Ioana Sarah (III)
Fii mai receptiv şi mai atent la tot ce ţi se întâmplă, încât Egoul tău să nu rămână blocat într-o realitate care depăşeşte capacitatea ta de evaluare a potenţialului ei de a captiva atenţia.
Am terminat cartea. A mea a fost romantică, despre oameni care se caută şi se găsesc. Concluzii. Impresii. Rezumat. Să fac eu ? Păi tu ai citit-o... Spune-mi ce ţi-a plăcut, cum s-a încheiat...Ceva care să mă facă interesat de conţinutul cărţii tale. Curios mai eşti. Dar uite, pe scurt. Doi tineri s-au întâlnit întâmplător, fiecare avea o poveste tristă, amintiri greu de cuprins de mintea unui singur om. Se simţeau compleţi unul cu altul ca indivizi, iar după nişte încercări şi cântăriri au rămas împreună. Fiecare credea că nu este destul de bun pentru celălalt. A fost chestia aia când întâlneşti pe cineva pe care îl aşteptai.
Da, o carte romantică, despre sentimente, trăiri, aşteptări. Parcă e ceva luat din realitate. Exact. După aşteptări şi aşteptări şi aşteptări, trebuie să ai şi noroc... Să găseşti pe cine îţi trebuie. Doar atunci trăieşti cu adevărat. Vreţi aceleaşi lucruri. Faceţi aceleaşi lucruri. Aveţi aceleaşi pasiuni. Staţi în tăcere, unul lângă altul şi e de ajuns. Acum trebuie să plec, fac geanta. De multe ori astfel de oameni rar trăiesc împreună. Se întâlnesc doar sporadic. Momente trecătoare. Ore pline de amintiri. Poate este ceva pe viaţă, nu şţiu sigur. Da, iar cine mai are chef şi răbdare să mai caute...atunci să caute.
Tu zici că ai găsit pe cineva aproape de sufletul tău şi eşti încântat. Tot e bine şi acum. Sper. Numai să nu se schimbe. În timp amândoi se schimbă. Rar se atrag continuu. Se vor strădui amândoi...doar unul nu va fi de ajuns. E vorba de tine acum. E vorba despre oameni. Despre noi doi. Da, desigur, mulţumesc pentru rezumat, cartea cred că e minunată.
N-am mai vorbit despre carte. I-am spus că marea ştiinţă a scrisului se dezvoltă în spiritul cuvântului pe care îl laşi să preia controlul asupra vieţii tale, fără să faci din el o cruce sau o sursă de îmbogăţire. Da, dar şi scrisul, la fel ca marile descoperiri ale ştiinţei, a aparţinut unor oameni modeşti de pe urma cărora s-au îmbogăţit alţii. Marile teorii nu sunt traduse întotdeauna adecvat în practică, odată la mulţi ani eşuăm cu toţii pentru a renaşte apoi.
Leadership: Poţi să deblochezi potenţialul de vibraţie al unei fiinţe care trăieşte totul prin fluxul conştiinţei, şi în acelaşi timp să creşti potenţialul de sens al unei experienţe de percepţie-simţire care să o împlinească?
Eu spun cum e simţirea scriitorului, e o continuare, nu acceptare. E un fel de a merge pe sârmă în paralel...acel om care pică nu simte viaţa, pulsul ei, plăcerile ei, şi mersul nu se reia. Apare o disfuncţionalitate. Ceva se rupe... Cu riscul de a mă repeta îţi spun. Când este să fie, atunci este. Fără ocolişuri. De aia nu-mi mai fac planuri. Când e prea sinuos drumul se alege praful, mai exact. Eu spun din ce am trăit, din ce-am văzut, sau din ce mi s-a povestit. Adică dacă placi pe cineva şi te place, atunci asta se vede. Când aştepţi prea mult, atunci înseamnă că ceva scârţâie. Când scârţâie se rupe. Când s-a rupt înseamnă că relaţia nu se baza pe temeinicie. Erau doar speranţe prin vise. Da, aşa este. Viaţa e simplă. Oamenii o complică de fiecare dată.
Aş fi vrut să fi putut să mă răzbun puţin pe tine, aşa cât să mă simt mai bine. Iar vei spune ceva împotriva voinţei mele....câtă răutate ! Da, sigur, că tu tare bun eşti. Cică m-ai şters demult de pe lista de prieteni doar ca să te răzbuni. Ba nu, tu m-ai forţat atunci să te şterg...te certai cu mine. Sunt în drum spre casă acum...şi aici sunt lumini, totul e luminat în această noapte. Bine, îţi urez noapte bună ! Vise frumoase ! Dar unde sunt oamenii? Eşti cam singur...Singur eşti şi printre oameni. De la mine pentru tine, uite un sărut strălucitor, mai luminos ca luminiţele tale din noapte. Cât va dura sărutul? Toată viaţa mea sau toată viaţa ta?
