Întoarce-te spre mine cu un ochi plin de propria privire

Magia este consecinţa modului cum imaginezi o lume fantastică şi cum o transfigurezi într-o creaţie raportată la logica lui Dumnezeu.

Am vrut să fiu un magician, un creator al efectelor de clarobscur, un promotor al unicităţii, un artist deosebit pe care însăşi Dumnezeu l-ar recomanda drept model al unei arte care nu dispare niciodată, care nu se învecheşte, ci îşi efectuează manifestarea de anvergură în relaţia fizică dintre refracţie şi reflecţie. Ceream prea mult de la un simplu visător? Mă bucuram de o închipuire care se refuză concretului?

Poate că, totuşi, mă încredeam prea mult în altcineva diferit de mine, cu mai multe calităţi, mai îndrăzneţ şi mai captivant, dar asemănător mie prin forma de imaginaţie pe care mi-o furniza mândria. Mândria de a nu fi ultimul din istoria acestei omeniri, cinstea de a fi primul într-un top al minţilor strălucite, al marilor zei ai omenirii.

A înţelege magia este o artă, un proces de trăire asemănător cu posibilitatea de a gusta dintr-un fruct oprit: trebuie să te laşi în voia unei senzaţii de pericol iminent, în ciuda unei senzaţii accentuate de fragilitate. Minunea, intrarea într-o altă situaţie, mai primejdioasă, într-un câmp al percepţiilor metafizice, mă binedispunea, mă fascina ca pe ceva ce îmi depășea cele mai îndrăznețe visuri. Arta este magia de a scrie cu cerneală invizibilă cuvântul „Surprinzător” pe o singură idee despre mine însumi.

De asemenea, am ajuns să cred că arta este rodul unei relaţii de simbioză între trei parteneri: unul care se vrea Dumnezeu, celălalt care îl lasă pe Dumnezeu să conducă lumea, iar ultimul este întruchiparea lui Dumnezeu în chip de om. Oare mă puteţi privi concomitent în trei direcţii, la fel cum aţi privi un magician?

Spectatorul nu poate vedea decât una din feţele lucrurilor, cealaltă este ascunsă de însăşi atitudinea sa faţă de fenomenele socotite iraţionale.

Leadership: Poţi să-ţi demonstrezi convertirea la ceva mai presus de tine, încât să faci parte din realitatea celorlalţi la nivel de autoritate asupra unei creaţii a cărei perfecţiune întrece imaginaţia?

Eu sunt un mare magician, îşi zice Dumnezeu, chiar dacă magicianul arată ca un om care se dă drept Dumnezeu şi pe care Dumnezeu nu-l recunoaşte ca fiind egalul Său.

Iar oamenii care văd un magician se întâlnesc întotdeauna cu Dumnezeu prin prisma unui act de creaţie care se distinge prin forţa de sugestie, în faţa unui Creator care se reinventează în permanenţă, ştiind că ceea ce se vede cu ochiul liber este imaginea unei evadări într-o altă lume, privită şi simţită mai intens.

Presupun că acumularea unei experienţe de acest fel este o relaţie geometrică între sentimentele de teamă şi delicateţe, sporite misterios de o doză de superstiţie creată după toate aparenţele unei povestiri realiste. În planul formei artistice și totodată al iluziei, trebuia să mă încadrez în câmpul unei existenţe care se voia a fi un ghid pentru o altfel de formulare a realismului metafizic, Shakespearian, filtrat prin multiple grile imaginare. Aici, fiecare personaj de pe scenă îşi prezintă un chip diferit de al celorlalte.

Dumnezeu m-a întrebat de ce vreau să fiu un mare magician, fiindcă oricum nu-mi va acorda vreodată şansa să ajung ca El, la acelaşi nivel de superioritate. I-am spus că dacă nu-mi este dat să ajung un mare magician, nu voi putea niciodată să arăt tot ce pot, iar astfel slava şi puterea Lui nu se vor afla niciodată în mine. Ar înseamna că Dumnezeu nu există, că magia nu există, iar eu nu pot fi un magician. Şi, probabil, celebra vorbă: "Omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu", este falsă.

N-am primit niciun răspuns. Şi, astfel, am învăţat ce înseamnă puterea: să nu dai nicio explicaţie referitor la cine eşti, ci să continui să pui lumea în dificultate când vine vorba de adevăr. Asta e magia. Iar eu sunt un magician fiindcă, desigur, nimeni nu crede eu sunt Dumnezeu şi că exist în fiecare din voi, că fac parte din realitatea voastră, chiar acum.

Leadership: Poţi să pui semn de egalitate între două entităţi de putere, de natură diferită, prin intermediul unui act de creaţie care implică criteriul asemănării cu un fenomen de receptare a unei imagini veridice asupra realităţii neobservabile?

