Lucrurile își pierd valoarea dacă sunt făcute prea ușor
Chiar și în fața înțelepciunii universale, prejudecățile și barierele culturale pot obstrucționa calea spre înțelegere reciprocă și progres.
Începea să se facă frig, dar, chiar dacă am fi avut lemne, nu am fi îndrăznit să aprindem focul. Așa că ne-am înghesuit unul în altul și am vorbit, oferindu-ne unul altuia puţină consolare, împărtășindu-ne suferința pricinuită de disparițiile lui Talma și a lui Enoh și dându-ne ceva speranță în timp ce discutam despre un viitor vag; eu cu Astiza, iar Ash cu întregul Egipt.
- Mamelucii sunt exploatatori, este adevărat, a recunoscut el. Am putea învăţa unele lucruri de la savanții francezi, la fel cum şi ei învață de la noi. Dar Ethan, Egiptul trebuie condus de oameni care trăiesc aici, nu de rozaliui franci.
- Nu poate exista o colaborare?
- Nu cred. Ar dori Parisul un arab în consiliul orașului, chiar dacă imamul ar avea înțelepciunea lui Thot? Nu. Nu stă în firea lucrurilor. Să presupunem că un zeu ar coborî din cer cu răspunsuri la toate întrebările. L-am asculta sau l-am crucifica?
Leadership: Poţi să privești moartea ca pe ultima și cea mai grandioasă dintre sarcinile tale, reflectând importanța finalului pe care îl marchezi într-o operă de artă, unde punctul final adaugă cea mai profundă semnificație întregului tău parcurs existențial?
- Cu toții ştim răspunsul la întrebarea asta. Deci fiecare om la locul lui, nu-i așa Ash?
- Și înțelepciunea la locul ei. Cred că asta a încercat să facă Enoh, să țină încuiată înțelepciunea Egiptului: acolo unde trebuia și cum au hotărât anticii, chiar dacă puteau să facă pietrele să leviteze sau pe oameni să trăiască veşnic?
- Lucrurile își pierd valoarea dacă sunt făcute prea ușor. Dacă orice națiune sau om ar putea construi o piramidă prin magie, atunci nu ar mai fi ieșită din comun, decât ca un deal. Și să trăieşti o eternitate? Oricine are ochi poate vedea că acest lucru e împotriva naturii. Imaginează-ţi o lume plină de bătrâni, o lume cu puțini copii, o lume în care nu există nicio speranță de progres deoarece fiecare oficiu este plin cu bătrâni venerabili care sunt înaintea ta acolo de secole. Acesta nu ar fi paradisul, ar fi un iad al prudenţei și al conservatorismului, al ideilor învechite și al frazelor uzate, al vechilor ranchiune și al disprețului neuitat. Ne este teamă de moarte? Desigur. Dar moartea este cea care face loc nașterii, iar ciclul vieții este la fel de natural ca şi creșterea și descreşterea Nilului. Moartea este ultima noastră sarcină și cea mai măreaţă dintre toate.
Leadership: Contextul unei lumi dominate de bătrâni, corelat cu riscul unui conservatorism excesiv, poate fi echilibrat prin viziunea unui ciclu continuu de inovație și revitalizare, similar cu perpetuarea ciclului vieții?
În peisajul dezvoltării personale și culturale, conceptul de înțelepciune străveche, precum cea păstrată de vechii egipteni, reflectă un echilibru între păstrarea cunoștințelor și adaptarea la noi paradigme. Așa cum levitația pietrelor și veșnicia vieții sunt concepte care sfidează natura, simplificarea excesivă a proceselor de creație, cum ar fi construirea unei piramide prin "magie", ar diminua valoarea și unicitatea acestora. Imaginând o lume dominată de bătrâni, vedem riscurile unui conservatorism excesiv, unde ideile învechite blochează progresul și inovația necesară revitalizării societății.
Moartea, deși temută, permite rejuvenarea continuă a societății, similar cu fluctuațiile Nilului, esențiale pentru regenerarea vieții. În acest context, moartea nu este doar o pierdere, ci o sarcină care deschide drumul spre noi începuturi, un element natural vital pentru perpetuarea ciclului vieții și a inovației culturale.
Leadership: În ideea că veșnicia vieții poate fi percepută ca un impuls asupra inovației, cum te raportezi la conceptul de moarte ca un element natural, văzut prin prisma unei reprezentări vizuale a renașterii?
În demersurile mele de a înţelege eternitatea și înțelepciunea păstrată de cultura egipteană, m-am confruntat cu aceleași dileme ca eroii literaturii clasice, care trebuiau să aleagă între dorința de nemurire și acceptarea ciclicității naturale a vieții și morții. Fiecare structură, fie că este vorba de o piramidă sau de un sistem de credințe, își pierde relevanța dacă este scutită de provocările schimbării. La fel ca în poveștile despre bătrâni care blochează progresul cu ideile lor învechite, lumea noastră ar suferi dacă ar refuza să permită moartea unor vechi moduri de gândire pentru a face loc nașterii de noi idei.
Moartea, cu teama și respectul pe care le impune, este esențială pentru dinamica culturală și personală; ea curăță peisajul uman de redundanțe, permițând evoluția și inovația să prospere. În acest sens, moartea nu este doar un final, ci un mijloc esențial pentru regenerare și progres.
Leadershipul se constituie ca un drum pavat proaspăt, un proces de receptare a unei imagini autentice asupra dezvoltării științei. în care sfârșitul este doar începutul unui alt capitol spiritual și cultural în societate.
Lucrurile își pierd valoarea dacă sunt făcute prea ușor, mai ales în situația în care provocarea științei și efortul necesar pentru a realiza schimbarea sunt esențiale pentru a cultiva o nouă perspectivă asupra lumii și a posibilităților ei de progres.
* Notă: Dietrich, William - Piramidele lui Napoleon , Editura Nemira, 2007