmbunătăţire a relaţiei dintre parteneri. Un parteneriat amplasat sub o carapace protectoare, dar în realitate grea şi ostilă.
Ori leadershipul care îşi îndreaptă serios toate resursele spre dimensiunea umană, este o chestiune în primul rând de timp şi de echitate. O modalitate de testare a capacităţi tale de a nu te plafona la standardele unei lumi străine de adevăratul leadership, în care prăpastia dintre tine şi ceilalţi se adânceşte tot mai mult, în care mereu te înconjuri de alt rol, în care îi apreciezi pe ceilalţi după un cod al dezonoarei sau punându-i la îndoială.
Singura împrejurare care te ajută să-ţi întăreşti poziţia de superioritate faţă de ceea ce urmează să te reprezinte într-un rol de mare forţă se produce atunci când eşti silit să procedezi altfel decât îţi dictează conştiinţa sau atunci când reuşeşti să vezi ceva bun într-o persoană pe care nu o suporţi.
Fatala solidaritate a cărei pedeapsă îşi azvârle osândiţii demonstrează ceea ce se întâmplă atunci când rupi orice legătură cu leadershipul de calitate prin absenţa sau imperfecţiunea unei solidarităţi solide şi de durată.
Aşa cum un jucător de fotbal trebuie să-şi pună la contribuţie nu numai resursele fizice, dar şi pe cele intelectuale, tot astfel şi tu, pentru a nu deveni o victimă a unei neglijenţe comise pe fondul uitării de sine, trebuie să-ţi pui calităţile de „Om” în slujba evoluţiei tale şi a celorlalţi din jurul tău.
Joacă-ţi rolul care ţi se potriveşte cel mai bine, fără să te abaţi de la drumul benefic evoluţiei tale şi a celorlalţi din jurul tău.