Hocus Pocus Preparatus

Un creator de lumi știe să-și sistematizeze cunoștințele, corelând diverse atribute ale artei în scopul determinării unor noi semnificații în plan spiritual.

Din perspectiva mea atașamentul poate fi o mare forță, o expresie a unei acceptări de participare la un nou model de construcție a realității, cu cât se perindă mai multe stări sufletești variate prin conștiință, încât nuanța pe care o dau anumitor convingeri sau deducții din spațiul gândirii pare mai vie. Primul impact cu atașamentul se datorează unei ființe supradotate, și reprezintă un proces de inițiere configurat într-un singur mit: mitul unei drepte condusă de la neant la o semnificație bogată, preferabilă una care face plăcere gustului și temperamentului meu de artist impulsiv care a produs o mișcare enormă în domeniul conducerii.

Dureri mici, neînsemnate, pot deveni nesuferite dacă ne îndreptăm atenția cu dinadinsul asupra lor, și nu asupra roadelor pe care le extragem din atașamentul față de forma contur a unei munci susținute și a vigilenței față de eventualele provocări pe care le presupune consolidarea anumitor concepții și argumente din ecuația mereu enigmatică realitate-ficțiune. Știu că a trebuit să suport multe abateri de la legile bucuriei nemărginite, nesiguranța, suspectul, surparea în irațional, ca să pătrund secretul potirului despre care se crede că ar conferi nemurirea.

Atașamentul, un tremur gata oricând să naufragieze într-un zâmbet capabil să completeze cu afecțiunea față de natură, dintre ucenic și maestru, dintre spiritualitate și știință, este o tentativă de a sprijini dezvoltarea artei datorită experienței de a corela ideile, teoriile, întâmplările disparate în tablouri coerente, de un realism revelator. Accidentalul vieții, identificându-se întru totul propriei consistențe empirice, condiționat din toate părțile, câștigă o conștiință a artisticității ridicându-se deasupra finității temporare, în măsura în care reușesc să trăiesc în spațiul unei logici pe care instinctele o configurează.

Un creator de lumi știe să-și sistematizeze cunoștințele, corelând diverse atribute ale artei în scopul determinării unor noi semnificații în plan spiritual, numai dacă izbutește să abată atenția de la marile sale descoperiri rezultate din explorarea nemijlocită a realității.

Emoțiile mele sunt în legătură organică cu modificarea particulară a percepției lumii obiective și identificarea sinelui cu universul, sperând ca astfel asociațiile stabilite prin experiență să capete statutul de "arie protejată", un secret care m-a ajutat să ies din anonimat, în ciuda limitărilor pe care mi le-a impus arta vie a prezentului apăsător.

Opera căreia i-ai consacrat ani îndelungați de strădanie, până să ajungă la forma definitivă, oglindește un tablou rezultat dintr-un eveniment din viața ta care s-a putut întâmpla fiindcă că ai fost acolo unde cineva mereu te-a așteptat?

Uite, pe scurt, povestea devenirii mele ca artist, din dorința de a împărtăși publicului informații despre contextul în care am trăit prima revelație: existența unei forțe transcendente, supreme, misterioase, care dictează asupra destinului unui făuritor de lumi la un nivel ridicat de contact cu natura Creatorului – și apoi, în sfârșit, cea de-a doua revelație: concluzia drumului și atingerea echivalenței formei cu cea a Creatorului.

Maestrul și-a îndemnat ucenicul: privește acest arbore și încearcă să descoperi zilnic ceva nou la el.

Ucenicul a petrecut 11 ani uitându-se îndeosebi la acel arbore, scriind zilnic 10 ore despre el, străduindu-se să găsească mereu ceva nou de împărtășit. Greșeli, căutări, corecturi succesive. Dar cine rabdă până la sfârșit va fi mântuit.

Apoi el a ajuns magician. Apoi un alchimist conștiincios. Apoi un învățat vestit. Apoi o legendă vie. Și egalul lui Dumnezeu, văzut din perspectiva unui plăsmuitor de universuri paralele.

