ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de  ru
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0 Pinterest

Interiorizarea unei experienţe de creaţie

On Septembrie 25, 2020, in Leadership Deluxe, by Neculai Fantanaru

Trebuie totdeauna să ai în vedere o anumită linearitate intrinsecă a vizualului înainte de a explora spiritualitatea propriei naturi într-un spaţiu al creaţiei.

Creaţia este rezultatul unei munci din care ai de câştigat stări de spirit ale locurilor şi elementelor imortalizate, sau este ca o mânecă lungă pe care o tragi mereu până la cot ca să obţii un alt look. Creaţia este o clepsidră în care pui nisip şi cineva trebuie să o întoarcă mereu, însă la timp, ca să nu-şi piardă corpul simbolic. Bineînţeles, ca să ajungi să înţelegi toate astea trebuie să ştii să priveşti în direcţia care trebuie, iar acest lucru este ca şi cum ai vedea zburând pe cer o pasăre rară, ea zboară şi totul pare creat de un arhitect, ca şi cum cineva ar fi îndemnat-o să plutească între cer şi pământ.

Da, creaţia şi Dumnezeu întrunesc toate calităţile unei fiinţe a cărei dimensiune sensibilizantă este mereu activă, definită prin puritate, candoare şi lumină, iar criticile în această direcţie sunt când ascuţite, când conştiincioase. Nu putem face o ierarhie despre asta, ar trebui să fim ori aspri, ori clarvăzători. Ceea ce preferăm să ştim despre creaţie este ca o derulare a anotimpurilor sufleteşti. Mişcarea fizică este o expresie elementară a vieţii, din ea rezultă un dinamism lăuntric ca o captare a vieţii sănătoase.

Creaţia tace înainte de a deveni faimoasă, uneori tace fiindcă nimeni nu-i sesizează valoarea. Toate tăcerile au ceva în comun, sunt un fel de răscoală a imaginilor care deşi nu vrem ne apar mereu în minte...unele tăceri anulează, altele sugerează, iar altele ne fac să trăim o viaţă poetică.

Da, tăcerea este o carte nescrisă, însă amanetată, iar creaţia îşi aşteaptă şi ea poezia, aşa cum poetul îşi caută cuvintele cele mai sublime pentru a descrie lumea în care s-a retras. Observăm că în toate tablourile pictate există o exuberanţă prununţaţă, simţitoare, duioasă, plină de mister şi de metafore, ca o poezie, câteodată sugrumă gusturile fine, alteori produce frenezie. Tot aici se remarcă o domolire a vieţii, ca o purificare a liniilor de forţă ale limbajului poetic care câştigă în eleganţă printr-o fineţe a gustului pentru scrisul artistic, din care rezultă FRUMOSUL. Bineînţeles, creatorul nu este o marionetă din care curg cuvinte, e mai degrabă ca un geam prin care azi vezi ceva şi mâine nimic.

Leadership: Experienţa ta de creaţie îţi dă certitudinea că locul care îţi conţine gradul de spiritualitate determină organizarea percepţiei cu privire la reflexia personalităţii tale în alte personalităţi?

De la creaţie se poate ajunge mai departe, la perfecţiune, aceasta din urmă fiind ca un bilet valoric trimis alb: depinde cine te valorizează, cât e de hotărât şi eficace. Dar, mai adesea, creaţia se poate manifesta ca o culoare care îţi sare în ochi numai dacă este executată tehnic şi dacă constituie o interpretare frumoasă şi modernă a tendinţelor viitoare în artă. Iar perfecţiunea la care se ajunge este doar o descriere însuflețită a lungimii şi consistenței culorii, uneori este stare reală a îndrăgitului artist, alteori e greu de crezut, toate ţin de situaţii în timpuri diferite.

