Fondul unei experiențe artistice îndelung repetate

Este o calitate artistică să știi să recunoști un plus de culoare roșie într-o imagine cu fundal patinat în nuanțele unui atașament pronunțat față de Eu-l divin.

Mi-am închipuit întotdeauna că sunt mai mult decât o invenție a universului, o dovadă a continuității de locuire într-un spațiu delimitat de estetică și compoziție, discret și ascultător, ca un trandafir personificat în chip de artist a cărui prezență în mijlocul lumii încântă prin sugestia de a ceda dorințelor și instinctelor de apartenență la neobișnuitul unei relații dintre un astru și un titan al Renașterii.

Nu este o coincidență atunci când arta se întâlnește cu spiritul de observație al unui îndrăgostit de natură, într-un concept unic și exclusivist, de tipul „asemănare prin simplitate”. Trandafirul îmi este ca o lumânare, ca un soare ce luminează calea grea a creației, atunci când încerc să redau legătura cu providența.

Fiecare dintre noi doi, așa cum am fost plămădiți de artistul suprem al universului nemărginit, ca două picături de răbdare în imensul ocean al umanității, avem la dispoziție nesfârșita enigmă a marii științe pentru a ne redescoperi rădăcinile și a ne angaja într-un start-up al ideii de tresărire a inimii în fața minunățiilor naturii. Culori de foc, tușe, puncte de contur, sunt utilizate în vederea obținerii unei imagini de 2 în 1, prin intermediul unei capodopere a realismului care ne asigură că nu sunt aneantizate aspirațiile de convergență la Unu, perfecțiunea naturală, un Întreg singur al căror elemente sunt din Acesta.

Căci tot ceea ce ne aseamănă, în adăugarea unui strop de lumină care ne îmbogățește strălucirea și frumusețea amândurora, este mai mult decât un joc de imagine prin care se încearcă demonstrarea apartenenței unei opere la simbolism. Este un dar al spiritului de ordine în peisajul gândirii însetate de profunzimile emoționale pe care le străbate unirea mistică dintre Hristos și suflet.

Poți să creezi o imagine expresivă a naturii, caracteristică percepției unei ființe vii, legată de impresia unei corespondențe între Logosul divin și Logosul artistic?

Investigarea rezultatelor obținute prin diversificarea tehnicilor de modelare a unui creator cu puteri mistice se face cu mijloacele specifice limbajului plastic (contrastarea, proporția, simetria), idei, stări de spirit și dispoziții afective ale personajelor reprezentate ca niște figuri ambigue, dar în realitate fiind ochi ai cerului, ispravnici ai tainelor eternității.

Este o mare diferență între a contempla cu evlavie o operă de artă încântătoare sau un peisaj superb, și a contempla crucea de binecuvântare a unui Om-Dumnezeu, experimentată ca o obligație, nu ca o alegere, între niște inflorescențe galben-roșiatice care se deschid treptat, doar în prezența soarelui.

Trandafirul ascunde nu doar entuziasmul artistului față de o imagine sacră, admirabilă prin îndrăzneala simbolisticii abordate și a măiestriei cu care este lucrată glorificarea vieții eterne. Ascunde și abilitatea de a capta și de a produce emoții estetice prin intermediul gândirii pure care te învață să transmiți valori de prim rang în știință (precum creația intelectuală originală) prin intermediul unei scriituri simple, directe și expresive.

Logosul unui artist este simbolul unui om banal care simte impulsul spre o nouă spiritualizare, inițierea spre gradele cele mai înalte pe care le implică revelația de “Dublul lui Unu”.

- Tu m-ai băgat în povestea asta, acum trebuie să mă suporți, i-am mărturisit într-o zi trandafirului meu, încercând să-l imortalizez pe o pânză de in. Într-un anumit fel, aceasta era încercarea de a reconstitui o viață enigmatică, precum cea a Mirandei Grey din romanul lui John Fowles, care trăia aceeași senzație de firavitate la gândul serios că printr-o atitudine de acceptare lansată de artiștii vizuali, într-o singură clipă de scăpare, ar fi putut nărui tot ce clădise până atunci:

„Dacă ești un adevărat artist, te dăruiești artei cu toată ființa. Dacă reții o parte cât de mică din tine, atunci nu ești artist. Nu ești ceea ce G.P. numește făurar. Nu invadezi lumea. Nu trebuie să ai mici desene gata făcute sau idei preconcepute pe care să le reverși asupra oamenilor cu scopul de a-i impresiona. Simțul și răbdarea cuvenită artei trebuie să fie prezente, mai întâi de toate, în ceea ce ești.”

Poți să atribui creației tale acea senzație de „delicate like a touch”, prin cucerirea desăvârșirii determinată de o anumită acumulare de efecte de simțire?

Ceea ce pentru un scriitor este presimțirea chemării spre un veșnic început, marea taină pe care o șoptește natura, pentru un trandafir este mirajul unei salvări de la naufragiul uitării, expresia unei nostalgii crepusculare, atât de rar pronunțate.

Privindu-mă în ochi pentru o secundă și apoi ferindu-și brusc iar privirea, ca și când s-ar fi temut să-i recunosc o mare vină, trandafirul mi-a răspuns cu acea intensitate, căldură și afecțiune, cu care pictorul își colorează trăirile cele mai profunde, emoția și visarea, folosind fără patimă doar nuanțe de roșu și galben:

- Îmi recunosc vina de a fi pururea o unealtă în mâinile Domnului, o pledoarie pentru adevărata prietenie, prin autenticitatea și înalta măiestrie cu care reușesc să transmit simțire sufletească și imagine artistică, cu mare putere de evocare. Toată speranța mi-o pun într-un soi de iertare care pornește din dorința sinceră, plină de regrete pentru ceva greu de realizat, prin ochii unei mulțimi de stări care îmi pun la încercare prietenia: gelozie, rivalitate, posesivitate, invidia nemărturisită, vinovăția de a nu mă ridica, cumva, la nivelul așteptărilor Sale.

Am vrut să ajung un mare conducător, cineva pe care lumea să-l recompenseze printr-o admirație superioară, iar Dumnezeu m-a pregătit să fiu un mare artist, egalul Său.

Poți să controlezi prin intermediul creației tale sugestia unei nevoi permanente de înnoire în planul esteticii, fără să erodezi imaginea cu încărcătură plastică pusă în circulație de un Creator al ordinii?

Și uitați cum se interpune între noi doi, între un trandafir și un receptacul pentru emoții, mesajul unui titan al exprimării prin metafore, pe nume Victor Hugo, care parcă ne privește înadins dintr-un desen al secolului al 19-lea, dintr-un autoportret al cunoașterii personale, schițat în timp real, într-un cadru simbolic, prin trasarea unor contraste subtile și stilate:

„Un om obișnuit va putea face oricând o lucrare regulată, dar numai spiritele mari știu să ordoneze o compoziție. Regularitatea este o combinație materială și pur umană. Ordinea este, ca să zicem așa, divină. Creatorul, care vede de sus, ordonează. Imitatorul, care privește de aproape, regularizează. Primul procedează după legea naturii sale, ultimul urmând regulile școlii sale. Pentru unul arta este inspirație, pentru celălalt nu este decât știință. În două cuvinte, regularitatea este gustul mediocrității, ordinea este gustul geniului.”

Este o calitate artistică să știi să recunoști un plus de culoare roșie într-o imagine cu fundal patinat în nuanțele unui atașament pronunțat față de Eu-l divin.

Leadershipul este înalta măiestrie cu care reușești să transmiți simțire sufletească, cu mare putere de evocare a unei identități vizuale unice, prin glasul atât de puternic al conștiinței care îți atrage atenția: „nu încerca să creezi ceva extraordinar doar ca să impresionezi lumea ! ”

Fondul unei experiențe artistice îndelung repetate este acaparat de conștiința unei apropieri de cele sfinte, printr-o asemănare cu sufletul naturii, cu splendoarea imaginii unei alte realități, transfigurate, o imagine a Împărăției Cerești prefăcută într-o floare decorată cu charm de cruce roșie.