Memoria unei gândiri prăfuite

Ceea ce vezi la un om devine un mod de explorare a vizibilității de dincolo de aparențe, dacă ești conștient de adâncimile care îi definesc ființa.

În urmă cu vreo săptămână, cu totul întâmplător, am revăzut unul din profesorii mei din facultate. Părul cărunt, tuns periuță, cu vreo 20 kg în plus peste media bunului simţ, mergând cu paşi greoi, cu ochii veseli, dar care trădau o anumită îndoială, ca și când omul ar fi fost conștient de propriile sale nedreptăți, dar încerca să le ascundă cu un zâmbet fără griji. Mă uit la el, îl cercetez din ochi, şi observ că are multe probleme de ordin medical, mai ales ştiind că a suferit vreo două AVC-uri. Deci cu capul sigur nu stă bine.

Bun, dar ce spune privirea lui neliniştită, bine ascunsă în spatele unui zâmbet delicat, amabil, zâmbet care de multe ori ia naştere din umorul savuros şi se termină într-o apoteoză lamentabilă? Citiţi mai departe !

I-am spus că vremea profesorilor universitari a trecut. Inteligenţa artificială precum ChatGPT sau BARD sunt instrumente absolut necesare pentru a învăţa singur, despre orice, fără să mai urmezi vreo facultate. Deja elevii din liceu preferă să înveţe singuri cu ajutorul pluginului CK-12 Flexi din versiunea ChatGPT4, decât să mai plătească meditaţiile exorbitante, intense şi deloc lămuritoare. Studenţii nici nu mai merg la cursuri, învaţă totul singuri cu ChatGPT. Pur și simplu, explicaţiile și modul de organizare a învățării oferite de Inteligența Artificială sunt mult superioare față de orice sistem școlar sau universitar tradițional.

Zdruncinat, înmărmurit, aproape cu lacrimi în ochi, domnul profesor ştie prea bine că generaţia lui, ultima de profesori, este în declin. Totuşi, îmi răspunde, cu capul puţin plecat, ca şi când ar fi vrut să ascundă realitatea: "Nu prea te ajută AI, mai trebuie să gândeşti." Şi ştiţi cum a spus-o? Cu un ton din acela de mândrie, demn de strigătul eroului din război, care lasă să se înţeleagă că, la o adică, el este un mare gânditor şi mare cunoscător.

Leadership: Ai avut vreodată parte de o experiență în care o imagine, aparent fără conținut, a devenit dovada clară a existenței unei lucrări de la care nu se aşteaptă răspuns?

M-au frapat îndeosebi cuvintele "trebuie să gândeşti", ca şi când ar fi fost spuse de un geniu, ceva strâns legat de săvârşirea unui fapt măreţ, culminând cu vreo realizare dincolo de orice aşteptări. Tocmai din acest motiv, cuprins de curiozitate, am căutat pe Google numele domnului profesor, poate găsesc ceva interesant. Şi, ce-am găsit? Ei bine, primele 3 rezultate afişează CV-ul domului profesor. Deci, s-ar spune că CV-ul e cel mai important lucru care iese în evidentă despre domnul profesor. Apoi, următoarele câteva rezultate afişează titlurile unor cărţi învechite, dar, atenţie, nu şi conţinutul lor.

Iată, deci, un gânditor fără conţinut.

Citind CV-ul măreţ al domnului profesor, pe webcache Google, unde nu se şterge nimic, aflăm că este posesorul unui doctorat. Dar, Hocus Pocus, unde este doctoratul? Internetul nu ştie nimic despre lucrarea marelui gânditor, lucrare care totuşi l-a ridicat în funcţie, oferindu-i atâtea beneficii de-a lungul timpului. Practic, existenţa acestei lucrări este pusă sub semnul îndoielii.

Şi ştiţi cu ce seamănă lipsa dovezii existenţei acestei lucrări de doctorat? Este ca şi când ai promova examenul de bacalaureat, fără să te prezinţi la examen. Cu alte cuvinte, marele dottore ar trebui să dea socoteală pentru cel puţin o fraudă colosală, un plagiat sau o teză fără valoare, poate chiar una inexistentă, de care se fac vinovaţi şi alţii profesori, care nu şi-au publicat nicăieri lucrările.

