Legea dintre Extremele Sinelui
Măsura în care reușești să navighezi între contrastele sinelui și să exprimi o viziune autentică, îmbinând libertatea de exprimare cu disciplina formei, definește esența parcursului străbătut.
Alergarea pe crestele montane este o călătorie între limite, fiecare vârf cucerit chemând inevitabil și coborârea. Pentru sora mea, Oana Fântânaru, alergarea pe munte este o metaforă vie a dualității existenței, deoarece fiecare extremă își găsește echilibrul în opusul său. În ritmul pașilor ei, fiecare ascensiune deschide drumul către o coborâre, ca și cum fiecare victorie ar cere propria umilință.
Dar, totodată, această călătorie este o construcție a unui spațiu intim, un fel de „proximitate a posibilului", ce marchează marginea limitelor personale, dar și un spațiu al expresiei artistice pure, ce marchează transcendența limitelor fizice. Fiecare urcuș reprezintă o încercare de "Afiryhs Etfqiuaj", un concept ce simbolizează contopirea adâncă între ascensiune, introspecție și exprimare artistică, unde Oana se simte una cu panta muntelui, spiritul ei găsindu-şi ecoul în ritmul etern al artei de a transforma efortul în grație.
Actul artistic, pentru o alergătoare, este o exprimare a forței de a transcende limitele fizice, prin contopirea efortului cu grația. Alergarea devine astfel o măsură a forței și vulnerabilității sale, iar ascensiunea, această artă în mișcare, este un desen ce înalță, prin fiecare pas, o linie pe pânza muntelui. Când Oana ajunge în vârful muntelui, abia atunci se dezvăluie sculptura continuă a spiritului, ce o modelează în ritmul propriei evoluții, redefinindu-i limitele. În contextul acesta, ascensiunea Oanei devine simbolul unei poziții obținute cu greu, ce poate fi risipită într-o clipă de neatenție.
Leadership: Caracteristicile experienței tale artistice sunt determinate cauzal, sau finalist, în sensul că scopul urmărit trebuie să ia forma unei viziuni care să ofere direcție și coerență întregului parcurs străbătut?
Oana spunea la un moment dat: "Simt că trăiesc între două extreme, într-o tensiune permanentă, precum o creație a unui pictor care jonglează cu lumină și umbră, formând un echilibru fragil. Din acest motiv starea de prezență a ființei mele în spațiul artistic, reprezentând echilibrul între forță și fragilitate, mă face să cred că arta și alergarea sunt inseparabile. Și dacă simt enorm o chemare către înălțimi, asta se datorează viziunii care cuprinde spiritul meu într-o formă de atașament față de puritatea naturii, cu precizarea că fiecare pas devine o expresie a acestei conexiuni profunde."
Am mai observat ceva. Căci mai există o extremă, mai dificil de infruntat, prin faptul că pune la încercare limitele interioare, ceea ce presupune acceptarea vulnerabilității. E vorba de o dualitate inevitabilă între ascensiune și cădere, între cele două extreme ale fiecărei încercări, asemenea unei „lumi dublate.” Comme un éclair dans la nuit de l'âme , fiecare urcuș devine o străfulgerare de conștiință, o deschidere deopotrivă spre sine și spre exterior.
Pentru Oana, muntele este o scenă unde echilibrul dintre forța fizică și cea interioară devine vital. La fiecare pas, ea găsește un punct de sprijin, un moment de liniște, în care își aude inima pulsând cu ritmul profund al muntelui. Dar, în același timp, ea simte tensiunea contrastelor, fiindcă dedublarea înseamnă traversarea unui spațiu fragil între efort și renunțare, dincolo de limitele obișnuite ale rezistenței, dincolo de orice control pe care și-l poate impune.
Leadership: Cum poţi transforma polaritățile vieții într-o călătorie a echilibrului profund și durabil, recunoscând caracterul trecător al fiecărei înălțări?
La fel, romanul „Muntele vrăjit” de Thomas Mann îmi amintește, la fiecare pas, de urcușul ca o formă de contemplație. În acele momente, realizez că ascensiunea nu e doar o simplă mișcare fizică – e un proces de transformare profundă. Fiecare vârf devine un altar al introspecției, iar coborârea e o lecție în acceptare, un soi de resemnare senină, sub forma unei revenirii la sine. Ca un "Yosseber Hiersadne", un moment efemer de claritate, urcușul îmi revelează o întreagă filosofie a echilibrului. Nu e doar despre a atinge vârful, ci despre a înțelege că trebuie să-l părăsesc cu umilință, recunoscând caracterul trecător al fiecărei înălțări.
