Licoarea otrăvită

Protejează-ţi vulnerabilitatea în faţa constantei de a fi măreţ, fără să permiţi nimănui să se impună definitiv în sfera emoţiilor tale.

Thebes, oraşul celor vii. Faraonul Seti I se reîntoarce la palatul său somptuos de pe fluviul Nil. Dar când intră în uriaşul său dormitor, dă nas în nas cu slujitorii înaltului preot Imhotep, cel mai mare vraci al său. Nu-i lucru curat, îşi spune în sinea lui. Furios înaintează spre balcon. Acolo, lângă o frumoasă statuetă, îl aşteaptă singură Anck-su-namun, soţia sa, care-i zâmbeşte galeş. Îşi dă seama că cineva a atins-o. Iar nimeni în afară de el nu avea voie să se atingă de ea.

Se întoarce brusc. Dintr-o dată, preotul Imhotep, neînfricat şi dârz, îi smulge sabia din teacă. Apoi Anck-su-namun, chemându-şi în ajutor toată puterea, tot curajul inimii, înfige bucuroasă pumnalul în spatele faraonului. Un geamăt greu îi taie acestuia respiraţia, vocea sugrumată părea că nu mai poate să-i răzbată prin gâtlejul înţepenit. Apoi cu o sete de nedescris, cu o ură desăvârşită, Imhotep îi aplică lovitura fatală. S-a dus cu regele. Din el n-a mai rămas decât un simplu „A fost odată”.

Leadership: Rămâi loial valorilor care dau semnificaţie şi amploare faptelor ce-ţi dezvăluie măreţia, fără să cedezi impulsului dat de sentimente?

Forţa împotriva forţei. E îngrozitor să fii faraon şi să simţi în sufletul tău, cu o înfiorare vădită, că clipa chinurilor tale a fost hotărâtă: iar ele vor avea loc imediat, şi n-ai cum să te împotriveşti deloc. Unindu-se într-un singur gând, într-o singură voinţă, devotaţi unei singure dorinţe, înaltul preot Imhotep şi iubita sa Anck-su-namun au format o singură putere care l-a dus pe faraon la pierzanie. „Zeul” s-a dovedit a fi mai prejos decât perfecţiunea, împărtăşind aceeaşi soartă cu cea a oamenilor de rând, dar într-un mod violent.

Se pune întrebarea cum a putut oare să se prefacă Anck-su-namun că-i este fidelă faraonului şi că-l iubeşte, şi în tot acest timp să-l înşele cu înaltul preot Imhotep. Fără îndoială isteţimea ei şi subtilitatea cu care a reuşit să-l manipuleze, au fost cele două arme cu care i-a înşelat vigilenţa. Căci faraonul, care cu certitudine a fost cucerit de farmecul ei irezistibil, n-ar fi permis niciodată să fie înşelat. Drept dovadă, atunci când şi-a dat seama de acest lucru, a fost omorât cu cruzime.

Deşi atât de puternic şi curajos, faraonul s-a lăsat înşelat de cea mai puternică pasiune omenească: dragostea, atractia faţă de Anck-su-namun. El ar fi trebuit să cerceteze mai bine cum stau lucrurile şi fie prevăzător, nu să-şi pună toată încrederea în ea. Această mare greşeală a devenit realitate de netăgăduit atunci când şi-a dat seama ce se ascunde în spatele aparenţelor, şi a plătit preţul suprem pentru asta.

Leadership: Poţi să vindeci o rană din iubire fără să o transformi într-o rană de moarte?

„ Dragostea femeii niciodată n-o ştii dacă-i adevărată ”, remarca odată dramaturgul spaniol Francisco de Rojas Zorrilla. Şi nu se înşela.

Dacă faraonul ar fi putut citi în sufletul lui Anck-su-namun ca într-o carte deschisă, dacă ar fi putut să desluşească ce se ascunde în spatele aparenţelor, dacă şi-ar fi dat seama mai devreme de firea ei nestatornică şi înşelătoare, atunci lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Însă faraonul, prea încrezător în forţele proprii, şi-a clădit întreagă filozofie de viaţă pe ideea că totul se întâmplă numai după cum doreşte el.

Ei bine, lucrurile n-au stat chiar aşa. În final el a fost învins de forţa acestei femei. Căci ea l-a dus la moarte, chiar dacă nu de una singură. Dar ea a fost principala vinovată.

În leadership, înainte de a fi supus amplificării unei trăiri desfăşurată pe o durată mai mare de timp, ar trebui să întâlneşti acea distanţă de siguranţă care te ajută să vezi mai bine ce este "culmea încrederii" în oameni, apropiindu-te mai mult de perspectiva din care priveşte Dumnezeu ceea ce intenţionează să înfăptuiască. O distanţă care să-ţi permită să te opreşti în condiţii de siguranţă chiar dacă inima continuă să bată a jale.

Leadership: Poţi ţine sub control rolul pe care îl joacă ceilalţi în viaţa ta, în momentele când te simţi încrezător într-un joc disputat sub semnul unui realism naiv?

Fiecare conducător are un punct slab. Punctul slab al faraonului a fost Anck-su-namun. Aşa cum Judith, văduva bogată israelită l-a cucerit pe generalul Holofernes - asediatorul - şi i-a tăiat capul în timp ce dormea pentru ca armata lui Nabucodonosor să nu asedieze oraşul Bethulia, aşa cum Jael l-a ucis pe canaanianul Sisera care conducea o armată împotriva izraeliţilor, bătându-i un piron prin tâmple - la fel Anck-su-namun l-a înjunghiat pe faraonul Seti I ca să-şi petreacă restul vieţii alături de înaltul preot Imhotep.

În consecinţă, putem trage o concluzie: conducătorul care se lasă cuprins de sentimente şi e lipsit de perspicacitate, dovedeşte naivitate, având toate şansele să fie minţit, înşelat şi trădat.

Nu orice licoare bună la gust îţi menţine puterea

Dragostea e oarbă. Ea este o licoare hrănitoare, bună la gust, care îţi poate da energie şi vitalitate, deci care îţi poate fi folositoare şi te poate scăpa de tot soiul de rele. Dar, în acelaşi timp, dragostea poate fi o licoare otrăvitoare care te poate face sensibil, vulnerabil la tot soiul de influenţe, la tot ce se întâmplă în jurul tău. Poate fi o băutură fină şi gustoasă care să-ţi zăpăcească minţile, care să-ţi înceţoşeze gândirea şi să te deruteze spiritual, şi în final să te conducă la eşec. Puterile devin slăbiciuni dacă sorbi din licoarea otrăvită.

Leadershipul de nivel inferior este o consecinţă a slăbiciunii de a te vedea tare atunci când puterea îţi hrăneşte emoţiile ascunse.

Concluzie: Orice lider are nevoie de susţinere morală, şi cea mai bună susţinere o poate avea de la persoana care-i este tovarăşă de viaţă şi care îi este alături şi la bine şi la rău. Ea este persoana pe care se poate baza în momentele de restrişte şi care nu va utiliza nicicând „licoarea otrăvită”.

Dar nu trebuie uitat faptul că orice lider are măcar un punct vulnerabil. Iar orice rival poate anihila un lider atacându-l în acest punct.

Protejează-ţi vulnerabilitatea în faţa constantei de "a fi", fără să permiţi nimănui să se impună definitiv în sfera emoţiilor tale.