Trag o concluzie, până aici. Cred că potenţialul de vibraţie al unei fiinţe care trăieşte totul prin fluxul conştiinţei este foarte asemănător cu acea depăşire a atitudinii de subestimare şi depreciere - asociată cu o etapă de viaţă în care vrei să vezi cine eşti cu adevărat (nu să ţi se spună din exterior), dar cu toate astea nu îţi găseşti singur drumul corect pentru tine.
O asemenea fiinţă este vulnerabilă prin prisma slăbiciunii ei de a se transpune într-o realitate virtuală ce poate fi experimentată prin intermediul unor ochelari cu lentile speciale, numiţi: "AlterEgo".
A creşte potenţialul de sens al unei experienţe de percepţie-simţire care să împlinească o fiinţă plină de sensibilitate, înseamnă să îi dai acestei fiinţe acceptul de a se vedea pe sine ca fiind protagonista unei poveşti memorabile de viaţă, capabilă să te facă pe tine însuţi mai bun.
Nuuuu ! Vreau să ştiu cât ţine doar starea asta a ta. Nu, nu sunt tristă. Deloc. Mă gândesc că dacă ne împrietenim iar, când îţi e lumea mai dragă, atunci te voi şterge eu din lista de prieteni. E rândul meu să fac asta. Marile secrete se dezvăluie numai celor ce apreciază lucrurile simple şi accesibile ce ne înconjoară în viaţa de zi cu zi. Marile secrete sunt despre noi doi, într-o noapte în care numai un sărut ne poate lumina calea. În opinia mea apar pe etape aceste secrete, despre simţire şi despre obiectele simţirii, despre logica afectivă şi despre închipuirea minţii.
Despre una ar fi când te laşi transpus în realitate fără multe analize prealabile şi simţi cum e să te iluzionezi, îţi faci iluzii pentru toată viaţa... A doua apare cam atunci când ştii secretele şi ai impresia că e la tine cheia pentru înţelegerea lor: ori fugi, pentru că te simţi atoateştiutor, ori aştepţi derularea evenimentelor ca şi cum revezi un film. A treia etapă e simplă, orice secret te ia pe nepregătite şi dacă nu mai ai ce pierde nu pierzi nimic urmărind derularea simplităţii în viaţă. Este ca o toamnă în care culmea, chiar şi în realitate pică aici o frunză şi colo o alta, într-o armonie perfectă.
Cine nu crede să urmărească, deşi un copac are multe frunze, nu cad două în acelaşi timp şi în acelaşi loc...
Nicu, dacă eşti un scriitor bun, te rog să scrii despre o întâmplare pe care ai trăit-o tu sau cineva cunoscut, dar din punctul de vedere al cuiva care nu are nicio legătură directă cu acţiunea propriu-zisă. Nu încerca să te gândeşti la mine, nu încerca să-ţi aminteşti conversaţiile noastre. Uită-mă şi atât, iar dacă nu mă poţi uita, cel puţin încearcă să nu te pui în locul meu. Dacă aş fi fost eu scriitoare, cum eşti tu, mi-aş da singură acest sfat: "Fii ceea ce eşti şi lasă pe fiecare să fie ceea ce este".
Potenţialul Egoului de a capta atenţia se evidenţiază prin lărgirea poziţiei faţă de acea realitate a dorinţei de recunoaştere afectivă, prin raportare la o viaţă care se trăieşte prin "lecţia" suferinţei exprimată prin mărturisirea unor oscilaţii sufleteşti.
Din această nouă conversaţie cu Ioana Sarah am învăţat că omul care spune ceea ce simte este omul care simte ceea ce crede. Şi că omul care caută să obţină o acceptare a propriei vieți, eliberându-se de dorința de a fi fost altfel, este un om care se trăiește pe sine, nu se fantasmează pe sine.
Am mai învăţat că nu trebuie să apăs niciodată prea tare pedala de acceleraţie: risc să ajung prea repede într-un loc care nu-şi găseşte locul. Sunt locuri din anumite cărţi care ne caută când noi suntem plecaţi în căutarea altor locuri. Este şi un scris anume care anunţă felul cum este scriitorul: simţitor sau avar după glorie, ori darnic şi dispus oricând compromisurilor.
