Îndurare pentru gândurile unei minți neliniștite (I)

Probează caracterul definitiv al acelor stări sufletești prin care devii conștient de tine însuți, aplicând un auto-update care să-ți mărească cota de imunitate la ceea ce ți se întâmplă.

Incandescente, teama, neliniștea și înverșunarea se unesc și se întrupează în această femeie, transformându-se apoi brusc într-o curiozitate nelimitată spre a cunoaște cât mai multe amănunte din fatalitatea clipei care-i clătină întreaga lume, destabilizându-i toate elementele structurii funcționale.

Laura Quinn nu mai este stăpâna minții și a inimii ei, ci doar o persona non grata, o parte neînsemnată dintr-un cerc al reacțiunii și nemulțumirii, în care se învârte continuu și fără încetare, materializat într-un proces al declinului, prin experimentarea cele mai profunde stări.

Un astfel de om ce se raportează la sferă îngustă a acceptabilului, încercând să netezească marginile unei realități imposibil de îndurat, nu poate decât să rămână la baza piramidei propriei singularități. Numai în rare cazuri el se poate manifesta ca o entitate fermă, ca o emisie de forțe prielnice dezvoltării care răspândindu-se cu viteză în tot sistemul său de funcționare să echilibreze disfuncția între gândire și interpretare, dintre cele două ramuri existențiale: “ a fi ” și “ a nu fi ”.

Dacă am găsi un cuvânt, doar unul, cu care să i-l adresăm ei înseși în acest stânjenitor episod al vieții, un cuvânt simplu, cordial, cu adevărat salvator, probabil acesta ar fi: “ eliberare ”. Da, Laura ar fi fost eliberată de ea însăși, învăluită în atmosfera inocentă a unei libertăți care nu neagă sub nici o formă evoluția, care nu neagă existența unui sâmbure de adevăr în această stare de incertitudine deplină.

O floare ajunge în grădina infernului, care-i împrăștie petalele cu iz de normalitate. Ea își cedează polenul - toată emoția și sensibilitatea de care dispune, doar pentru a se acomoda cu aerul de mister ce o înconjoară. Dar, astfel, îi este foarte dificil să se împace cu sine însăși.

Incluzi în marea unitate a ființei tale cele mai prețioase virtuți pentru a crea o valoare adăugată potențialului tău de reglare a emoțiilor care îți stăpânesc viața?

O ușurare usturătoare și inhibitoare persistă asupra întregii tale ființe? Personalitatea ta este expusă unei tendințe nefirești spre un comportament agresiv? Cele mai prețioase virtuți, cele mai înalte idealuri, pălesc în fața a ceea ce ai devenit? Gândurile ți se învârt în jurul a două întrebări care nu-ți dau pace: “ Cum? De ce? ” Poți fi mereu stăpânul minții și a inimii tale?

Când nevoia omului de a afla adevărul crește considerabil, când el caută să găsească acea sursă credibilă în vederea întreținerii propriului Eu, în acel moment incertitudinea începe să predomine asupra lui. Și, asemenea unui examen lucid al conștiinței, această incertitudine îi sporește sau îi eliberează gândurile pro sau contra, vizavi de propriul potențial, setând prioritățile de construcție a identității sale.

Trăind mereu cu intensitate această clipă a “ saltului spre adevăr”, când are de ales: a nega sau a ignora prezența implicită a propriei totalități, omul își răsfrânge asupra celorlalți din jur toată puterea, toată autoritatea, pentru ca, indirect, să stabilească valoarea pe care el însuși o are, prin felul în care se raportează la ceea ce gândește referitor la ceea ce nu cunoaște.

Cele mai prețioase virtuți ale omului sunt: puterea de a accepta realitatea, tăria morală și refuzul capitulării în fața neputinței de a se reinventa.

Poți să rămâi centrul de referință al necesitații de a pune la îndoială "acceptabilul", în funcție de care își dezvăluie sensul devenirea întregii tale ființe între reperele de întrebare și răspuns?

Prin felul în care omul își creează înalta cunoaștere despre sine, pus în acea pluralitate de gânduri, trăiri, de întrebări încuietoare și răspunsuri neclare, erupând în strigăte de mânie, apare ca necesară modelarea lui prin intermediul sincerității și a aplecării spre autoobservare.