Aminteşte-ţi de celebrul pictor englez William Blake. El s-a manifestat încă de copil ca o fire visătoare şi vizionară: a văzut, odată, un copac plin de îngeri; mai târziu, în catedrala Westminster, i-au apărut vechii regi ai Angliei, şi până la bătrâneţe a fost înconjurat de făpturi din lumea imaginaţiei, într-o mistică iluzie. El nu a fost privat de şansa de a învăţa din propria experienţă picturală, şi a învăţat că tot ceea ce se poate vedea în spaţiul de creaţie este o reflexie a personalităţii sale în alte personalităţi, ceea ce în artă se poate cristaliza ca un fel de găsire a corespondenţelor dintre Sine şi SupraEu, sau dintre Materie şi Spirit.

În opinia mea nu este nicio îndoială că Dumnezeu nu ar exista fără artă şi creaţie, eu admit acest aspect ca pe o bază destul de solidă. Am simţit de multe ori că cineva sau ceva m-a luat de la soare şi mi-a asigurat un loc la umbră, fiind astfel pus în ipostaza unui artist care lucrează după aşa-numita intuiţie - el ştie cât de subit şi de neaşteptat o formă inventată de el îi devine antipatică, cum spunea Kandinsky.

Da, trăim cuprinşi în braţe de Dumnezeu dacă îl avem în noi şi nu e greu să acceptăm empatia, bunătatea, credinţa, acceptarea, legile nescrise - chiar şi în condiţii de umbră, toate ne potenţează ca oameni dacă simţim artisticul din natură, şi sufletul cald al lui Dumnezeu în razele soarelui.

În ceea ce priveşte spiritualitatea, personalitatea mea de scriitor poate deveni reflexia unei alte personalităţi atunci când sinele meu este dezvoltat sau aspiră să se dezvolte la nivelul unui artist care se hrăneşte cu euforia creaţiei şi reuşeşte să facă din creaţia sa expresia unei voinţe divine.

A fi tu însăţi un artist nu ţine de îndrăzneală şi nici de curaj. Ştii cât de diferit se pot comporta oamenii în situaţii diferite de viaţă? Nimic în artă nu e dur cu nimeni, oamenii trăiesc, reuşesc în viaţă, doar morţii şi prostii nu se schimbă. Arta este mereu dusă la un alt nivel, în timp ce creaţia se descoperă ca o cuvântare coerentă a lui Dumnezeu cu oamenii. Aşadar, omul este o bijuterie cu piatră preţioasă dacă ajunge în mâinile cui trebuie, dacă este finisată cu uneltele care trebuie.

Nu este mai puţin adevărat că orice creaţie se explică totdeauna prin linii şi culori, prin imaginaţie şi originalitate. Ce sens are să îmi spui mie că te vezi în ipostaza de artist şi că, oarecum, îţi lipseşte arta? E problema ta cum te vezi în faţa şevaletului. Poate că nu faci decât să trăieşti, iar viaţa ţi se pare uneori că este o epistolă nedeschisă..

Interiorizarea unei experienţe de creaţie este o consecinţă a capacităţii omului de a-şi folosi o parte din simţuri, din trăiri, din gânduri, pentru a contribui la armona universală şi a ajunge la acea exaltare a ideii de perfecţiune umană. Arta înseamnă creaţie, omul înseamnă interioritate, şi orice creaţie se manifestă prin interioritatea cu care avem de-a face în contextul corespondenţei dintre Sine şi SupraEu, sau dintre Materie şi Spirit.

Din toate acestea am vrut să scot în evidenţă FRUMOSUL, dar nu orice frumos, ci acel frumos al fictivului, al sentimentului că fac parte dintr-o altă existenţă, mult mai fastuoasă şi mai provocatoare decât şi-o poate imagina un om normal.

 


Ultimele articole accesate de cititori:

  1. Ochii mei vad lucruri pe care tu nu le vezi
  2. Te admir cu ochii, ce nu-i vezi
  3. Autenticitatea omului care se gandeste pe sine
  4. Triumful oamenilor grandiosi

Alatura-te Comunitatii Neculai Fantanaru
decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Privacy | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
© Neculai Fantanaru - Toate drepturile rezervate