Fii creația orizontului care își dezvăluie infinitul

Fiecare act de creație este un pas înainte către o percepție superioară, în care efortul fizic devine o cale de a pătrunde în adâncimile spiritului.

O mișcare perpetuă transcende ipostaza de agent transfigurator al realului și se pierde în orizontul unei creații care durează o singură viață. Este mișcarea pașilor alergătoarei care a triumfat, artistic și atletic, la aproape toate concursurile de semimaraton montan din acest an. "Să fii propria ta creație în timp ce alergi" a fost deviza surorii mele, Oana Fântânaru, la fiecare cursă provocatoare, împletind ritmul trupului aflat în mișcare - cu arcuirile peisajului montan, dincolo de limitele fizice obișnuite. Pentru întâia oară, considerând arta drept o expresie vie a sinelui, mi s-a părut că văd în Oana acel spirit artistic care face ca realitatea să se transforme, printr-un fel de alchimie a mișcării, ca și când fiecare pas ar fi fost o pensulă pe pânza naturii.

În vârful muntelui, răsuflarea ei tăiată se împletea cu aerul rarefiat al înălțimilor, creând o fuziune a victoriei tăcute, un fel de comuniune cu infinitul, încât spațiul și timpul păreau să se contopească într-un "Ofiyaancti Afixolem", un moment de eternitate suspendată. De fapt, fiecare alergător de top este un creator capabil să compună o imagine vizuală unică, unde timpul, spațiul și energia se contopesc într-un echilibru compozițional mai degrabă dinamic decât static. Își spunea la un moment dat în sinea ei:

"Privesc în jur și simt cum perspectiva mea se schimbă nu doar fizic, ci și în adâncul ființei mele. Vârful, acest punct culminant nu e doar un loc geografic, ci un altar al propriei mele transcendențe, căci am reușit imposibilul de a depăși limitele fizice și mentale. Văd sub mine văi și creste, dar mai ales, văd propriul meu drum parcurs, fiecare pas fiind o lecție, fiecare obstacol fiind o poartă a unui trecut pe care l-am transformat în trambulină. Astfel, realizez că am escaladat nu doar un munte de piatră, ci și labirintul propriilor mele îndoieli și temeri. Aici, în acest loc îndepărtat și totuși atât de intim, mă simt ca un far al unei existențe iluminate, radiind o lumină interioară care străpunge norii limitărilor self-impuse."

Leadership: Poți să transformi drumul parcurs într-o operă de artă, făcând din fiecare pas expresia unică a unei viziuni interioare, fără de care sensul mișcării ar fi incomplet?

"Fiecare pas marchează o expresie unică de ritm și echilibru, unde linia orizontului trasată în alergare reflectă dinamica unei creații continue din nimic. Înțeleg acum că măreția nu stă în vârful muntelui, ci în puterea de a lăsa niște urme bătătorite în drumul parcurs cu mare greutate. Acest loc devine simbolul nu al unei victorii externe, ci al unei cuceriri interioare, o dovadă vie a forței spiritului meu neînfrânt. Stând aici, la granița dintre cer și pământ, simt că am atins nu doar vârful unui munte, ci și apogeul propriului meu potențial. Mai mult decât măreția, mai mult decât atingerea vârfului, contează paşii pe care îi parcurgi spre dezvăluirea creației tale unice."

Cuvintele Oanei par să aibă puterea de a cristaliza întreaga experiență a unei alergătoare splendide, în căutarea unui loc în lume, asemenea unui tablou de Kandinsky, unde fiecare punct și linie capătă o semnificație cosmică. Totodată, cuvintele acestea reflectă un extras dintr-un fragment din romanul "Pendulul lui Foucault", scris de Umberto Eco:

"Creația e un proces de inspirație și expirație divină, ca o răsuflare neliniștită sau ca acțiunea unor foale. Încearcă să creezi și tu ceva din nimic. E un lucru care se face o singură dată în viață. Ori Dumnezeu, ca să sufle lumea cum sufli într-un glob de sticlă, are nevoie să se contracte în el însuși, pentru a căpăta suflu, și apoi emite lungul șuier luminos al celor zece sefiroți. Pentru asta e necesar ca luminile sefiroților să fie strânse în niște recipiente capabile să reziste strălucirii lor.”

