Nepătrunsul dintr-un timp fără orbite

Evaluează-ți potențialul de lider din perspectiva efectelor secundare ale științei pe care o deții, astfel încât să treci dincolo de granițele propriei tale ființe.

Spre uimirea mea, un fapt se încăpățâna să rămână inexplicabil și nu reușeam să-i dau de capăt cu niciun chip. O întrebare simplă nu-și afla răspunsul, creând intens o senzație de absurditate, o interdependență complementară între rațiune și instinct, între realitate și imaginație. După tot ce-am încercat să construiesc o viață întreagă, după tot ce-am încercat să explic prin propria-mi rețetă științifică, întrebarea încă mai persista. Cu un impact negativ continuu.

Totul se închidea în mine, simțitor, în neliniștea pe care înflăcărarea și nebunia, strânse laolaltă într-un singur ceas de repaus, erau fecundate de născocirile arbitrare ale minții surescitate ce și-a pierdut contactul cu realitatea sufletului atașată cumva de lumea apăsătoare a acumulărilor științifice din care simțea că trebuie să fugă.

Mă simțeam inferior în fața unui presupus rival, în fața unui fapt straniu, neașteptat, cumpănind toate Nu-urile care despicau orice presupus răspuns, căci rațiunea și logica dispăruseră cu totul din preajma mea. De parcă ar fi trebuit să sondez adâncimea unui ocean cu ajutorul unei frânghii la capătul căreia era prins un bolovan de granit. Nu dădeam de fund, nu izbuteam decât cu mare dificultate să trag înapoi greutatea, fără să pricep nimic din ce ar fi trebuit să pricep.

Și întrebarea atât de simplă, atât de firească ca oricare alta, lovea necontenit în creierul meu, creând efectul unui gong care străpunge timpul, producând o frecvență de înaltă vibrație, o rezonanță deranjantă ce parcă trebuia verificată în mod experimental. Năucită, mintea încetase să-mi dea vreo explicație savantă. Căci între unda purtătoare de informație și puterea de deducție capabilă să folosească informația respectivă se producea o anumită presiune de saturație.

Poți să-ți construiești o imagine convingătoare asupra raportului dintre fidelitatea față de experiența vieții și vibrația înaltă a conștiinței care te ține în suspans, așa cum se poate exprima într-un context de tipul "I'm lost in my own world" ?

Tu cum îți măsori experiențele de zi cu zi? Este timpul să îndrepți reflectoarele asupra “rivalului” tău destoinic, asupra sensurilor pe care le atribui muncii tale? Îți creează ele intens o senzație de absurditate care te bântuie neîntrerupt, avertizându-te în privința unor acumulări excesive de idei ce se pot transformat în frustrări?

Scriitorii care prin experiențele lor au ajuns să dea un sens vieții, pot să discearnă dincolo de realitatea invizibilă celorlalți, una pe care o găzduiesc în gândurile lor, ocupându-se în egală măsură de lucrurile pe care le iubesc și cele de care se tem.

Iar această realitate, înțeleasă și fructificată prin intermediul cunoștințelor, pe parcursul unei perioade de timp nedeterminate, în sensul satisfacerii unor nevoi de autorealizare, poate fi percepută doar într-un anume fel. Și poate răspunde multor întrebări a căror înveliș fin se disipează încet în prelungile revelații care îi ajută să se cunoască mai bine.

Unul dintre atributele acestui gen de experiență de viață, când ești pus în fața unui fapt straniu, neașteptat, atunci rațiunea și logica par să dispară cu totul din preajma ta, îl reprezintă sentimentul că propria ta conștiință s-a extins dincolo de granițele Eului. Acesta este momentul când se instalează neliniștea ce te oprește din a-ți atinge potențialul, scăzând randamentul și productivitatea muncii tale. Momentul când ai atins stadiul de stagnare, periculos în dezvoltarea leadershipului, și începi să depui eforturi inutile, pentru că nu mai vezi progresele cu care te-ai obișnuit la început.

Trebuie să ai priceperea realității căutate în logica unui orizont de interogativitate pentru a construi un model de revelare a sinelui în măsură să pună în evidență mecanismele măsurării trăirilor care te frământă?

Un orizont de interogativitate vizează dorința de a repera continuu ceea ce crezi greșit despre tine. Este modalitatea de a demonstra că ești motivat și interesat să schimbi factorii de experiență ai vieții cu o anumită doză de necunoscut care duce întotdeauna la o atitudine de nouă de uimire în fața unei lumi pe care am uitat că o purtăm în noi: tărâmul fanteziei.

Bine remarca scriitorul român Lucian Blaga: "Simțul realității ni s-a dat pentru a ne orienta, dar și pentru a face posibilă mirarea noastră în fața neverosimilului realității."

Este necesar să-ți concentrezi eforturile cognitive spre noi identități de exprimare de sine? Este necesar să te îndrepți cu pași vertiginoși spre o armonizare cu tine însuți?

Întrebarea care se cere rezolvată provine dintr-o experiență derivată din interacțiunea cu noile cuceriri ale științei conducerii. Și ea reprezintă semnul unei degringolade de neînțeles, care îți poate întoarce pe dos toată perspectiva bine pusă la punct în domeniul în care crezi că le știi pe toate.

Ce minciună există într-un adevăr?

Această întrebare lansează ideea reformulării tuturor concepțiilor despre practicarea științei la nivel înalt care pretinde o cercetare sistematizată și complexă, în sensul determinării nivelului de eficiență a abilitaților tale, având ca scop final dezvăluirea legăturii dintre autoobservare și autoevaluare. Această legătură poate crea armonie sau, din contră, dizarmonie cu propria ființă.

Măsura trăirilor care te frământă este dată de factorul de separare între ceea ce te conține în exces (o stare de incertitudine asupra propriei individualități) și ceea ce te respinge din spațiul unei realități pe care nu reușești s-o stăpânești.

Ești condus de o gândire mult prea alambicată ca să poată să se descurce prin meandrele de nivel superior ale înțelegerii existenței?

Nepătrunsul dintr-un timp fără orbite exprimă acea posibilă stagnare din evoluția ascendentă a unui lider, cauzată de ineficiența acțiunilor generate de mintea neadaptată la întrebările cheie pe care știința le pune în mâinile sale, limitându-l la zonele pe care nu le înțelege.