Imaginea care înfățișează destul de clar învățăturile Ocultismului

Un lider adevărat ştie să creeze o imagine care în apropiere pare identică cu cea din depărtare, fără să ajungă să se identifice prea mult cu imaginea pe care o proiectează către restul lumii.

Hai să vă spun ce-am revăzut azi într-o carte scrisă de Papus. El scria că omul se consideră singurul creator și singurul judecător al destinului său, fiind liber să acționeze pe placul său în cercul fatalității lui, la fel cum un călător poate să acţioneze într-un vapor cu aburi așa cum dorește în compartimentul său. Dumnezeu nu mai poate să fie indicat drept complice al greșelilor umane, la fel cum nici căpitanul vasului nu este responsabil de fanteziile călătorilor pe care îi duce înainte.

Dar, citiţi mai departe, şi vă veţi afla că Dumnezeu, așa cum apare la prima vedere, este ansamblul a tot ceea ce există, iar omul este supus unei schimbări pe care nu o poate controla. Iată imaginea care înfățișează destul de clar învățăturile Ocultismului în ceea ce privește această problemă a schimbării cauzate de o forţă nebănuită.

Un vapor cu aburi este lansat pe imensul Ocean și plutește spre capătul stabilit de termenul călătoriei. Tot ceea ce conține vaporul este condus înainte. Și totuși fiecare este liber să își organizeze compartimentul așa cum îi place. Fiecare este liber să urce pe punte ca să contemple infinitul, sau să coboare pe fundul calei.

Progresul înainte se efectuează în fiecare zi pentru întreaga masă de oameni. Insă fiecare individualitate este liberă să acționeze după plac în cercul de acțiune care îi este conferit să îl împartă. Toate clasele sociale sunt acolo pe acel vapor, de la bietul emigrant, care se culcă îmbrăcat într-un sac, până la bogatul yankeu care ocupă un compartiment de lux. Și viteza este aceeași pentru toți, fie ei bogați, săraci, mari sau mici, toți vor ajunge în același timp la capătul călătoriei.

Leadership: Poţi să-ţi conturezi imaginea ideală a unui prezent care îşi decide viitorul, în încercarea de a analiza ce se întâmplă în relaţia dintre un conținut care se numește "voință de putere" şi un conţinut convingător care nu se vede?

O mașină inconștientă care funcționează după legi stricte pune în mișcare întregul sistem. O forță oarbă (aburul) canalizată în tuburi și organe de metal, generată de un factor special (căldura) animă întreaga mașină. O voință, care domină mașina organică împreună cu ansamblul pasagerilor, guvernează totul: căpitanul. Indiferent în fața acțiunii particulare a fiecărui pasager, căpitanul, cu ochii fixați asupra țintei de atins, cu mâna pe cârmă, conduce imensul organism spre termenul călătoriei, dând ordinele sale armatei de inteligențe care i se supun.

Dar căpitanul nu comandă în mod direct elicea care pune în mișcare vaporul, nu are efect imediat decât asupra cârmii. Astfel Universul poate fi comparat cu un vapor cu aburi imens, unde, cel pe care noi îl numim Dumnezeu, ține cârma. Natura este mașinăria sintetizată în elicea care pune în mișcare întregul sistem potrivit unor legi stricte, iar oamenii sunt Pasagerii. Căpitanul nu intervine în detaliul maşinăriei motrice (imagine a naturii), sau în ocupaţiile pasagerilor. El guvernează în mod circumferenţial sistemul general. Nu are legătură cu ce se întâmplă în interiorul compartimentelor.

Progresul există, general, pentru tot sistemul, însă fiecare ființă umană este absolut liberă în cercul propriei fatalități. Că vor sau nu, indiferent de voinţa lor, orice ar avea în cap şi în suflet, orice planuri ar avea, toţi pasagerii se îndreaptă într-o direcţie. Dar nu atât în direcţia pe care o comandă căpitanul, ci în direcţia pe care o hotărăşte marea furtunoasă: valurile grele, stâncile tari, curenţii oceanici, intemperiile capricioase. După cum vedeţi, căpitanul însuşi, cu tot cu vasul lui, sunt două entităţi fragile supuse total forţelor naturii.

Desigur, înţelegerea acestui fapt este mult mai complicată decât pare la prima vedere, cu toate că dacă este să încadrăm într-un singur tablou tot ce ne furnizează ca exemplu realitatea de zi cu zi, vom constata că suntem neputincioşi să urmăm o anumită cale fix cum ne-am dorit noi. Sau urmăm o cale despre care credem că este valabilă, şi tot ce găsim este doar o fundătură, o iluzie, ca apoi să fim nevoiţi să ne întoarcem pe unde am venit, să ne retragem paşii, şi să încercăm o altă abordare. Şi tot aşa...până când voinţa noastră se nimereşte să fie pe placul Naturii Divine.

Leadership: Poţi să generezi o anumită manifestare de putere unde trăirile, gândurile şi amintirea unui eveniment să se circumscrie în totalitate acelui eveniment trecut, astfel încât fragmente din acesta să nu se mai reproducă automat în alte situaţii?

A ştiut Shakespeare bine acest lucru când a povestit despre felul în care Prospero dirija cu o voinţă cosmică toate elementele naturii. Oamenii încearcă să-şi croiască un drum în viaţă, fără să bănuiască că există o altă cunoaştere mai înaltă şi cu adevărat neasemuită care are o mare influenţă asupra lor.

