Imperiul sufletului

Pătrunde înlăuntrul propriei tale fiinţe şi ascultă-ţi conştiinţa, pentru a-ţi stimula capacitatea de a te încadra în contextul efectelor de superioritate.

Înainte să plece departe de oraşul în care se născuse, de oraşul în care se reîntorsese cu un singur scop: să se răzbune pe cei ce l-au trimis în închisoare, unde a stat 14 ani, Contele de Monte Cristo porni spre aleile Meilhan, cu gândul să revadă pentru ultima oară căsuţa în care deseori, în tinereţe, se întâlnea cu iubita lui, Mercedes. Ajuns în prag, auzi un suspin care semăna a geamăt. Îşi îndreptă privirea spre locul de unde se auzea geamătul, şi sub o boltă de iasomie cu frunze dese şi cu flori purpurii o zări pe ea, pe Mercedes, stând aplecată şi plângând.

Mercedes îşi ridică vălul şi îşi înălţă privirea la vederea contelui care înainta spre ea.

- Mercedes – spuse contele – n-am puterea să-ţi aduc fericire, dar îţi dăruiesc alinare: vrei s-o primeşti ca venind din partea unui prieten?

- Sunt cu adevărat tare nefericită, răspunse Mercedes, cuprinsă de o tristeţe adâncă. Priveşte-mă, Edmond. Nu mai e timpul când îţi zâmbeam pe când mă aşteptai sus, la fereastra mansardei acesteia, unde locuia bătrânul tău tată. Nu te învinovăţesc, Edmond, nu, nu te urăsc, prietene. Pe mine mă învinovăţesc şi mă urăsc ! Am fost pedepsită ! Aveam credinţă, nevinovăţie, dragoste, aceste trei haruri îngereşti, iar eu m-am îndoit de Dumnezeu... Toţi ceilalţi care ţi-au făcut rău au fost îmboldiţi de ură, de lăcomie, de egoism, numai eu m-am purtat aşa din laşitate. Ei doreau, eu mă temeam... Iată, suferinţa mi-a albit părul. Tu, dimpotrivă, Edmond, ai rămas tot tânăr, tot frumos, atât de frumos, şi tot mândru. Şi asta din pricină că ţi-ai păstrat credinţa, că ai avut putere, că te-ai încrezut în Dumnezeu şi că Dumnezeu te-a sprijinit. Eu am fost laşă, mi-am renegat dragostea, iar Dumnezeu m-a părăsit, şi iată-mă !

Leadership: Tăria caracterului constă din puterea voinţei de a te reprezenta ca un microunivers închis şi în pulsare continuă sau ca un tablou căruia vrei să-i dai viaţă?

Inimă te înalţă, inimă te coboară. Mercedes izbucni în lacrimi. Inima ei de femeie se frângea în faţa amintirilor.

Monte Cristo îi luă mâna şi i-o sărută cu respect. Dar ea simţi că sărutul îi e rece, asemănător atingerii unei statui de marmură. Ştia, simţea în străfundul inimii ei că niciodată acel Edmond Dantes pe care-l iubise odată, n-o va mai putea iubi la fel, căci în loc să-l aştepte, în loc să-i rămână veşnic fidelă, ea îi întinsese mâna rivalului său, în timp ce el gemea în fundul unei prăpăstii.

- Te-am crezut mort şi ar fi trebuit să mor şi eu, căci la ce mi-a folosit să port veşnic în inimă doliul după tine, spuse Mercedes cu adâncă tristeţe. N-ar fi trebuit oare să te salvez, oricât de vinovat ai fi fost? Şi totuşi te-am lăsat să mori. Am ajutat la moartea ta prin laşa mea lipsă de simţire, prin dispreţul meu, prin ignoranţa mea, nevoind să-mi amintesc că pentru mine te făcuse-şi sperjur şi trădător ! Şi acum, spune-mi adio, Edmond, şi să ne despărţim !

După ce contele plecă, glasul ei, fără voie parcă, şoptea încet de tot: Edmond, Edmond, Edmond !

Leadership: Ai puterea să-ţi aperi deplina libertate faţă de convingerile care-i stăpânesc pe ceilalţi?

Pentru a înţelege leadershipul trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra criteriilor de evaluare a omului, analizând începuturile şi cauzele ascensiunii lui, deci ritmul şi simetria căii sale evolutive într-un cadru izolat de viaţă normală, într-un cadru izolat de restul lumii.

Ca să înţelegem omul condus de spiritul de superioritate, mai întâi trebuie să-i înţelegem izbucnirile repetate şi impetuoase, indicații ale îngrămădirii focurilor urii și lipsei de consideraţie pentru ceilalţi oameni, care odată scăpate de sub control provoacă teamă, fascinaţie sau regret. Trebuie să luăm în calcul eşecul pe plan intern şi trădarea în plan extern, ca unul dintre resorturile fundamentale ale excluziunii din parametrul vieţii sociale şi ale compromiterii coeziunii interne pe fundalul extinderii potenţialului propriu şi a necesităţilor de a se afirma.

Friedrich Wilhelm Nietzsche, cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, atribuia "supraomului" atitudinea mintală, exprimată în felul următor: să-ţi aperi deplina libertate faţă de convingerile care-i stăpânesc pe ceilalţi.

Analizată mai amănunţit, lumea lăuntrică a omului se descoperă tot mai deplin în adâncimile şi frumuseţile ei adevărate, dar mai ales printr-o concordanţă deplină intre gândurile şi emoţiile experimentate în relaţia cu ceilalţi. Un soi de raţie matematică a unor mini-formaţiuni într-o formă predominantă, care mai târziu ia formă de ecuaţie cu variabile de condiţie: „părţile să-şi execute obligaţiile asumate ! ”.