Leadership: Imaginea pe care ți-ai construit-o devine dovada clară a existenței unei creații care provoacă o simțire profundă, dar nu stimulează conștientizarea virtuților tale?

Atenţie mare: acesta este modelul de profesor care rosteşte cuvinte de genul "trebuie să gândeşti", dar care nu are absolut nimic de arătat ! Or ca să ajungi un mare gânditor, trebuie să urmezi sfatul lui Goethe care îi declara unui prieten de-al său: "Ca tu să devii un compozitor, trebuie să fi studiat armonia şi contrapunctul timp de 11 ani, încât să ajungi să supui spiritul inventiv, regulelor, când se vor deştepta imaginaţia şi sentimentul."

Ţi-aş da nota 1 domnule profesor, cu indulgenţă, dacă ai fi publicat "minunea" minţii tale pe internet, deci doar pentru prezenţă te-aş puncta. Însă pentru că îţi este ruşine de fapta ta, şi o ascunzi de atât amar de vreme, atunci eşti elev de repetenţie. Da, eşti doar un repetent fără valoare în lume, la fel de insipid şi necunoscut ca şi lucrarea ta, la fel cum sunt aproape toţi ceilalţi profesori universitari care nu şi-au publicat doctoratele. Prea mulţi escroci şi profani sunt în universităţile din România.

Leadership: Poți surprinde într-o singură imagine, prin aspectul vizual, emoțiile omului prinse în vulnerabilitatea care însoțește un Ego supraestimat?

Acum, continuându-şi spusele şi încercând să argumenteze ceva, el simţea parcă nevoia unei justificări a acestei reluări de opinie, făcând parcă un efort să-şi amintească ceva, cât de puţin, din realizările sale. Memoria nu-l trădase, oare câte evenimente a trăit el în acest timp, ce fapte, ce experiențe, ce realități s-au suprapus peste imaginile profunde, ascunzându-le în suflet?

Totul a devenit dintr-o dată, din nou mai viu, clar şi nebulos, ca amintire îndepărtată, printre care mai apare, miraculos ca o speranţă, soarele. Eu însumi, încercând să trăiesc ceea ce profesorul retrăia în gând, printre amintiri şi poveşti de viaţă, am fost cuprins de febra ciudată a neputinţei de a şti, de a egala, de a înţelege totul, pentru că aşa începe incursiunea într-o lume enigmatică. Cu întrebarea: "Cine sunt eu cu adevărat?"

Oamenii vorbesc adesea din memorie, depanând experiențe și reflecţii, așa încât să nu mai repete greşelile, sau poate ca să se dezvinovățească, să se justifice, încât să găsească o scuză, să-și mascheze greșelile pe linia unei retrageri strategice. Repetându-și întruna, ei învață să creadă în cuvintele salvatoare, care cumva îi disculpă, nu le trădează lipsa de înțelegere. Iar când memoria îi trădează, și se întâmplă asta des la o vârstă, în momentele de neclaritate, atunci ei își compun imagini reconfortante de învingători.

Leadership: Ai experimentat vreodată o simțire profundă în fața unei imagini ce scoate în evidență relațiile cauză-efect ale acțiunilor care nu sunt în favoarea dezvoltării calităților personale?

Majoritatea profesorilor universitari habar nu au ce este de fapt ştiinţa, sau de ce ar putea deveni ea act de gândire. Căci primul pas ca să înţelegi cunoaşterea este s-o salvezi. Al doilea pas este s-o faci cunoscută. Apoi să te foloseşti de ea în mod chibzuit, în acord cu ce-ai învăţat de la alţi, la egalitate cu ce-ai deprins din experienţele tale.

Iar exprimări de genul "trebuie să gândeşti" sunt uşor pripite, căci pentru cine este cu adevărat cunoscător ele reprezintă nişte drumuri lungi, marşuri făcute pe ploaie sau pe cărări troienite şi bântuite de viscol. Numai creierele îndobitocite în direcţia unui Ego supraestimat nu ştiu să facă distincţia între adevăr şi îndoială.

În timp ce-mi vorbea, cu atâta fervoare, ceva în mine înregistra un soi de enigmă. Şi totuşi, habar nu aveam de toate lucrurile astea, le-am înregistrat, am rămas câteva secunde impresionat, dar...oh ! nu se poate, nu am cum să rămân în permanenţă impresionat.

