Ioana Sarah (II)
Încearcă să faci loc inspiraţiei tale să se manifeste liber la îndemnul motivaţiei de a înţelege sensul vieţii suspendat între nevoia sufletească a unei apetenţe intelectuale neistovite şi experienţele unei realităţi care transcende ceea ce e trecător.
Trebuie să-ţi spun Nicu, aşa cum deseori îmi place să mă pronunţ asupra anumitor lucruri pe care le cunosc prea bine, că totul este relativ. Însăşi relativitatea aparţine principiilor fizice care reprezintă fundamentul creării acestei lumi. Ştiinţa e ca o clădire cu etaje separate, sau ca şi cum aş spune că un corp e în mişcare dacă are reper pe un altul... altfel totul este static pe lumea asta. De aceea, trebuie să suporţi uneori aparenţele unor vieţi perfecte, aparenţele unor mari adevăruri generate de ficţiune, sau aparenţele unor realităţi ştiinţifice cum este evoluţia.
Toţi trăim o mirare ca pe un fapt deosebit atunci când citim cărţi, vedem enunţuri date de ştiinţa asta de care tot vorbeşti tu, şi tot mai găsim alternative în răspunsurile aparent logice. În matematică trei înălţimi se întâlnesc într-un punct, dar deşi într-un triunghi nu erau evidente orice îndoială pare exclusă, uneori axiomele trebuie acceptate fără demonstraţie. Iată, deci, că lumea în care trăim este o treaptă mai înaltă a ştiinţei percepută doar de acela care observă numai ceea ce e construit, dar care nu observă existenţa terminată pe o treaptă a urcuşului ceresc.
În această lume trebuie să facem loc inspiraţiei şi inteligenţei să se manifeste liber. O minte sănătoasă într-un corp sănătos, de aici rezultă ceva armonios, nu toţi posedă cele două în acelaşi timp. Tu doar poţi să presupui anumite lucruri despre viaţă şi despre lume, de ştiut nu ştii nici când ştii, şi când ştii este important să ştii ce nu ştii...Ştii cât contează asta?
Bine spunea Marie Curie: "În viață nimic nu trebuie să fie de temut, ci doar de înțeles. Este timpul să înțelegem mai mult astfel încât să ne temem mai puțin." Poate ai vrea şi tu să te încadrezi în categoria "unicat", însă mulţi le au pe ambele, mulţi nu. E bine că e bine, altfel era rău. În lumea asta cu cât citești mai mult, cu atât mai mult înțelegi oamenii, firea lor. Ai toate răspunsurile despre ei și îți apar înaintea ta la timpul potrivit.
Un sfat pe viitor. Fii mereu sincer, nu juca teatru, nu te preface şi nu minți niciodată un trandafir. El va simți și va ști totul, pentru că a văzut mai multe ca oricine. Și semnele, el știe să le citească mai bine ca oricine.
Leadership: Miezul fiinţei tale se formează în locul unde găseşti tot ceea ce ai nevoie pentru a transforma orice eveniment din viaţa ta într-o poveste care oscilează între amintire şi uitare?
Lumea este o viaţă pe care o trăieşti cu capul în jos şi cu fruntea în sus. Uneori totul este înşelător chiar dacă ţi se pare că vezi totul foarte clar. Crezi că ştii adevărul, dar de fapt spui numai minciuni fiindcă mereu se descoperă ceva nou care să-ţi pună în dificultate ipotezele. Și nu fă niciodată ce nu ţi-ar plăcea să ţi se facă. Aici este Dumnezeu. În fraza asta îl vei găsi pe El. Atât ştiu.
Ştii...îmi place să vorbim...însă îmi spun că poate într o zi vei dispărea...spun asta să accept uşor când se va întâmpla. Mie mi-ar plăcea ca tu să dispari? Nu cred că ţi-ar plăcea. Fiindcă omul ce dispare este ca foile de hârtie pe care le şterge timpul: poţi considera aceasta drept un fapt involuntar, dar în lumea spirituală omul trebuie să creeze el însuşi o situaţie în care nu există vreun feeling trecător.
Iar viaţa se trăieşte la fel cum citeşti cărţi: încerci să reacţionezi la diverse provocări şi de fapt constaţi că nu eşti decât un personaj care se plimbă într-un baston, neputându-şi controla propria poveste. Speri să apuci să mai citeşti din ea până când nu apare o copertă nouă care te face să o uiţi. Din acest motiv, cred că miezul existenţei tale se formează în locul unde găseşti tot ceea ce ai nevoie pentru a transforma orice eveniment într-o poveste care oscilează între amintire şi uitare. Acest loc este, de fapt, un rezumat al trăirilor pe care doreşti să le experimentezi și să le oglindeşti într-o lume aflată într-o continuă schimbare.
Eu cred că cele mai adevărate cărţi se scriu din convorbiri reale. Şi poate zici că nu vei dispărea pentru că nu îţi place nici ţie să dispar eu. Adică să fim oneşti. Doi oameni fac aceleaşi lucruri când sunt în aceeaşi trăire. Apoi fiecare se trage fără să ştie, puţin în stânga...puţin în dreapta şi, astfel, creşte distanţa dintre ei. Însă nu poţi pleca de la ceva care îţi place. În care te regăseşti şi te completezi. Oricât de nebun ai fi. Şi, bineînţeles, toate cărţile sunt interesante, dar sunt unele desebite despre viață. Cum sunt cărțile scrise de Mika Waltari, Ştefan Zweig, Alexandre Dumas sau Victor Hugo. L-am preferat pe Zweig. De la el, din cele peste 20 cărţi, romane excelente, am învăţat despre oameni. Foarte multe.