Leadership: Reușești să percepi mișcarea nevăzută din natură care, deși nu o poți vedea, răsună adânc în tine și îți modelează sufletul?

Oana Fântânaru a dovedit de fiecare dată, surprinzând un fel de versiune a imaginii interioare a creatorului de artă, că nu este doar o alergătoare de top, ci o plăsmuitoare de experiențe transcendente, un soi de artistă a mișcării, deoarece fiecare pas pe care îl face la concursuri exprimă o armonie între trup și natură.

A crea în alergare înseamnă să te miști într-o simbioză perfectă cu natura, să transformi fiecare respirație într-o formă estetică primordială, asemenea unui pictor care descoperă noi tipuri de pensulație. Chiar ea îmi spunea la un moment dat că: "puterea unui alergător constă în abilitatea de a găsi semnificație în fiecare pas, trăsând linii și puncte ce cristalizează dinamica unei creații continue, care nu poate fi ruptă de spațiu sau timp."

Creația reprezintă punctul de întâlnire dintre disciplina fizică și imaginația care reconfigurează limitele propriei ființe, dezvăluind adevăratul potențial al individului. Este și asta un fel de alchimie spirituală, nu-i așa? Dacă ar fi după mine, aș alege să exprim adevărul conform căruia fiecare act de creație este un pas înainte către o percepție superioară, în care efortul fizic devine o cale de a pătrunde în adâncimile spiritului. Nu știu de ce cred asta. Poate că, încă sunt de părere că transcendența e posibilă, în versiunea unei iluminări prin mișcare, cu șanse de a ajunge la un fel de revelație kinestezică, acel moment de grație care te face să simți unitatea cu natura şi cu universul.

Leadership: Pașii pe care mișcarea îi dictează te pot face să percepi inevitabilitatea destinului, transformând fiecare traseu parcurs într-o mărturie a spiritului tău neobosit, înainte de a deveni capodoperă?

Tot pe acest fir al gândirii, îmi vin în minte cuvintele scriitorului Ion Frunzetti: "Procesul de transfer empatic statornicește nu numai justificarea dreptului de a se extinde subiectivitatea omului asupra naturii, ci și obligația sufletului uman de a recepta viața adâncă, suflul de taină al pulsațiilor existenței, din natură, mișcarea nevăzută, dar puternică, răsunând în noi, a obiectului contemplat, modelându-le sufletul după structura lui, într-un chip neștiut, în mojarul proceselor noastre psihice."

Aceasta este, de fapt, esența alergătorului de top, reflectată prin mișcarea interioară a Oanei. Mișcarea devine un act de creație atunci când corpul și natura intră în rezonanță. Prin mișcare, spiritul își exprimă dorința de a se conecta la fluxul creației naturale, îndemnându-te să descoperi o estetică a mișcării care îmbină trupul și sufletul.

Fără îndoială, creația surorii mele este o expresie pură a unității dintre voința umană și ritmul naturii, transformând fiecare pas într-o operă de artă vie. Fiecare pas pe care îl face la concursuri devine un instrument de conexiune cu natura, fixând fiecare detaliu al traseului parcurs, în rezonanța adâncă a experienței de unitate și de bucurie interioară, dincolo de forme.

Leadershipul se manifestă nu prin atingerea unui vârf, ci prin puterea de a crea un drum durabil și vizionar, ca simbol al rafinamentului artistic și al puterii tale de a fi "sufletul naturii".

Fii creația orizontului care își dezvăluie infinitul cu fiecare răsuflare, în fiecare pas pe care îl faci. Prin creație, corpul devine un instrument care transmite nu doar mișcare, ci și energia interioară care conectează omul cu natura, pe calea unui artist care îmbină armonia și forța într-un moment reprezentativ al existenței. Așadar, spiritul unui alergător devine capodoperă atunci când depășește limitele fizice și se contopește cu voința interioară, transformând fiecare pas într-o expresie a autodepășirii.