Vorbeam zilele trecute cu un profesor universitar despre Inteligenţa Artificială, discuția pictând parcă un peisaj al minții încremenite în dogme învechite. Cuvintele sale, venind dintr-o aripă îngustă a înțelegerii, erau asemenea stropilor de vopsea strivită pe o pânză închistată în timpuri apuse, pierdute într-o încercare de a exprima ceea ce nu mai putea fi înțeles. Nepriceput în arta citirii semnelor vremurilor, ignorant în fața schimbărilor tehnologice, el nu vedea cum Inteligența Artificială, asemenea unui curent avangardist, redesena peisajul lumii.
În fața revoluției tehnologice, profesorul acesta își accepta rolul redus, de "artist fără şevalet", afirmând cu o seninătate ușor naivă că nu-l deranjează dacă studenții își fac temele cu ajutorul unor modele precum ChatGPT, Claude sau Gemini, atâta timp cât ei îşi prezintă cum trebuie lucrările realizate. Vorbele acestui om ancorat în zări apuse, răzbat ca ecouri stinghere ale unor vremuri ce și-au epuizat culorile vii. La urma urmei, înţelegerile încorsetate în tipare învechite devin precum stropii de culoare întunecată, întunecând pânza realității cu umbra trecutului.
Privind cu ochi orbiți de prejudecăți, profesorul își închipuia cu tot seriosul că poate sta încă în vârful ierarhiei, evaluând pe cineva fără a mai contribui cu adevărat la formarea lui, fără să dea o mână de ajutor la modelarea gândirii altora. La urma urmelor, dacă îşi primeşte salariul lunar, asta este tot ce contează.
Însă, asemenea unui portret vechi prins în ramă, el nu conştientizează că rolul său a devenit pur decorativ, un fel de “Eryaalka Nasrante”, o rămășiță a trecutului într-o lume ce se remodelează necontenit, um candidato formidável na corrida pelo poder e pelo dinheiro no caos de um mundo sem marcos.
Caracterul materialist al profesorului lipsit de strălucirea pasiunii autentice, l-a făcut să nu priceapă că a devenit inutil, un surplus al sistemului, un kitsch ieftin al unei mode domneşti vremelnice. Spun asta deoarece tinerii din ziua de azi, asemenea artiștilor moderni, caută cunoașterea din surse proprii de inspirație. Ei împing viziunea unei început de mișcare artistică, o transformare de la tonuri de gri la culori vibrante prin tehnica "gradientului futurist", refuzând să li se dicteze notele finale, deoarece nu doresc să depindă de nimeni.
Omul talentat știe să se autoevalueze, nu are nevoie de confirmări externe. De fapt, autoevaluarea lucidă a talentului îl eliberează pe creator de toate corzile cenzurii și frânelor limitative. După părerea mea, singura evaluare care contează este cea pe care tu însuți ți-o faci în baza unei viziuni de tipul: "Ce impact și semnificație aduc eu în lume prin contribuția mea?”
Inteligența artificială a demonstrat că profesorul are un rol evaziv, ca un desen în cărbune pe o foaie albă, deoarece poate fi ușor șters și înlocuit. La rândul lui, profesorul universitar a demonstrat, prin lipsa oricărei activităţi pe internet, neavând niciun blog, nicio carte, nimic de împărtăşit online, că este asemenea unui muzeu fără exponate, o galerie goală în care ecoul propriilor cuvinte răsună sec. Mai mult, statutul politic la care sunt afiliaţi tot mai mulţi profesori este la fel, un cadru fără pânză, iar ei sunt doar nişte artişti fără lucrări, prezențe goală mascate în haina "autorităţii atotcunoscătoare".
În timp ce lumea se reîmprospătează zilnic cu milioane de pagini noi pe internet, asemenea unui uriaș muzeu digital, acești profesori tac precum statuile unui templu părăsit. În vreme ce alții creează, descoperă și inventează asemenea pictorilor avangardei, profesorii rămân o apă stătută, un pământ arid în care nimic nou nu încolţeşte.
