De fiecare dată când ajung pe litoral senzaţia este aceeaşi: trăiesc sentimentul intens de "nou început", ShaUrtho , iar senzaţia ciudată de irealitate, o detaşare de lucruri şi o retragere într-o presupusă comuniune mistică cu divinitatea, că ceva se scurge parcă din mine, pornind dinspre piept şi ajungând la membre, este una pe care nu am mai trăit-o în niciun alt context. Cu certitudine, fiecare detaliu pe care vederea îl poate cuprinde este lucrarea Domnului, înainte ca eu să-i ofer prin desen sau pictură o semnificaţie aparte.
Numai din cauza perspectivei în planul real al diversității în unitate, luând în considerare tot ce este necesar sublimului pentru a se manifesta ca "una belleza que no existe en proporciones, sino en correspondencia con el alma y su resonancia con el universo" , artistul reuşeşte să dea semnificație exclusiv estetică imaginii cu care ochiul său îşi lărgeşte orizontul. Pictura este în esență arta de a observa, de a te bucura de momentul potrivit, de a surprinde un moment într-o fracțiune de secundă. Odată cu fiecare lucru pe care vederea îl captează, cu fiecare experienţă pe care o trăieşti în fiecare amintire, îţi pictezi propria pânză de realitate, gând cu gând, alegere cu alegere.
Pașii cu care calc nisipul, pașii cu care las în urmă un semn al prezenței mele, o poveste despre mine, amprenta unei opere de artă efemere pe nisipul litoralului, unde marea și soarele devin muză și inspirație, mărturisesc călătoria mea prin timp și spațiu. Ei îmi conturează destinul printr-un soi de Inthensiodios Aspras , un moment care nu se va mai întoarce niciodată, și îmi țes povestea vieții în acelaşi mod în care pictorul își interpretează lumea din jurul său, plin de sensibilitate și compasiune, ca modalitate de a vedea frumusețea în lume, chiar și în locurile cele mai neașteptate.
În filmul "Swimming Upstream" pe care l-am revăzut recent, exista o scenă în care Tony Fingleton înoată singur în piscină, după o altercație cu tatăl său. Această scenă este profund simbolică și reflectă dorința lui Tony de a scăpa de realitatea dură a vieții sale. Apa reprezintă un refugiu pentru Tony, un loc unde se poate retrage și unde se poate simți liber, neconstrâns de problemele sale. Şi cred că din punct de vedere artistic această scenă, filmată într-un mod care accentuează singurătatea și izolarea lui Tony, exprimă totodată esenţa existenţei lui prin frumusețea și puritatea apei, adevărate surse de reînnoire la nivel de sine. Ele îl ajută să se conecteze cu lumea din jurul său și să găsească un sens în viață.
La fel se întâmplă cu mine atunci când sunt pe litoral: marea nu este doar un splendid peisaj de vară, plin de albastrul infinitului, unde cerul se îmbrățișează cu adâncurile, ci devine un spațiu de reflecție și introspecție, spaţiu de identitate între suflet și reflecția lui în lumea exterioară, unde fiecare gând și emoție se întâlnește cu esența pură a ființei mele. Valurile mării, asemenea gândurilor și emoțiilor lui Tony, vin și pleacă, aducând cu ele amintiri, speranțe și vise, făcând ca modul de redare a unui tablou să fie accentuat de undele care se ciocnesc cu trupul înotătorului, simbolizând interacțiunea dintre om și natură, dar și căutarea introspectivă a esenței sale.
Arta este ca valurile, uneori puternice şi înfricoşătoare, alteori delicate şi liniştitoare.
Așa cum Tony își găsește liniștea în piscină, eu o găsesc în imensitatea mării, unde fiecare val pare să îmi șoptească povești nemaiauzite, linişti care calmează sufletul şi mintea, contrastând cu agitația vieții cotidiene, fapt ce îmi oferă o perspectivă nouă asupra vieții. Tony este un artist care experimentează prin simţire şi cugetare, nu neapărat prin voinţă şi ambiţie, introspecția și labirintul interiorității umane aşa cum este surprins într-un tablou de felul "The growing wave in Pourville" de Claude Monet, în contrastul dintre culorile reci şi cele calde. Valul este o forță puternică și imprevizibilă, iar cerul este calm și senin, contrast ce creează o tensiune vizuală amplificată de faptul că valul este mai aproape de privitor decât cerul.
Un artist poate folosi imaginea unei mări învolburate pentru a reprezenta o perioadă de agitație interioară. În ceea ce priveşte scena din film, apa era instrumentul de exprimare al lui Tony, iar înotul era procesul său creativ. Omul trebuie să fie calm chiar şi atunci când marea este zbuciumată. El şi-a pictat propria pânză de amintiri și emoții, colorând acel moment de interiorizare cu nuanțe unice ale vieții, anume: efemeritatea, sau contrastul dintre liniște și furtună, libertate şi conectare cu natura. Într-adevăr, valurile vin și pleacă, fiecare fiind unic în formă și mișcarea sa. Prin urmare acest flux constant creează ideea de tranzitorietate și reînnoire.
Aprecierea prezentului este doar o revizuire a ideii de moment efemer, parte dintr-un întreg mai mare, pentru că fiecare val, deși trecător, contribuie la ritmul și esența mării în ansamblu. Or ideea de a fi parte dintr-un întreg mai mare, rezonând cu imaginea reflectată de o senzaţie profundă, se referă în principal la sentimentul de conectare cu ceva mai măreţ decât noi înșine, cum este universul sau forța vitală a naturii. Acest lucru poate să denote o valoare spirituală vădită, o înrudire spirituală cu artiștii florentini de la Renașterea timpurie care se ghidau după ideea de "homo universalis", adică omul perceput ca microcosmos în raport cu macrocosmosul, văzând în om o reflectare a universului și a divinității.
Cât despre mine, despre mare, despre valuri şi despre înot, despre soarele care îmi luminează momentele de interiorizare, spre adâncirea conexiunii cu mine însămi, pot să spun că fac parte dintr-o imagine care nu este încarcerată în efemer, ci liberă în eternitate. Faptul că imaginea de ansamblu pe care am creat-o este legată de zona artisticului, dându-i o valoare aparte ca instrument de expresie şi comunicare a ideii de "transcendență și interconectare cu natura", subliniază puterea artei mele de a evoca și de a comunica transformări ale sufletului în contextul unei reacții la provocările și stimuli externi. Fie că este vorba de evenimente majore din viață, întâlniri semnificative sau simple momente de cotidian, acestea pot declanșa o serie de schimbări interioare.
Arta, în multe forme ale sale, poate captura aceste momente de introspecție și răspuns, reflectând luptele, bucuriile și revelațiile care vin odată cu ele. Prin aceasta, arta ne oferă o oglindă în care ne putem vedea propriile reacții și astfel să înțelegem mai bine complexitatea emoțională și spirituală a experienței umane. În cele din urmă, când ultima pensulă este pusă jos și ultima culoare se usucă pe pânză, rămâne un strigăt neaşteptat urcând spre noi - o operă de artă completă, o poveste spusă în culori și forme, un vast capitol al evoluţiei spiritului uman: explorarea şi cunoaşterea de sine.
Legea Întregului Restrâns la Unu se referă la capacitatea omului de a se conecta la vitalitatea naturii prin armonizarea cu sinele său interior, unde introspecția devine puntea dintre conștiința individuală și universalitatea existenței.