O parte a memoriei îl trădase pe domnul profesor, o parte a gândirii sale a dat din umeri, nestingherit şi, ca şi când ar fi vrut să ocolească un zid greu de trecut. Din acest motiv, nu are rost să caut vreun supravieţuitor al luptei dintre cunoaştere şi necunoaştere, dintre adevăr şi iluzie.

Lumea are la fel de mulţi gânditori pe cât are şi muşte care trag la tot ce înseamnă mizerie. Eroi necunoscuţi printre miile de martiri care sunt acum ţărână. Eroi care n-au înţeles lupta, care habar n-au avut ce-i ăla război, pentru că tot ce-au întreprins au fost doar nişte fărâme de interes nesincer, o aparență, lipsiţi fiind de conținut autentic sau de o înțelegere aprofundată a ceea ce implică cu adevărat un război. Tot ce-am scris aici este o critică la adresa superficialității sau falsității angajamentului lor.

Leadership: Creaţia căreia îi dai viață poate să trăiască în umbră, fără a-și dezvălui adevărata esență?

Din dorinţa de a fi cât mai autentic, domnul profesor, marele filozof, a sfârşit prin a deveni propriul său regizor, interpret şi spectator unic. Vorbea cu chip de atotștiutor, fără să ofere dovada propriei expertize. La urma urmei, cunoaşterea este o aventură devenită datorie pioasă, un soi de călătorie sacrală care dezvăluie tainele ascunse ale înțelegerii profunde. Şi apoi, senzaţia aia ciudată, dureroasă, a reconstituirii unei fărâme de adevăr, fie ea şi fragilă. Ca să înţelegi ceva, trebuie să fi participat la vreun război, să auzi realmente bubuitul tunurile, şuierul gloanţelor, tot infernul de zgomot, fum, foc, groaza şi moartea.

Asta i-a lipsit domnului profesor toată viaţa: curajul de a trece, cu adevărat, prin foc şi sabie. Totuşi, când l-am revăzut, părea bântuit de obsesii napoleoniene, schilodit sufleteşte de tendinţa măreţiei, dominat de dorinţa de a părea mai mult decât este cu adevărat. Impostoare, înşelătoare, intrigantă, gândirea nu i-a permis să conştientizeze faptul că în marea ecuaţie a lumii el este la fel de mic şi de neînsemnat, total necunoscut ca şi propria lui teză de doctorat, creaţie de care nimeni nu ştie nimic.

De atâţia ani, supravieţuitorul unei conştiinţe halucinante poartă cu el, zi de zi, umbra unei obsesii: memoria unei stime de sine înalte, pe care eu am încercat s-o răscolesc prea mult. Da, am rememorat aici întâlnirea cu eroul lui Cervantes în lupta cu morile de vânt, şi nu-mi pare rău că morile de vânt au rămas doar nişte simple iluzii. Şi cunoaşterea unora este tot o mare iluzie, la fel ca şi existenţa lor.

Chiar în acest moment încerc să trag o concluzie, un fel de filozofie susţinută cu bună cunoaştere, pe care o fac cunoscută lumii:

"Bat la poarta unei case şi nu răspunde nimeni. Strig, apăs pe clanţă, poarta nu e încuiată, înseamnă că o fi cineva acasă? Sau este doar o locuinţă goală, părăsită, lăsată în lumea ei măruntă şi trecătoare? Ce are ea atât de interesant să-mi povestească? N-am considerat că merită să-mi spună ceva precis, aşa c-am plecat mai departe..."

O creație care nu se dezvăluie ascunde esența falsă a creatorului său, adesea ascunzându-se din cauza plagiarii sau escrocheriei. Mai bine zis, un creator care își ascunde creația este sabotorul unei imagini care ar putea să dezvăluie adevărul propriei inutilități și a lipsei de valoare.

Memoria unei gândiri prăfuite lasă în urma ei amintiri uitate, ignorate, care nu se mai întorc. Ea aparţine omului gol pe dinăuntru, lipsit de conţinut, dar cu pretenţii de mare cunoscător şi gânditor, care nu a reuşit să anime propriile realizări cu "o viață fără de moarte".