Având în subordine nişte spirite puternice, dar ascultătoare de voința lui, Prospero putea prin mijloacele lor să comande vânturilor și valurilor mării. Din ordinul lui, spiritele au stârnit o furtună violentă, în mijlocul căreia o corabie încerca să se ţină la suprafaţă în lupta cu valurile sălbatice ale mării care în fiecare clipă amenințau să o înghită. Prospero i-a arătat fiicei sale această corabie frumoasă, despre care i-a spus că este plină de ființe vii. "O, dragul meu tată", a spus ea, "dacă prin arta ta ai ridicat această furtună înspăimântătoare, ai milă de necazul lor trist. Vezi ! Vasul va fi zdrobit în bucăți. Sărmanele suflete ! toți vor pieri. Dacă aș fi avut putere, aș scufunda marea sub pământ, mai degrabă decât nava frumoasă să fie distrusă, cu toate sufletele prețioase din ea."

Ce concluzie tragem de aici? Omul îşi conduce viaţa în aşa măsură încât ceea ce se întâmplă în ea apare ca şi cum s-ar întâmpla complet în el. Trăirile sale, cât mai vii şi mai variate, sunt abordate fie în amintirea evenimentului în totalitate, fie se circumscriu acelui eveniment trecut, pentru ca fragmente din acesta să nu se mai producă automat în alte situaţii. Obiecţia mea la aceasta este că omul ia Opera lui Dumnezeu ca pe o colecţie discretă de evenimente, şi aceasta în conformitate cu cuvântul "introvertire" care se bâlbâie într-o profundă viziune asupra existenței.

Numai că știința lui Dumnezeu este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul, iar omul ia firescul drept ceva care nu are nevoie de niciun ajutor ca să funcționeze sau să existe. Dar ceea ce Dumnezeu lasă pe dinafara înţelegerii, în principal, este conţinutul relaţiei dintre conducător şi subordonat, şi numai prin îndeplinirea cu succes a rolului de conducător se pot asigura anumite avantaje subordonaţilor. Nu-i aşa?

Leadership: Eşti în stare să îţi schimbi modul de a acţiona în momentul în care înţelegi cauza primordială care a dus la o anumită manifestare de voinţă pusă pe seama unei condiţionări bazate pe premise apriorice?

Hai să spunem că Dumnezeu este conținutul personalizat şi bine determinat, cel al cunoștințelor pure apriorice, un conţinut care nu se vede, şi la care oamenii se raportează întâmpinând dificultăți de înțelegere. Este imaginea unui Eu permanent căruia i se supun, treptat, consecinţele efemere ale diferitelor situaţii. Deşi nu se înţelege perfect cum anume această "Conştiinţă Primordială" mediază aceste evenimente şi legături între fapte, lucruri şi trăiri, fără de care nimic nu ar fi cu putinţă, un singur lucru este cert: este imposibil să percepi un lucru insignifiant, ca o şoaptă în furtună, atunci când eşti izolat de contextul tău de viaţă, fără să te întrebi de ce are o situaţie banală are un efect straniu de "nu înţeleg".

Nu poți fi numai spectator al vieții Tu ești subiectul vieții, um passado absorvido em um presente que busca seu futuro , dar eşti şi promotorul propriei viziuni despre o mână invizibilă care cârmuieşte lucrurile. Fără să fii pus într-o stare de încercare nu vei realiza că există o relaţie directă între semnificaţia unui eveniment şi reacţia afectivă faţă de acesta.

Faci asta substituind experienţei tale de viaţă imediate o interpretare temporală în care "valoarea ta adevărată" este inevitabil compromisă din cauza unei prezenţe stranii care nu te evită, privind absentă la tot ce ţi se întâmplă, ci schimbă tot ceea ce ţi-ai propus. Iar dacă încerci să uiţi ce ţi s-a întâmplat, îndepărtându-te cât mai mult de evenimentul care s-a petrecut, îndreptându-ţi gândurile în altă parte, dintr-o dată te trezeşti în mijlocul furtunii. Într-o asemenea situaţie, nu-ţi fie frică să te întorci din drum, căci vremea te poate lua oricum prin surprindere (chiar dacă vrei să găseşti consolare în gândul că mai rău nu se poate).

În leadership, convingerea că trebuie să acţionezi ca să-ţi atingi scopul propus justifică motivul unei eventuale reuşite, dar nu oferă nicio certitudine de viitor, căci întotdeauna reuşita va depinde de fenomene exterioare aleatorii, nu doar de propriile tale acţiuni.

Fii dispus să acţionezi acceptând această idee ! Utilizează-ţi capacităţile intelectuale la maxim pentru a-ţi face o idee clară despre cele punctate mai sus.

Imaginea care înfățișează destul de clar învățăturile Ocultismului este imaginea unui vapor a cărui rută principală devine ruta ocolitoare care trece prin mai multe etape: stagnare (pierzându-şi mult din importanţă pe care a avut-o), şi corecţie (pentru prevenirea oricăror împotriviri, oricăror acţiuni contrare voinţei divine).

Fii flexibil şi adaptabil în demersurile întreprinse pentru atingerea scopului propus. Întotdeauna lucrurile vor lua o altă întorsătură faţă de cum ţi-ai propus, tocmai ca să înţelegi că totul depinde numai de Dumnezeu. Prin aceasta, El îşi demonstrează puterea nevăzută, inimaginabilă și inexplicabilă.

P.S. Înt-un veac al necredinţei, Dumnezeu îşi demonstrează adevărul Cuvântului Său pe calea ştiinţei.