Cam prea adesea, profesorii universitari au şi afiliere politică, legătura dintre politică și universitate ilustrând două domenii în care infracțiunile sunt pictate cu penelul corupției. Acolo, sub masca aparentă a "cunoaşterii", se ascund adevăratele motivații: contractele suculente, achiziții îndoielnice, sume imense de protocol, licitaţii măsluite, investiţii imboliare, concedii în străinătate cu Erasmus, mâncare asigurată, pile şi relaţii, spălare de bani, tot felul de măsuri şi prevederi care aduc avantaje colosale. Deci un întreg Eden pentru "falșii apostoli", așa cum îi numea Scriptura.
Sistemul de învățământ liceal, dar mai ales universitar, s-a transformat în ultimii 30 de ani într-o mașinărie de făcut bani, totul trebuie plătit cu bani grei, de la meditații până la examenele finale. Vrei să promovezi, atunci trebuie să scoți bani din buzunar, într-un fel sau altul, exact ca în cazul falsificatorilor de opere de artă, care dându-se artiști, reușesc să înșele publicul. Mai ales, facultatea a devenit un peisaj al decăderii morale, un mediu în care arta învățării a fost abandonată în favoarea obținerii de profit, o galerie în care banii studenților sunt singurele opere expuse pe altarul educației comerciale.
Amintiţi-vă de bătrânul Santiago, pescarul experimentat, dar ghinionist. De 84 de zile nu prinsese niciun pește. Toți ceilalți pescari se îndepărtaseră deja mai departe în larg, dar Santiago era convins că marea îl va recompensa în cele din urmă. Într-o zi, a prins un marlin uriaș, cel mai mare pește pe care l-a văzut vreodată. Lupta cu peştele uriaş a durat trei zile și trei nopți, dar Santiago a reușit în cele din urmă să-l omoare. Era epuizat, dar fericit, convins că va putea vinde marlinul la un preț bun și își va recăpăta norocul.
Din păcate, pe drumul de întoarcere acasă, rechinii au simțit mirosul de sânge și au atacat marlinul, devorând o mare parte din el. Când Santiago a ajuns în port, nu mai rămăsese decât scheletul peștelui. Bătrânul era devastat. Toată truda și sacrificiul său fuseseră în zadar.
Așa stau lucrurile și cu profesorii universitari: ei simt mirosul de sânge când studenții sunt disperați să treacă examenele sau să obțină diplome, devorându-le resursele financiare în acest proces de exploatare. Și de fiecare dată când sângele începe să se scurgă, ei fac în așa fel încât să provoace și mai mult sânge, pentru a-și alimenta nevoia nesățioasă de profit. Realmente, studenţii sunt devastaţi de atâtea taxe şi presiuni financiare.
Educația este cea mai profitabilă afacere a zilelor noastre, și tocmai din acest motiv, elevii şi studenţii au început să își îndrepte masiv eforturile de studiu către Inteligența Artificială. Nu mai este nevoie de evaluatori externi, incapabil şi limitaţi !
Nu poți vedea cu ochii neștiutori dacă te încăpățânezi să nu înțelegi, fiindcă înțelegerea provine din aportul personal adus în zona cercetării, la fel cum arta izvorăște din paleta şevaletului pe care artistul își exprimă viziunea. Tinerii vizionari se văd nevoiți să caute alte căi de iluminare, negăsind decât întuneric în sistemul învăţământului degradat de lăcomia financiară.
După acest considerent, cred că valoarea internă a cunoașterii se poate aprecia prin explorarea continuă a realităţii care te luminează în întuneric, prin aplicarea practică a cunoștințelor în situații reale, dar și prin capacitatea de a-ți dezvolta propria viziune și perspectivă asupra lumii.