Practic necunoscutul, teama, incertitudinea - din experiențele de viață prin care trece, îl învață să se cunoască mai bine, să se cuprindă și să se descrie pe sine prin identificarea acelor elemente ce declanșează motivația, prin identificarea acelor factori care îi mențin evoluția. Reperele de întrebare și răspuns se alocă în cazul determinismului care stabilește necesitatea acțiunilor omului și spulberă povestea absurdă a liberului arbitru, fără a exclude câtuși de puțin nici rațiunea, nici conștiința omului și nici aprecierea acțiunilor lui.

Pentru a “vedea” drumul pe care îl urmează liderul, citește-i gândurile, dacă poți ! Acesta este singurul fel în care îi poți măsura adevărata valoare. Și cel mai dificil. Mai ales în cazul în care el însuși se luptă cu propriile gânduri.

Dacă în marea unitate a ființei tale - cele mai prețioase virtuți, cele mai înalte idealuri, crezul dintotdeauna în bine, pălesc în fața a ceea ce ai devenit, atunci tot leadershipul va fi și el golit de conținut. Căci Eu-l liderului are nevoie mereu de alte înțelesuri, de alte explicații, mai ușor de acceptat, de alte posibilități de receptare a mesajelor ascunse, dincolo de rezistența timpului scurt pe care îl are la dispoziție pentru a se adapta.

Cât timp poți să stăpânești ființa nevăzută din tine fără a-ți compromite imaginea care se reflectă în situațiile neprevăzute?

Stăpânirea de sine este una din piesele fundamentale ale reușitei - care alături de adevăr, libertate și bine trebuie echilibrat în existența omului cu idealuri înalte. Ea poate fi îmbunătățită personalizând substanțial acel spațiu dintre gândurile, stimulii și reacțiile omului supus schimbării. Deci, prin repurtarea unei victorii asupra spațiului și timpului în care gândurile, conectându-se unul la celălalt, se rotesc în jurul nemulțumirilor, a frustrărilor, a stărilor tensionate, a dezamăgirilor.

Costul dezvoltării personale este o controversă asupra necesității de a-și păstra intactă identitatea, să ridici garda sau nu în fața necesității de a fi flexibil în maniera de a acționa sau a gândi. O îndelungată rătăcire în realcătuirea elementelor de “ a fi ”. Acestea pot conduce de multe ori la rezolvarea, cu sinceritate și îndrăzneală, a conflictului cu sine.

Ca să-ți asumi puterea de a stăpâni ființa nevăzută din tine, ca să-ți depășești propriile limite, ceva trebuie să erupă din tine. Trebuie să elimini din tine însuți teama, neliniștea și înverșunarea. Și numai prin intrarea în zona imprevizibilului și a necunoscutului, echilibrând disfuncția între gândire și interpretare, dintre cele două ramuri existențiale: “ a fi ” și “ a nu fi ” vei putea, mai bine ca oricare altul, să-ți temperezi tendințele de “redecorare calitativă a interiorului”.

Valoarea care confirmă aprecierea sau deprecierea leadershipului este dată de acea experiență de viață care te maturizează și îți amintește să trăiești nu ca și cum ai privi tot timpul în oglindă retrovizoare, ci ca și cum totul ar fi un miracol.

Îndurare pentru gândurile unei minți neliniștite scoate în evidență caracterul definitiv al acelor stări sufletești prin care omul devine conștient de el însuși - felul cum se întregește printr-un auto-update - în mijlocul acelor situații când teama, neliniștea, incertitudinea îl supun unei nemărginite presiuni.

Cele mai complexe și mai adânci efecte pe care le produce leadershipul asupra omului sunt rezultatul transformării. Când este stăpânit de acea curiozitate nelimitată de a cunoaște cât mai multe amănunte despre el însuși, cu îndrăzneala care-i caracterizează întreaga trăire. De aceea, autocunoașterea, educația propriei tale gândiri, reprezintă partea esențială a leadershipului.

Dacă nu vrei să te transformi într-un sclav al slăbiciunilor tale, să rătăcești într-un labirint de stări precum incertitudinea, teama și neliniștea, atunci impune-ți cu hotărâre și rațional voința de nu coborî stacheta sau de a abandona idea de integritate. Astfel, în imensa construcție a leadershipului, în grandioasa lui arhitectură, nu se va produce nicio fisură, nicio eroziune, niciun fel de degradare.

Notă: “ Flawless (2007)"