Neculai Fantanaru
Totul depinde de cine conduce
Totul depinde de cine conduce
Trecând prin cartierul Galala, am fost atras de o inscripție simplă, dar plină de înțeles, desenată pe una din extremitățile podului care străjuiește micul cartier: „Podul Dragostei: Petronel și Evelina.”
Scrisul, gravat cu un marker negru, purta o poveste mai adâncă decât părea la prima vedere, o chemare tainică a nevăzutului, un soi de revelație cotidiană ascunsă în adâncul inimilor celor care treceau zilnic pe lângă această declarație. Căutarea sensului în viață se manifestă adesea prin gesturi creative sau neconvenționale.
Nu știu de ce cred asta, nu știu să explic rațional, pot doar să intuiesc o fărâmă din misterul ascuns. Căci acele cuvinte simple, mărunte, scrise cu un marker negru, păreau să poarte pe umeri povara unei povești mai vechi și mai adânci decât ar părea la prima vedere, sugerând acea eternitate a sentimentului din prelungirea unui destin împletit. Povestea se întinde ca o rețea subtilă, croită în inimile celor care trec pe lângă această mărturie de dragoste anonimă, devenind o punte nevăzută între cei ce iubesc și cei ce își păstrează tăcerea.
M-am întrebat atunci, privind cu atenţie scrisul: poate o astfel de inscripție, instantaneul unui moment simplu și efemer, să dobândească măreția unei opere de artă capabile să sfideze timpul? Poate impactul fulgerător al unei revelații să se transforme într-un "Epedysasis Harrexhium", o chemare eternă a depășirii de sine? Poate cineva, în fața unei inscripții de acest fel, să simtă acel fior de nemurire pe care doar arta autentică o poate aduce în conștiința colectivă?
Şi oare atunci când ne gândim la impactul unei astfel de revelații, nu ne imaginăm că, la fel ca un tablou meticulos pictat de mâna unui maestru, fiecare detaliu devine un strop de eternitate?
Acolo, pe pod, în acea clipă fugace, am simțit pulsul unui adolescent care, prins în mrejele primei iubiri, încearcă să fure din curgerea timpului o fărâmă de eternitate. „Podul Dragostei” nu mai era doar o înșiruire de cuvinte gravate în trecere, ci devenea expresia discretă a unei aspirații universale: dorința de a păstra viu, chiar și într-un gest atât de simplu, ecoul unui sentiment. La fiecare privire aruncată acelei inscripții, tânărul își dorea ca lumea să își amintească de el și de iubirea sa pentru Evelina, un fir subțire de lumină între prezent și eternitate. „Podul Dragostei" nu este doar un titlu spontan, ci o chemare discretă spre imortalitate, comme un pont entre le visible et l'invisible.
Ochiul interior al creației poate discerne dimensiuni care transcend percepția obișnuită. Cu cât priveam mai mult la acea inscripție, cu atât mai limpede îmi devenea adevărul pe care încerca să-l comunice: o fărâmă de viață prinsă într-un moment trecător. Era ca și cum acele cuvinte aveau puterea să cristalizeze întreaga experiență a unui tânăr în căutarea unui loc în lume, asemenea unui tablou de Kandinsky unde fiecare punct și linie capătă o semnificație cosmică. Sau, precum în fragmentul din romanul "Pendulul lui Foucault" scris de Umberto Eco:
"Creația e un proces de inspirație și expirație divină, ca o răsuflare neliniștită sau ca acțiunea unor foale. Încearcă să creezi și tu ceva din nimic. E un lucru care se face o singură dată în viață. Or Dumnezeu, ca să sufle lumea cum sufli într-un glob de sticlă, are nevoie să se contracte în el însuși, pentru a căpăta suflu, și apoi emite lungul șuier luminos al celor zece sefiroți. Pentru asta e necesar ca luminile sefiroților să fie strânse în niște recipiente capabile să reziste strălucirii lor.”
Cu fiecare zi care trece, cu fiecare privire aruncată asupra acelei inscripții îmi dau seama de un lucru. Băiatul a căutat să transmită o bucățică din sufletul său, sperând ca universul să își amintească de el și de iubirea sa pentru Evelina. Sau poate ca în tăcerea simbolurilor se ascund strigătele unor inimi rănite de trecerea timpului. Oricare ar fi adevărul, este esențial să înțelegem că acest act aparent simplu este de fapt o manifestare a revelației misterului intangibil.
Inscripția lăsată de băiat pentru Evelina devine astfel o creație asemănătoare unui suflu divin, o încercare de a prinde eternitatea într-un moment efemer. Așa cum Dumnezeu își concentrează toată energia în cele zece sefiroți, acea gravură simplă, cuvinte mărunte, poartă în ele greutatea unei întregi lumi interioare, o lumină intensă și fragilă. Asemenea foalelor divine din „Pendulul lui Foucault”, băiatul a adunat în el însuși forța de a-și exprima iubirea și, într-o explozie de inspirație, a lăsat această amprentă, sperând să reziste trecerii timpului.
Un sentiment, chiar și prins între câteva linii, poate deveni o punte între trecător și veșnic, între artist și privitor. Nu-i aşa?
Dumnezeu a suflat, și lumina s-a făcut. Poate că acest "Pod al Dragostei" va fi doar un desen trecător pentru unii, dar pentru cei capabili să vadă dincolo de aparențe, el va reprezenta o fereastră spre o lume plină de speranțe, visuri și dorințe nedeslușite. Și tu, cititorule, ce punți invizibile construiești între realitatea ta și infinitul posibilităților?
Legea Percepției Rafinate se referă la capacitatea de a descifra semnificațiile subtile din jurul nostru, oferind fiecărui detaliu un sens adânc, ce depășește interpretarea obișnuită a realității. Deci, pentru ca percepția să devină un instrument de înțelegere profundă, trebuie să fim dispuși să ne deschidem mintea și inima către adevărurile ascunse în detalii aparent nesemnificative.
Cu cât contemplu mai adânc acele cuvinte, cu atât adevărul pe care încearcă să-l transmită devine mai clar: un moment suspendat între uitare și dorința arzătoare de a rămâne viu în amintire. Inscripția aceea, desenată cu neglijență dar cu pasiune, era ca o bucată din sufletul unui tânăr care încerca să strige lumii despre focul care-i ardea inima.
De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindcă pune accent mai mult pe latura umană decât pe conceptul de business, ceea ce permite cu uşurinţă citirea şi înţelegerea ei.
Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...
Pentru unii lideri „a conduce” înseamnă mai mult a juca un joc de şah, un joc de inteligenţă şi perspicacitate; pentru alţii un joc de noroc, un joc pe care cred că-l pot câştiga mergând de fiecare dată la risc şi pariind totul pe o singură carte.
Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.
Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.
Urmăresc în rândurile acestei cărţi să trezesc interesul omului obişnuit pentru acţiune şi succes. Mesajul acestui volum este că o naţiune puternică este format din oameni puternici şi de succes. Iar fiecare din noi are potenţial, deci succes…