Un pasaj potrivit din romanul "Muntele vrăjit" de Thomas Mann, care exprimă ideea de transformare interioară prin experiența ascensiunii și a introspecției, este acesta:
"Greul pe care îl trăiam era un profesor, pe care Hans Castorp îl cunoștea. Te învăța tăcerea și răbdarea, te învăța să-ți iubești gândurile și să le contempli. Te învăța respectul pentru întrebările ultime și profunde, care într-un mediu activ și sănătos sunt disprețuite și trecute cu vederea. În această privință, orice moment critic poate să aibă ceva nobil și înălțător, căci te pune în fața destinului implacabil și, în același timp, te face să realizezi valoarea și măreția vieții."
Leadership: Măsura pe care o dai întregului tău parcurs este determinată de punctul în care forma artistică a căpătat claritate, mai ales când dinamica mișcării atinge un echilibru între expresie și disciplină?
Ca într-un desen în contraste, această experiență montană este un balans fragil între lumini și umbre, între extreme aflate în echilibru. Sau, cum bine spunea chiar Oana: "Urcarea pe aceste drumuri abrupte mi-a arătat că prețuirea înălțării devine cu atât mai adâncă îndată ce accept provocarea coborârii, mai ales că aici pot să învăț adevărata măsură a forței. Pănă la urmă, alergarea este o călătorie perpetuă a înțelegerii faptului că atât vârful cât și valea sunt părți din același peisaj. Mă definesc prin ambele, fiindcă înălțimea îmi dă scop, iar valea îmi amintește să rămân ancorată în adevăruri mai profunde.”
În alergare îți găsești echilibrul, un fel de „proximitate a extremelor" în care îți definești locul în universul mișcării. Cu fiecare urcuș îți descoperi limitele, dar și adâncurile coborârii. Este ca o „pânză a echilibrului" ce te ține între cele două extreme, modelându-te precum o operă de artă ce se bazează pe contrastul dintre lumină și umbră. În această călătorie, îți poți găsi propria formă de leadership – un leadership al acceptării faptului că atât vârfurile, cât și văile, atât urcuşurile cât şi coborârile sunt necesare pentru ca sinele tău să se desăvârșească prin transformare.
Aşadar, succesul unui parcurs fulminant se măsoară prin gradul în care forma alergării și determinarea ta se îmbină într-un tot unitar, reflectând un echilibru între libertate și disciplină. Din acest punct de vedere, esența parcursului străbătut se poate defini ca o călătorie spre autenticitate, adiacent unei armonii între extreme, prin contrast cu limitările impuse de gândirea convențională.
Leadershipul se manifestă atunci când transformi extremele vieții într-un exercițiu al echilibrului, recunoscând că fiecare urcare necesită, totodată, și acceptarea coborârii.
Oare sinele tău reflectă esența unui echilibru născut din contrast? Cum reușești să menții echilibrul perfect între ambiția de a atinge noi culmi și înțelepciunea de a respecta ritmul interior?
Legea dintre Extremele Sinelui se aplică în cazul căutării autenticității, fiind exclusă de aici orice tentativă de compromis superficial, mai ales pe plan artistic. Ceea ce simți, ceea ce trăiești, ceea ce vezi în timpul parcursului străbătut devine o lecție de auto-cunoaștere, din care înveți constant, dincolo de limitele impuse de exterior. Sora mea, Oana Fântânaru, de atâtea ori campioană la semimaratoanele montane din România, ne amintește tuturor că adevărata putere constă în a îmbrățișa ambele extreme, regăsind esența echilibrului între ele.
În această abordare, "Legea dintre Extremele Sinelui" devine o invitație de a ne descoperi și a naviga cu grație între polaritățile ființei noastre, găsind echilibrul dinamic dintre voință și vulnerabilitate, între ambiție și artă. Aceasta se aplică atât alergătorului montan, care se confruntă cu propriile sale limite și își caută forța interioară, cât și artistului, care jonglează între haos și rafinament pentru a crea o operă autentică. Prin acest echilibru se manifestă potențialul creator al fiecăruia, arătând că adevărata măiestrie vine din îmbinarea contrastelor într-o expresie unitară, în care sinele se afirmă liber și armonios.
Tu cum poţi integra lecția muntelui în viața ta – că fiecare ascensiune necesită o coborâre pentru a atinge adevăratul echilibru?