Leadershipul are ca origine pretenţia de a te cunoaşte prin prisma obligaţiilor asumate în acel moment al vieţii care conţine o lecţie dureroasă greu de uitat.

Egalitatea şanselor de acceptabilitate în privinţa unor alegeri care ar putea influenţa decisiv orientarea pe termen lung, prin sensibilizarea celorlalţi şi apelul la prietenie, înseamnă, în primul rând, accesul egal la resursele raţiunii, ale conştiinţei şi a realei autorităţi care gestionează evoluţia acelor trăsături constituite în predictori ai unui comportament eficient - ele conturează profilul unui lider eficient. Această egalitate este o caracteristică cu efect direct asupra rezultatelor care te interesează, dezvăluind care persoane sunt cu adevărat importante pentru tine şi care nu, avantajându-te la modul că nu mai trebuie să rămâi în postura omului înşelat de aparenţe, mistuit de o realitate care nu poate fi controlată.

Crezi în “libertatea” constrângerii de a nivela indivizii în numele idealului tău, trăind cu imperfecţiunea morală dobândită în singurătate? Sau crezi în “libertatea“ deplină faţă de convingerile care îi stăpânesc pe ceilalţi?

Pentru a-ţi stimula capacitatea de a te încadra în contextul efectelor de superioritate, mai întâi trebuie să-i cucereşti pe oameni printr-o nouă şi deplină înţelegere a esenţei tale, inoculând în mintea lor imaginea vieţii la care tu visezi şi a felului în care vrei s-o trăieşti, percepându-te drept un gând conştient al dorinţei lor, un instrument al aspiraţiilor lor.

Leadership: Poţi muri pe dinăuntru cât eşti viu?

Cine a fost singura persoană din lume care a ştiut să-l recunoască pe Edmond Dantes, care l-a putut înţelege cu adevărat şi care l-a admirat până în ultima clipă? Cine a fost persoana care a avut puterea să-i mişte acestuia toate sentimentele, să-l îmboldească atât de tare să acţioneze, să ia atitudine atunci când întreaga lui lume era cenuşie? Cine a fost această persoană din pricina căreia el nu a putut avea niciodată linişte, şi care a avut o influenţă decisivă în viaţa lui?

Nimeni alta decât Mercedes, iubita lui din tinereţe, a cărui inimă s-a frânt în faţa amintirilor, în faţa propriilor ei greşeli. Câtă putere a putut să aibă această femeie asupra lui, dar cu toate acestea, propria ei inimă, pătrunsă de sentimentul ruşinii, străbătută de un fior înjositor datorat propriei culpe, i-a zdrobit tot viitorul, i-a epuizat toată energia şi tot entuziasmul pentru visele ei.

Contele a iertat-o pe Mercedes şi chiar a încercat s-o ajute pe ea şi pe fiul ei - în calitate de prieten, dar propria ei conştiinţă nu a lăsat-o să accepte ajutorul lui. Singura alinare a sufletului ei a fost, în final, să fie cât mai departe de el, de cel faţă de care a fost necredincioasă. Sufletul ei era prea mâhnit de cele întâmplate, prea plin de tristeţe şi suferinţă. Decizia ei de a se despărţi pentru totdeauna de conte a fost consecinţa acţiunilor ei directe sau indirecte, şi care i-au deteriorat propria imagine.

Aşa cum vântul ridică pasărea deasupra deşertului, tot astfel conştiinţa încărcată de remuşcări îl împinge pe om în pragul emoţiilor negative, sub forma sentimentului că nu mai este nimic de făcut. Da, poţi muri pe dinăuntru cât eşti viu.

A muri pe dinăuntru cât eşti viu înseamnă să te ataşezi de iertarea pe care o acorzi omului, fără să-i îngădui luxul de a se apropia de ceea ce te împlineşte.

Imperiul sufletului este o emanaţie a propriei tale personalităţi – o personalitate care suportă atât suişurile cât şi coborâşurile vieţii şi care are toate şansele să trăiască bucuria împlinirii, a satisfacţiei, succesului; sau o personalitate care îşi uită rădăcinile şi care îşi distruge credibilitatea şi capacitatea de a genera speranţa celorlalţi.

Imperiul sufletului tinde să se fărâmiţeze în multe "bucăţele" nocive dacă nu eşti împăcat cu tine însuţi, cu propria ta conştiinţă, cu trecutul tău, cu realizările tale, şi, mai ales, cu cei de lângă tine. Pătrunde înlăuntrul propriei tale fiinţe, priveşte-te faţă în faţă, şi vezi dacă poţi găsi în tine un prieten căruia să-i poţi strânge mâna de fericire.

Concluzie: Suntem ceea ce suntem şi ceea ce am creat de-a lungul timpului în legătură cu noi – privitor la concepţiile noastre, la modul de gândire şi de acţiune, la sentimentele noastre şi la educaţia noastră.

Am creat un "imperiu al sufletului" care este unic în felul său, dar care poate fi remaniat permanent într-o măsură mai mare sau mai mică, acest lucru depinzând strict de noi înşine. Pentru a lua deciziile cele mai bune trebuie să pătrundem în acest imperiu, adică înlăuntrul propriei noastre fiinţe, şi după o analiză corectă să trecem la acţiune.

* Notă: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo , Editura Tineretului, 1957.