Ioana Sarah (I)

Comentariile amicei meie Ioana Sarah pe pagina mea de FACEBOOK. Conversaţiile noastre. Sunt lucruri interesante de ştiut, fiindcă ceea ce afli de la alţii ia forma unor întrebări care solicită hotărâri cheie în puncte de birfurcaţie ale vieţii.

Ascultă-mi vorbele grele şi cumpăneşte bine înainte să reţii ideea din spatele lor, sensul lor de artă, de vis, de neuitat, de privire concretă asupra lumii. Uneori sunt vorbe de o linişte deplină, alteori ele sunt scoase din iadul disperării. Realitatea este făcută de oameni şi uneori serveşte la satisfacerea nevoilor resimţite pentru alinarea durerilor. Acest lucru nu trebuie uitat dacă vrem să înţelegem mişcările spirituale şi dezvoltarea lor. Corectează-mă, încă nu am trecut pe curat, pe o tablă neagră se scrie doar cu alb. Era o vorbă...dacă vrei să echilibrăm situaţia eu zic să împărţim realitatea şi visarea, îţi las ţie visarea şi apoi facem schimb, să privim din ambele perspective.

Simţirea în realitate şi nostalgia visului sunt impulsuri ale aspiraţiilor omeneşti şi uneori ale realizărilor. Oricât de înălţătoare ar fi acestea din urmă tot ce punem în leagănul gândirii şi trăirii ne aduce la cele mai profunde simţăminte. Adesea, punem gândurile noastre în sacul cu amintiri nefireşti, simţămintele lovite de zbucium le turnăm într-un cazan plin cu smoală, iar simţirea oricât de înălţătoare ne trimite înapoi la leagănul tuturor realizărilor, împlinirilor şi satisfacţiilor sufleteşti care ne-au dat mare bătaie de cap. Nostalgia trăirii întru scris poate să mângâie aspiraţiile de absolut ale sufletului uman, reprezentând de multe ori legătura visului cu realitatea, ca o măsurare a impulsului de voinţă pentru o perioadă de timp, acel impuls de a acționa instinctual care capătă sensul de atitudine practică, ba mai mult, se concretizează într-un plan bine pus la punct.

Există oare un moment determinant pentru transformarea realităţii unui om? Răspund tot eu: există în măsura în care poţi stabili un punct determinant al timpului pentru transformare. Simţirea în realitate şi nostalgia visului sunt impulsuri ale aspiraţiilor omeneşti şi uneori ale realizărilor, oricât de înălţătoare ar fi acestea din urmă tot ce punem în leagănul gândirii şi trăirii ne aduce la cele mai înalte simţăminte...

Uneori, transformarea este o chestiune de citate, realizându-se prin intermediul unei terapii pentru suflet. Poezia nu e o lucrare ştiinţifică, este o reflecţie a cuvântului în ce priveşte sufletul, cred că există o întrebare mereu nepusă: de ce scrie omul poezie? Trăirile ne sunt date uneori de cursivitatea" versurilor prin rimă ...(aştept următoarea poezie). Intenţia de a scrie e ca o particulă în mişcare liberă într-un anumit moment al timpului...speranţa e o situaţie reală cu două particule diferite în acţiune.

Încrederea nu vine din teorie, iar teoria nu are voie să contrazică faptele existenţei. Destinul e un fel de simultaneitate a evenimentelor depărtate între ele, un fel de acţiune la distanţă.

Existenţa este în strânsă legătură cu evenimentele lumii, cu destinul omenirii. Deci, existenţa este totalitatea însuşirilor atribuite unei noţiuni intelectuale posibile. Orice noţiune devine subiect dacă este o realitate vie. Mulţi sunt dispuşi să creadă că ea corespunde problemelor lumii. Schimbarea subiectului apare în mod obiectiv când apar neîncrederi sau opoziţii la care nu putem răspunde, putem doar să ne apărăm.

Dacă am fi putut refuza timpul de la început, într-un fel sau altul nu ne-am fi născut, timpul este ca o carte lipsită de profunzime ce se răsfoieşte cum vrea. Probabilitatea e parte din viaţă mai mult decât există în matematică. Viaţa e mereu probabilă, niciodată sigură.

Să-ţi mai spun ceva. Autocontrolul ţi-l asigură o remarcabilă vedere clară, o siguranţă de sine şi intuirea unei substanţe proprii ce nu poate fi alterată, sau mai corect, chiar acestea ţi-l asigură. Deci ca să înţelegi viaţa, trebuie să ai autocontrolul de a rămâne într-o stare de pace tot timpul, de a accepta anumite situaţii inopinate şi de a face faţă provocărilor şi ameninţărilor cognitive.

Lipsa de sinceritate duce la stângăcie, care poate îmbrăca diferite forme. Uneori este fluturată pentru justificarea neroziilor şi atunci gesturile devin imperfecte şi stângace.Iar planificarea asiduă duce la nebunie şi atunci nebunii se cred înţelepţi. Este un fel de înţelepciune care ne scuteşte de aplauze...problemele oricum în general sunt insolubile...

Mai am puţin şi râd, vezi că vine toamna, se vor colora frunzele în mii de culori, sau cum ai spune tu vor fi falsificate...

