Fenomenologia cunoașterii autentice

Fii propriul tău model de inspirație, evadând din obișnuitul acceptării unor orizonturi înguste de percepție a realității.

Mă năpusteam asupra unei mici părți din hotarul numit "My secret plan" cu responsabilitate deplină, asemenea unui Jean Valjean care își încordează toate puterile pentru a-l scoate de sub căruța împotmolită pe moș Fauchelevent. Îmi dădeam seama că efectul pe care îl antrenam asupra lumii era de fapt o replică a tentativei "share your own kind of hero".

Iar cum nimeni nu-și poate muta ușor crezurile din el însuși, așa cum se mută o piesă de șah aflată în pericolul de a fi luată de adversar, era vital să urmăresc consecvent întreaga mea contrapunere în fața unei eventuale erori rezultate din cuprinsul acelui hotar. Un orizont îngust de cunoaștere vizează ocolirea unei lumi onirice, neexplorate.

Văzut de undeva de sus, tot ceea ce se petrecea în această angrenare strânsă a experiențelor conjuncturale, între simpla explorare și interpretarea diferită a evenimentelor evoluției mele, în măsura unei eventuale aplicări a constrângerii numită "Transcendere", ar fi părut fără îndoială o invenție intangibilă, un caz de transformare a unui fapt divers în rațiunea de a mă afla mai presus de ceea ce poate fi gândit sau înțeles.

Abia peste câțiva ani, atingând sublimul unei imense victorii asupra unui gen anume de a fi, aveam să realizez că în tot timpul acelei călătorii in me stesso am fost cuprins parcă în mrejele unor situații bizare, demne de un joc "Xcom: Enemy Unknown". Din explorator am devenit conchistador.

N-aș putea spune nici astăzi dacă asta s-a întâmplat datorită influenței convingerii că sunt mai mult decât suma aritmetică a unor simple imbolduri, sau dacă a fost doar o consecință a surplusurilor de aparențe din care transpare esența. Un singur lucru pot spune cu certitudine: trebuie să fii un gamer ca să poți deține mai ușor controlul realității interioare și să devii totodată lucid de ceea ce se întâmplă în afara ta.

Obiectul principal al cunoașterii tale se constituie ca raport între forța prezenței tale într-un loc în care nu ai trăit fizic și forța trăirii tale într-un superlativ continuu?

O tendință a probei de a evada din obișnuitul acceptării unor orizonturi înguste, se resimte în faptul că nu poți totdeauna distinge în mod convingător între cele două forțe opuse, altminteri definite în abstract. Este vorba despre forța prezenței tale într-un loc în care nu ai trăit fizic și forța trăirii tale într-un superlativ continuu. Amândouă denotă calitatea minții tale de a dezvolta o nouă înțelegere și de a nu fi limitat la ceea ce numim parametrii convenționali ai „experimentului” de viață.

Leadershipul, introdus în coloana vertebrală a performanței de a atinge noi limite, acceptă întotdeauna noi provocări, implicând experiențe variate de sine. Tu ești propriul tău model de inspirație. În acest sens posibilitatea de a folosi și a exploata puterea minții - de a sări în hotare alternative și de a instala versiuni alternative de observație, deci a vedea totul de undeva de sus, mereu de la o altă înălțime, trebuie tot timpul întărită prin convingerea că vei avea mereu ceva nou de învățat de la tine.

Obiectul principal al cunoașterii de care dă dovadă creatorul unei imagini de tipul "o existență văzută în opoziție cu o esență iluzorie" constituie alternativa unei lumi clonate după o realitate mult mai profundă și mai avansată decât aceea accesibilă tututor.

Nu pot să fac abstracție de ceea ce gândea un personaj reprezentativ din opera lui Paul Auster: "Nu ne aflăm acolo unde suntem, ci într-o poziție falsă. Din cauza unei slăbiciuni a firii noastre, plăsmuim o situație imaginară și ne cufundăm în ea, iar astfel ne aflăm în două situații în același timp și ne este de două ori mai greu să evadăm."

Distingem aici condițiile unei superiorități care rezidă din plăsmuirea și cufundarea într-o situație imaginară, care ne situează într-un alt plan decât cel ce ține de convenționalul unor situații tip. Este un plan fals prin raportarea la ceea ce ni se pare că trăim în realitate. Care este locul pe care îl ocupăm în perimetrul unei înțelegeri de sine stătătoare, denumită compromis?

Compromisul cu conștiința, negociind limitele unei izbânzi asupra inerției în asumarea altor perspective și căi de urmat, poate schimba raportul între ceea ce poți cunoaște și realitatea obiectivă. Dacă te afli într-o poziție falsă, plăsmuind tot felul de situații imaginare, înseamnă de fapt că reușești să te ridici spre un alt drum, spre o nouă dimensiune pe care, înainte nici nu ți-o puteai imagina și care aduce o contribuție importantă cunoașterii individuale.

Conștiința are ca suport aprobarea acceptării unei realități pe care ceilalți o neagă. Oamenii care nu pot să asimileze o cunoaștere nouă prin revelații autoinduse se raportează doar la argumentele oferite de realitatea din jur, pe care le evaluează rațional. Însă pentru mințile luminate, realitatea înconjurătoare se dovedește a fi uneori o închisoare, nu o chemare spre ei înșiși care facilitează acel „mult mai departe” al cunoașterii autentice.

Un singur grăunte din marea înțelepciune a lumii rezistă la orice fel de temperaturi: „Când te afli într-o închisoare fără gratii, cel mai îngrozitor lucru este că nu ești conștient de ecranele care închid orizontul; rătăcești printr-o ceață deasă, crezând că vezi prin ea. Nici nu bănuiești existența lucrurilor care-ți scapă. ”

Dobândirea progresivă a unei cunoașteri tot mai complexe este rezultatul unei creații individualizatoare, de bună calitate, care pune accent pe realitatea văzută în opoziție cu existența cotidiană a fiecăruia.

Fenomenologia cunoașterii autentice aduce în prim plan acea „declarație” personală de acceptare a condițiilor unei superiorități care rezidă din plăsmuirea și cufundarea într-o situație imaginară, dar care face din individ propriul său model unic de inspirație.

Cunoașterea autentică rezultă din interpretările pe care le atribui neîncetat lumii tale interioare, în nenumăratele războiri cu sinele, cu sufletul și cu mintea ta.