Ştii, citind tot mai mult simţi că trăieşti poveşti de viaţă reale şi înveţi să fii un personaj care se "reconstruieşte" la o vârstă târzie. Nimeni nu are timp să înveţe doar din experienţa proprie, ar dura prea mult. Chiar şi comunicarea cu diverse persoane se încadrează la capitolul experienţe de viaţă. Vei înțelege omul. Oamenii. Femeile. Obsesiile. Frumusețea. Şi sufletul. Bărbații. Dorințele lor. De exemplu, "Secret Arzător" este o carte de o profunzime rară. Îmi place să cred că ştiu multe. Nu totul. Însă nu prea sunt întrebări pe care să nu mi le explic dacă singură mi le pun. Citește-o. Atât. Are un scris artistic. Și cea mai profundă gândire. Şi multe secrete...arzătoare. Ale oamenilor. Sufletele lor, mintea lor, ascund atâtea.
Leadership: Cum abordezi o revelaţie despre tine însuţi prin prisma unei realităţi care există numai într-o proză care pune în mişcare întreagă lume a unei alte fiinţe într-un tablou de suflet personalizat?
Şi tu spui atâtea...despre urât și frumos. Eu doar trebuie să intuiesc adevărul. Să îl intuieşti? Parcă eu sunt nisipul, iar tu sita care cerne. Intuieşte. Îţi dai seama cum adevărul este atunci când intuieşti ce vrea celălalt. Ce simte. Ce îl surprinde. Şi multe altele. Mi se revelează totul...oricine mă poate minți. Asta e ușor de făcut. Dar pe "Cel de Sus" nu îl poţi minți.
Îmi place cum te întorci la câte ceva vorbit seara. Şi revii cu precizări ziua următoare. Noaptea e un sfetnic bun. Nu așa se spune? E ca şi cum eu am plecat cu un tren dintr-o gară şi tu ai rămas acolo încă. Aşa că sunt nevoită să mă întorc. În gară. Cu puţin noroc o să scriu ceva azi cu sensul ăsta. Să ştii că e pentru tine. Când citeşti astea e ca la contabilitate: tragi o linie involuntar şi faci inventarul (ce stări îţi lipsesc, ce ai, ce ai mai vrea). Îmi trimiţi un text cu faţa. Alt text mi-l trimiţi invers. Altul pe lungime într-o dungă de telepatie, şi imprimată pe spaţiu, timp, existenţă şi infinit. M-ai ameţit. Telefonul e de vină, capteaza prost imaginile. Dar e bine și așa. Ca să fiu sigur că citești. Atunci când te îndoieşti că citeşti, te rog să mă pui să scot ideile principale. Ai fi în stare? Citesc zilnic când mă trezesc. O oră, două. Foarte frumos. Tu oricum vei face o poezie despre toate astea.
Îţi spun un secret. Când vorbim. Vrei acum să-ţi zic? Așa... Acum mai mult timp vorbeam cu cineva. Eu nu eram doritoare să postez ce scriu. Îi dădeam lui şi punea la el. Era fericit. Deşi nu erau ale lui. De la un timp îmi zicea că nu mai are niciuna. Trăia prin cuvintele și emoțiile tale. I-am zis că acum le păstrez. Vreau să impresionez pe cineva. Da. Trăia. Ca într-o altă lume. Într-un timp mă supărase. Ştiu. A murit tipul. Ba nu. L-am şters. A rugat o cunoştinţă să îl deblochez. Apoi a început să îşi pună şi poza. Era înnebunit câte aprecieri avea. Voia să fiu soția lui? Nu ştiu, poate m-ar fi iubit nebunește. Zicea că uneori mă invidiază că nu poate scrie aşa. Scriu cu sufletul meu, nu cu sufletul altuia. Pentru tine scriu. La mine nici eu nu aş pune ce ai scris tu. Aici iar ne potrivim. Eu admir ce scrii tu. Eu scriu ce pot.
Mi se părea aşa de real totul că nu mai ştiam când există iluzie şi când e proză. Este interesant ce citeşti şi are legătură cu realitatea. Adevărata atingere sufletească este cea fizică, dorința...emoția. Restul doar cuvinte...care trec...se uită. Şi asta e adevărat. Nu uiţi ce te face cineva să simţi. Da. Şi eu am vrut să spun. E bine că scrii pentru cineva. Ești îndrăgostită. Ba nu, scriu pentru tine...
Un tablou personalizat cu Eul unei alte fiinţe surprinde acea acea nemărginire de simțiri, de patimi de doruri nespuse, gânduri măreţe, toate acestea îngrămădite într-o viaţă (de poveste) care nu mai este experienţă, ci este numai stare de spirit.
Ioana Sarah este, într-un fel, alter-egoul meu într-o lume plină de gânduri, ce se confundă cu povestea unui om obișnuit ce îşi pune în scenă propriile scrieri şi poziţiile pe care le adoptă faţă de cea mai concretă actualitate, sau a unui om care întâlnește mai multe persoane într-una singură şi, astfel, reuşeşte să devină altcineva.