Cineva m-a așteptat să-l întâlnesc într-un anumit loc, tot timpul. Mai întâi a fost maestrul, conexiunea spirituală cu cineva cu care eram compatibil în caracter și calități. Apoi a fost arborele, bogăția ce vrea să crească din pământ, spiritul ce conține un sâmbure de divinitate pe care Dumnezeu l-a dăruit fiecărui om și prin care acesta poate să-și manifeste forța de creație.

Arborele simbolizează drumul spre necunoscut, egal cu o evadare din terestru spre înălțimi, care este obsesie a unei trăiri îngropate într-un univers colorat cu acel verde special care dă tabloului unui pictor o impresie de energie, intensă și vibrantă. Văzut din unghiul comunicării intime cu un erudit, arborele sondează adâncimea specifică unei spiritualități metafizice, locul de creștere a ființei devenind parcă o imagine dintr-un vis etern.

El contribuie la formarea unei noi conștiințe a cărei serie de reprezentări constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare de observații și concluzii, sau o manifestare a subiectivității într-un peisaj ce depășește orice închipuire.

Poți exista etern într-un tărâm care vorbește despre profunzimile ființei, exprimând partea ta de necunoscut într-o imagine care alimentează un impuls de total devotament față de cele sfinte?

Imaginea care alimentează un impuls de total devotament față de cele sfinte se folosește de un simbol al confruntării timpului uman cu timpul cosmic, un versant umbrit al reculegerii și al coborârii în intimitatea primordială a ființei din curbura dublă a infinitului. Astfel, arborele cu deformațiile sale unghiulare, agravat de vibrațiile de răsucire ale ramurilor, asigură țâșnirea unei soluții din ciocnirea ideilor, ca și o învățătură din ciocnirea asociațiilor dintre ele, exprimând caracterul general a unor adevăruri de credință.

Atașamentul meu față de "arta pentru artă" a fost încununarea unei călătorii spirituale incredibile, în care am înțeles cu adevărat zicala din biblie: "cine rabdă până la sfârșit vă fi mântuit." Adică numai cine este capabil să sacrifice totul și să se adâncească în fabuloasa lume a lucrurilor care dau mult de gândit, va putea să-și câștige desăvârșirea. Altă cale nu există. Iar de la desăvârșire la glorie este o distanță atât de mică.

Atașamentul față de creația artistică care înnobilează sufletul, întru realizarea desăvârșirii mele și, deci, întru realizarea scopului suprem al vieții mele pământești, a vizat două entități separate în care a existat o relație: ochiul și cuvântul, percepția și acțiunea optimă, printr-o linie incertă, neperfecționată, care s-a instituit ca fir al gândului ce alchimizează cu răbdare credința și ideea de "lumină" în tușe cromatice pline de caracter și culoare.

Infinitul atins prin cucerirea desăvârșirii, a fost exprimat subtil de Iisus Hristos: "Lasă totul și urmează-Mă pe Mine, astfel vei trăi, vei avea o viață nouă, și veșnică. Eu sunt Învierea și Viața."

Arborele este infinitul. Străbătând prin încrengăturile ramurilor sale fiecare drum misterios, la nivelul vaselor cerebrale, începi să simți o anumită emoție ca atunci când te afli în fața unei situații de viață dificile și care te face să acționezi. Gândirea explodează când este confruntată cu un fragment figurativ, când este asemănată cu o ramură de arbore, cu un portret sau cu o evadare din terestru spre înălțimi.

O conectare reală la acea forță imbatabilă care guvernează universul se referă la acceptarea unei noi realități dintr-o poziție de curiozitate sinceră în a vedea cine sau ce anume dă aripi unei noi certitudini referitoare la existența lui Dumnezeu prin configurarea unui simbol al infinitului.

Hocus Pocus Preparatus este formula începutului de magie destinată a realiza o apropiere mai mare între diferite noțiuni, o practică spirituală manifestată în deplin acord cu o cromatică a dispozițiilor sufletești amestecate între idealismul avântat și vizionarismul profetic, care explodează într-o nouă expresie estetică ce poate pune bazele unei înțelegeri organice a operei literare sau artistice.

La baza magiei trebuie să participe împodobirea simbolică a unui arbore, ca primă modalitate de reprezentare a unui univers orientat cu precădere spre câteva puncte cardinale în care timpul este definit în raport cu o origine arbitrară.