Concomitent cu magia se dezvoltă şi pătrunderea în alte universuri. Dacă m-am deghizat într-un magician care îşi ascunde dumnezeirea, cu grijă şi atenţie, este pentru că trebuia să-mi adaug o sursă suplimentară de promovare a imaginii mele în formula alterităţii: “Mergi spre un altul pentru a obţine ceea ce tu nu ai.” Dacă, în acest sens, aş face o trimitere la personajul lui John Fowles, iată ce mi s-ar aduce la cunoştinţă:

“Nicholas, dacă vrem să încercăm să reproducem fie şi numai parţial câte ceva despre legile misterioase care guvernează existenţa atunci trebuie să ştim să depăşim unele din convenţiile pe care omul le-a inventat pentru a ţine în frâu aceste scopuri fundamentale. Asta nu înseamnă că în vieţile noastre obişnuite asemenea convenţii trebuie ignorate. Nicidecum, ele sunt ficţiuni necesare, dar în jocul de-a Dumnezeu noi am pornit de la premiza că în realitate totul este ficţiune şi totuşi nicio ficţiune nu este necesară.”

Sub ce formă mă vedeţi acum, când ştiţi că sunt totodată Nicholas Urfe, Neculai Fântânaru şi John Fowles, într-un joc de-a Dumnezeu, sub auspiciile magice şi dătătoare de putere ale trinităţii metafizice? Probabil, vă închipuiţi că mă aflu la mijloc de lumi: o întâlnire aparte între personaj şi scriitor, în negociere cu o moarte ce-şi aşteaptă învierea. Nu este o ficţiune, ci doar o realitate care trece de la o stare la alta, de la un punct la altul, într-un cerc magic care se rostogoleşte în interiorul altui cerc.

Chiar asta este magia: o formulare a realismului propriu, extins, ca cel din lumea visului, cuprins între ceea ce eşti de fapt şi ceea ce vrei să fii.

Leadership: Îţi acorzi şansa să te gândeşti la tine ca la un teritoriu al cunoaşterii ştiinţifice care se interpune între o realitate mai înaltă şi o creaţie a cărei forţă devine imaginea unei entităţi omnisciente?

Superioritatea devine dominantă în leadership, aşa cum magia devine factor dominant pentru elanul spiritual, fiind explorabilă prin intermediul a ceea ce manifeşti prin descoperire şi prin suscitarea curiozităţii, prin unirea puterii de creaţie cu rezonanţa acelor curenţi de energie care intră în structura unei noi realităţi de a fi.

Ceea ce eşti şi ceea ce izbuteşti să realizezi este o consecinţă a manifestării interiorizării cu ajutorul proceselor de creaţie, având ca rezultat atributele: inspiraţie, viziune şi revelaţie. Aşadar, experienţa care individualizează un artist este procesul realizării une creaţii văzută ca o proiecţie a Eului într-un plan mai înalt de realitate, impus de o ordine superioară de cunoaştere şi de spiritualitate.

Iar spiritualitatea este ştiinţa din spatele unui truc ingenios: uimitorul mijloc de a face să dispară realitatea.

Hocus Pocus, am dispărut. Nu-i aşa că nu mă vedeţi? Nu-i aşa că nu mă înţelegeţi? Cu toate astea, ştiţi că sunt deja în mintea voastră şi că mintea voastră citeşte mai departe, chiar dacă nu ştie ce urmează, fiindcă excepţionala putere a unei minţi geniale şi a unui suflet mare îşi armonizează aspiraţiile prin acea stare de spectacol, de surpriză şi detaşare de cotidian.

Trag concluzia că liderul-artist este o consecinţă a puterii de modelare a unei lumi interioare mai vaste, în perimetrul dimensiunii unei cunoaşteri care combină teorii şi practici inovative, ce au la rândul lor ca activ motivaţiile, observabile sau nu.

Acestea îl impulsionează către individualizare, dându-i curajul de a se dedica total excepţionalităţii în câmpul extrem de larg al efectelor obţinute prin însăşi darul Creaţiei, evidenţiind marea lucrare a oricărui artist: capacitatea de a fi total prezent în orice situație și de a o schimba pur și simplu prin puterea a fi o entitate diferită, o entitate omniscientă condusă de legi eterne, necunoscute încă.

Leadershipul este realitatea din care îţi fabrici imaginea de Superioritate, în aşa fel încât imaginea primită de vederea lumii să nu afecteze modul în care te transpui într-un alt TU.

Întoarce-te spre mine cu un ochi plin de propria privire dacă vrei să înţelegi imaginea unui magician care este un iniţiat în marile mistere şi, în acelaşi timp, este o realitate vie menită să sugestioneze relaţia unei Entităţi Superioare cu o lume în care totul se vede dintr-o singură direcţie.

Este direcţia în care caracterul personal şi libertatea de exprimare te fac să te simţi un altul.