Atunci omul este cel mai puţin căutat, deşi este cel mai preţios...în momente neprevăzute omul este nestăpânit, îngrozit de nedumeriri de parcă ar intra în război cu toată lumea. O lume care are chipul familiar al cotidianului.

Să scrii mult dacă scrisul este un efect practic de îmbunătăţire a ştiinţei, dacă faci posibilă inventarea unor lucruri care îmbogăţesc viaţa. Cărţile sunt rezultatul gândirii, ele sunt certe şi necesare, unele vorbesc despre ce se întâmplă în natură, aşa cum vede observatorul, altele vorbesc despre acţiunea asupra spiritului uman, despre nesiguranţa omului în faţa lui însuşi. Fiecare generaţie îmbunătăţeşte tezaurul cunoaşterii şi înţelegerii scriind... zic şi eu ca să nu stau degeaba.

Leadership: Felul cum percepi realitatea poate să pornească de la felul cum îţi percepi propria existenţă prinsă între un moment de neuitat al transformării de sine şi un reper de referinţă culturală?

Scriem pentru că undeva în adâncul fiinţei noastre sperăm că cineva va călători prin mintea noastră. Noi avem nevoie de ceilalţi, ceilalţi se regăsesc în noi...unii năvălesc în scrierile noastre ca într-o junglă, alţii caută întâmplări netrăite, unii sunt debusolaţi, totul primim şi totul e de dăruit, acesta e farmecul vieţii.

Un tip din lista ta de prieteni, pe nume Vasile Nemeș spunea la un moment dat: “Inspiraţia nu ne vine de la cineva asemănător cu noi. Când ai ochi doar pentru tine, te adapi dintr-un lac. Când explorezi, bei dintr-un proaspăt izvor.”

Doar ce nu este ca noi înşine ne completează până la a deveni întregi, nimeni nu îşi adaugă încă o mână pe lângă ale sale, însă o atingere plăcută ne conduce spre visare.

Ştiinţa valorifică lucrurile despre care altfel am fi ştiut doar că există, este ca un creion pus în mâna unora şi nu a altora, pentru că indiferent de domeniul ştiinţific, ştiinţa nu este la îndemâna oricui. Fiecare om este o sensibilitate, o emotivitate dramatică, uneori pătimaşă, limpede şi ponderată câteodată, omul este o ştiinţă în care încape toată lumea exterioară. Aceasta rezultă din vederea remarcabilă şi extrem de clară dată substanţei fiecărui individ care apare în decorul ştiinţei.

Un reper de referinţă culturală poate să rezoneze cu popularizarea propriei versiuni de A FI, transpusă (prin emoţii, prin senzaţii, prin gândire) într-o poveste plină de artă care scoate în evidenţă faptul că tot ceea ce trăieşti face parte dintr-o ascensiune spirituală treptată.

Se duc bătrânii şi se duc şi tinerii. Ceea ce este în afara conştiinţei nu este neapărat dedesubtul ei. În fiecare om zace un pictor care n-a deschis niciodată o expoziţie. Iar o exprimare fără metafore este ca un teren arid, indiferent dacă este vorba despre pictură sau despre scris. Felul cum te exprimi este felul unei culori de a surprinde sufletul omului, proprietatea unei culori de a fi mai caldă sau mai rece în funcţie de caracterul şi felul omului de a fi, indiferent ce scenă îşi alege el să surprindă în viaţă. Orice scenă de improvizaţie se naşte pe loc, în faţa ta, în oglinda sufletului tău. Participi în mod direct. Poţi da şi altora sugestii.

Viaţa este un fel de ştiinţă în care mai întâi existăm, este un fel de piesă de teatru în care nu contează că am jucat bine sau prost, contează doar că am debutat. A mai spus cineva asta, dar cu alte cuvinte. Important este ca aceste cuvinte să existe în ştiinţa vieţii tale, permiţându-ţi o dezvoltare armonioasă, atât pe plan fizic, cât şi psihic şi spirituală. Nu-i bine să fii actor fără cauză, fără scenă şi public, fără artă. Dar e bine să trăieşti o viaţă de actor prin intermediul poveştii unui actor care impresionează la fiecare apariție.

Să păstrăm ceva din caracterul unui Robinson Crusoe, să nu lăsăm niciodată să se stingă focul spiritual, ci să-l întreţinem, să lăsăm mereu să ne ardă un foc interior de nestins.

Leadershipul denotă felul îţi exprimi personalitatea, caracterul, inteligenţa emoţională, aşa încât ceea ce laşi în urma ta, ca într-o poveste de mare impact, să fie demn de un Robinson Crusoe care trece printr-o mulţime de aventuri care îl maturizează, îl fac puternic, şi îl învaţă să se autoeduce.

Ioana Sarah este numele unei simple anonime care mi-a devenit prietenă într-un moment când nu aveam niciun prieten. Gândurile ei, atât de profunde, simţitoare, libere, m-au traspus într-un adevărat miraj din care nu-mi doream să mai ies vreodată, până în punctul când mirajul şi-a adus contribuţia la construcţia unei poveşti din care cred că nici acum nu mai am scăpare.

Povestea se numeşte: "Povestea noastră".