ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Glasul unui predicator în pustiu

On Iulie 16, 2019, in Leadership 7th Edition, by Neculai Fantanaru

Leadershipul este experienţa de viaţă pe care ţi-o oferă construcţia unui Alter-Ego care aproape îţi substituie întreaga ființă.

Natura este admirată pretutindeni, aşa cum este ea, variată, strălucitoare sau sumbră, dar cât mai umană, alimentată doar de poveştile personajelor din tablouri care te vrăjesc încă de la prima vedere. Ea este imortalizată de penelul artistului realist care ştie să transmită o emoţie intensă printr-o asortare echilibrată a culorilor şi detaliilor semnificative.

Iar acolo, în tăcerea pământului, chiar şi în mijlocul unei intinderi de vreme tulbure, şade maiestuos, chipeş şi drept către cer, EL, trandafirul, partea din mine care trăieşte evenimentele lumii prin limbajul naturii.

Nu mă laud, nicidecum, c-aş cunoaşte îndeajuns de bine sufletul trandafirului, căci, desigur, este şi el o parte din creaţia lumii sensibile, unitate dintre spirit şi materie, are şi el o formă, are nobleţe, caracter, o bază corporală, o conştiinţă curată, sensibilitate, dar mai ales are o istorie, are ceva etern, fiind plămadit din aceeaşi scânteie divină cu care este înzestrat omul. Nu sunt cine ştie ce psiholog, dar atât cât îl cunosc îmi este necesar pentru a face o conexiune între artele vizuale şi emoţiile unui început de poveste, în care viziunea străbate toate adâncurile omeneşti.

Încerc să controlez liniile, zonele cromatice, simbolistica unei continue elevaţii, nota profundă de originalitate, prin însăşi calitatea trandafirului de a istorisi o viaţă plină de învăţături, un destin monumental. Iar să multiplic prin intermediul artei semnificaţia biruinţei naturii, stabilind o relaţie între subiect şi univers, între emoţie şi vizualitate, înseamnă să pun în valoare opera unui creator de geniu care încearcă să experimenteze conştiinţa unei voci seculare care exprimă însăşi suma tuturor aspectelor ce ţin de natura umană.

Leadership: Experienţa ta de creaţie este strâns legată de imaginea cu care îţi asociezi sensul vieţii, aşa încât să confere continuitate poveştii cu care îţi identifici personalitatea?

Şoptind lucruri adânci şi neînţelese decât de spiritele alese, am înţeles glasul trandafirului ca fiind al unui predicator în pustiu, un glas care tremură din cauza tristeţii, un glas calm şi rece în acelaşi timp, secret, dar imperios, de care nu mă pot despărţi.

Sunt modest în privinţa presupunerilor mele despre oameni, mă împac cu ei doar prin asemănarea cu realitatea pe care o trăiesc ei, atâta timp cât regretul despărţirii de această lume nu ajunge până la Vertijul Neantului. Mă aştept să-mi zâmbească dispreţuitori şi neîncrezători, uneori văd că n-o fac decât în trecere, din îndărătul cuvintelor ce le animă gândirea şi viaţa celor care se ştiu învinşi de suferinţă. Alţii, cuprinşi de frumuseţea clipei şi dorind să o mai păstreze măcar odată printre genele obosite, îmi aruncă un zâmbet compătimitor şi dispreţuitor în acelaşi timp, care parcă spune: “Eşti singura persoană pe care aveam chef s-o văd...”

Nealterat de trecerea timpului, îmi spun mereu că nimeni nu ştie ce e în sufletul altuia. Lumile noastre se apropie mult, dar legăturile sunt încă invizibile pentru cei ce încă nu pot să creadă într-un simbolism emoţional aparte, pe cât de variat pe atât de semnificativ, precum aceia care refuză să-şi vadă cu alţi ochi reflexia chipului în faţa oglinzii. Semnificaţia existenţei mele este în strânsă legătură cu melancolia omului aflat faţă în faţă cu măreţia şi spectaculozitatea naturii, a cărei istorie este trecută în derizoriu sau chiar ignorată. Natura este veșnică, în timp ce omul este trecător.

Operele eterne au toată răbdarea să aştepte, tăcute şi rezervate, o imagine revelatoare a contribuţiei pe care trandafirul a avut-o în viaţa omului, o experienţă a trăirii şi a dialogului de substanţă între două destine asemănătoare.

Leadership: Creaţia realităţii care te defineşte în totalitate poate să constituie un model de dăinuire în contextul unei influenţe care se alătură evenimentelor regulate?

Creaţia realităţii care defineşte în totalitate un suflet rătăcitor este aidoma un izvor nesecat de sentimente revărsat într-un tablou care străbate însăşi eternitatea prin subiectul pe care îl tratează din perspectiva comparaţiei cu un model de virtute adaptat pentru timpurile grele.

Nu sunt doar un trandafir oarecare, ci o alegorie bazată în cea mai mare parte pe experienţe adevărate de viaţă, care foloseşte personajele, rolul şi faptele lor drept o conversaţie cu un "era mai bine dacă...", sperând că totul va avea ecou în alte timpuri, în alte circumstanţe, sub altă înfăţişare.

Vreau să spun că natura m-a croit ca un pustnic trăind în mijlocul lumii cu setea de a birui toate legile şi forţele ei. Dar uneori, la fel ca străvechea broască ţestoasă Morla din “Mlaştinile Întristării”, care vorbea mereu cu ea însăşi, fiindcă nu era niciun alt interlocutor care s-o asculte, nici eu nu mă simt pregătit să supravieţuiesc unei realităţi mult prea complicată pentru a putea fi schimbată:

“Sunt bătrână, am trăit destul. Am văzut prea multe. Pentru cine ştie atât de multe ca mine, nimic nu mai are importanţă. Toate se repetă veşnic, ziua şi noaptea, vara şi iarna. Lumea e goală şi lipsită de orice sens. Totul se învârte în cerc. Ceea ce apare trebuie să şi dispară, ceea ce se naşte trebuie să moară. Totul se compensează, binele şi răul, prostia şi înţelepciunea, frumuseţea şi urâţenia. Totul e searbăd. Nimic nu-i real. Nimic nu-i important.”

Leadership: Parcursul vieţii tale poate fi înţeles ca o recuperare a marilor momente din meandrele unui destin vulnerabil caracterizat de o trăire mai intensă a experienţei de a fi “mai presus de timp” ?

Bastian, din “Poveste fără sfârşit”, trăieşte aceeaşi consistenţă de caracter pe care o dă imaginea puternică a trandafirului: “Aş dori să înfrunt o adevărată primejdie care să-mi ceară un curaj nebun. Aici în deşert nu te poţi întâlni cu nimeni. E mare lucru să poţi îndura lipsuri şi să rezişti la dificultăţi. Dar îndrăzneala şi curajul sunt cu totul altceva. Ar fi însă grozav să întâlnesc o fiinţă primejdioasă, dar totodată cea mai frumoasă din toată Fantasia.”

Trandafirul evidenţiază diferenţa dintre El cel de ieri, cel de azi şi cel de mâine, dar la nivel de raţiune, simţire şi alegere umană, în completarea puterii de a rezista testului timpului.

Dacă gândurile mele sunt, de fapt, iluzii ale unei vieţi care îşi doreşte să fi fost trăită în alte timpuri, sub înfăţişarea altor personaje: regi sau slugi, bărbaţi sau femei, umili sau mândri, blânzi sau aspri, inteligenţi sau proşti, îndrăgostiţi sau nu, atunci opera unui creator de geniu este compoziţia unei naturi care poartă în sine, în fiecare mişcare a ei, semnele unei învăţături de care trebuie să luăm seama în viitor: totul este nimic fără culoare, fără sentiment, fără provocări, fără simţ artistic.

De multe ori, leadershipul este experienţa de viaţă pe care ţi-o oferă construcţia unui Alter-Ego care aproape îţi substituie întreaga ființă.

Poate că într-o bună zi, o zi din aceea în care se petrec nespus de multe lucruri interesante, topite şi infuzate în ţesătura unei realităţi care îşi pune amprenta asupra eternităţii, mă veţi admira ca pe o continuitate spirituală a faptelor şi învăţăturilor mele din alte întrupări, din alte ipostaze, din alte universuri. Este şi aceasta o caracteristică a artistului care cuprinde într-o viziune nemaiîntâlnită o formă de existenţă mai subtilă, specifică meritului de a fi imortalizată într-un context de întâlnire între două entităţi asemănătoare: între pământ şi cer, între Dumnezeu şi om, între suflet şi raţiune, între fapte şi evenimente diverse.

S-a făcut deja târziu. Luna s-a retras în spatele norilor plumburii. O mică pală de vânt îmi leagănă petalele viu colorate. Nimeni nu mă mai vede la ora asta. De aceea, voi încheia aici această mărturisire plină de înţelesuri despre truda artistului de a pune mai mult accent pe o realitate plină de sensibilitate şi învăţătură. Un ecou convingător încă îmi mai străbate prezenţa în mijlocul lumii, aşa cum l-ar străbate pe un om care până în ultima clipă trăieşte cu inima deschisă o experienţă consumată în întregul ei.

Am învăţat de la om şi de la viaţa care îl adăposteşte spiritual, că e tot una să fii creaţie şi creator sub un cer plin de pace, când nu auzi altceva decât vântul şi şoaptele înserării. Singurul lucru făcut să ne diferenţieze este trăirea cu care artistul abordează rolul de mediator între personaj şi narator.

Experienţa de a fi mai presus de timp vizează înțelesul atribuit unui destin singular guvernat de realitatea pe care nicio furtună a vieţii n-o poate despărţi de credinţa într-un nou început de poveste, în care trebuie să devii un erou şi să încetezi a fi doar un supravieţuitor.

Glasul unui predicator în pustiu se hrănește din noblețea momentului prezent care îi aparține în totalitate artistului, fiindcă nimeni altcineva nu se încumetă să-şi asume singur această responsabilitate: de a face reală o poveste fără sfârşit, chiar dacă nu-l crede nimeni. Chiar dacă nimeni nu-l înţelege.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Alchimistul (II)
  2. Alchimistul (I)
  3. Tango to Evora
  4. Lily was here

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate